Garbine Muguruza se retrage din tenis
În toamnă, Garbine Muguruza spunea că nici măcar nu se gândește la retragere.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 20 Aprilie 2024, 19:03 • Actualizat: 20 Aprilie 2024, 19:04
Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza, fostă nr. 1 WTA, a anunţat sâmbătă, 20 aprilie, că se retrage din activitatea competițională. Sportiva a spus că a luat această decizie după ce s-a gândit mult.
Anunțul jucătoarei în vârstă de 30 de ani vine după mai bine de un an de când nu a mai evoluat în turnee. Ultima sa participare la un turneu WTA a fost în ianuarie 2023, când a suferit o înfrângere, conform agenției de presă AFP, citată de Agerpres.
„A sosit momentul să-mi iau rămas bun. A fost o carieră lungă şi de succes, dar simt că a sosit momentul să mă retrag. Este o decizie pe care am luat-o în timp, la care m-am gândit mult”, a fost mesajul transmis de Garbine Muguruza.
Sportiva, câştigătoare a două titluri de Mare Şlem - la Roland Garros 2016 şi Wimbledon 2017, spunea în luna octombrie a anului trecut că nu se gândeşte la o retragere definitivă din circuitul profesionist.
Garbine Muguruza, în toamnă: „Îmi trăiesc viața”
Cu toate acestea, în toamnă, când a fost întrebată despre viitorul ei, cu ocazia unei ceremonii de premiere în Spania, jucătoarea a spus că „nici măcar” nu se gândeşte la retragere.
„Trebuie să simţi că vrei să te retragi şi să fii foarte clar în legătură cu asta, dar în acest moment nici măcar nu mă gândesc la aşa ceva.
Nu joc şi nici nu mă antrenez, îmi trăiesc viaţa. Mă voi întoarce când va începe să-mi fie dor să concurez şi când voi vrea să ridic braţul, să mă antrenez şi să am din nou acea disciplină în viaţa mea.
Forma mea fizică s-a schimbat, deoarece nu concurez, dar încerc să mă menţin în formă, fără să ajung la limită. Îmi place să ridic greutăţi şi să fac exerciţii cardio, cum ar fi zumba, pilates, yoga şi box - toate lucrurile pe care nu le-am putut face pentru că tenisul nu mi-a dat timp'”, spunea ea în octombrie 2023, conform Agerpres.
Citește și: Stefanos Tsitsipas câștigă finala turneului de la Monte Carlo