Noi suntem Radio România, sursa ta de încredere

Junii Brașovului se pregătesc de Parada din Duminica Tomii

În perioada 9-12 mai, brașovenii și turiștii sunt invitați la o serie de evenimente – concerte, parade de cai, jocuri și ateliere medievale și spectacole de dans și folclorice.

Junii Brașovului se pregătesc de Parada din Duminica Tomii
Foto: Primăria Brașov

Articol de Diana Oprea, Publicat: 09 Mai 2024, 10:17  • Actualizat: 09 Mai 2024, 10:25

Cu ocazia redeschiderii cetățuii, municipalitatea, Centrul Cultural Apollonia și Centrul Cultural Reduta organizează Parada Junilor din Duminica Tomii, o serie de evenimente ce începe joi după-amiază.

În total vor fi patru zone în care brașovenii și turiștii se vor putea bucura de evenimente pentru toate gusturile și vârstele, respectiv Cetățuie, Piața Sfatului, Pietrele lui Solomon și traseul de paradă, relatează Radio România Brașov.

Concerte și artificii de zi

„În Piața Sfatului, vineri, va fi concert Holograf, alături de Filarmonica Brașov. Sâmbătă va fi o seară cu totul specială, care va include concerte Damian Drăghici și trupa Vama. Va fi un spectacol unic, cu muzicieni, cu tot felul de efecte pirotehnice și nu numai, de lasere. Un dirijor va coordona toată această mișcare.

Vom avea de asemenea artificii de zi, un fapt care nu s-a mai întâmplat în Brașov niciodată. Le vom da de pe Cetățuie, acolo unde în fiecare zi vom avea jocuri medievale, ateliere ce țin de zona medievală. Vor fi peste 40 de trupe care vor susține concerte, spectacole de dans, spectacole cu foc”, detaliază directorul artistic al Centrului Cultural Apollonia, Florin Coșuleț.

Aruncatu-n țol și parada călare

Evenimentul culminant al acestei perioade îl reprezintă parada de călărie, dar brașovenii sunt invitați și vineri, în Piața Unirii.

„Vineri avem cea mai spectaculoasă activitate a noastră, Aruncatu-n țol, când Junii Tineri vor trece un test de curaj, bărbăție și încredere în ceilalți din grup. Pentru că junii din grup îi aruncă, iar cei din grup îi și prind. Apoi urmează Duminica Tomii, duminica paradei călare, unde vom avea 215 cai. Sperăm să fie toți prezenți pentru că pot fi accidente.

Începem la ora 11:00 din Piața Unirii, coborâm pe Mureșenilor, până la Rectorat, apoi pe Bulevardul Eroilor, urcăm pe strada Republicii, Apollonia Hirscher și mai departe spre Pietrele lui Solomon, unde vom ajunge în jurul orei 13.30-14.00, de unde începe serbarea câmpenească”, precizează reprezentantul Junilor, Șerban Șovăială.

Restricții de trafic pe traseu

Pentru ziua paradei, vor fi restricții secvențiale de trafic pe traseu. Brașovenii și turiștii sunt îndemnați să meargă pe jos la Pietrele lui Solomon sau pot lua autobuzul.

„Avem un plan de mobilitate pus la punct, astfel încât rugămintea și îndemnul către brașoveni, dar și către turiști este să lase mașinile în parcări și să folosească transportul public. De altfel, tradiția este de a merge în urma călărilor din Cetate către Pietrele lui Solomon.

Pentru cei care doresc să folosească transportul public, suplimentăm 15 dintre liniile de transport care pot să conecteze cartierele cu Centrul Istoric. Din 34 de autobuze care deserveau aceste 15 linii, avem peste 80 care vor fi pregătite să preia fluxul de turiști și de brașoveni”, declară primarul municipiului Brașov, Allen Coliban.

Program folcloric organizat de Centrul Reduta

Imediat după urcarea Junilor, în Piața Sfatului desfășurătorul continuă cu un program folcloric gândit de cei de la Reduta.

„Venim cu un program folcloric în care am angrenat foarte multe ansambluri din oraș și din județ, pentru că avem ansambluri care vin și de la Rupea, avem sus, la Cetățuie, ansamblul Junii Becleanului și avem soliști de marcă pe care îi vom prezenta în aceste spectacole: Mariana Anghel, Ionuț Fulea și Tudor Furdui Iancu.

Dar poate cel mai important este faptul că vor participa, cum era tradițional, și ansamblurile comunităților etnice din Brașov. Al comunității maghiare, al comunității elene și al comunității săsești. Cu sașii vom face și o punctare a faptului că duminică se va semna protocolul de înfrățire cu orașul Nurnberg. La începutul spectacolului, în Piața Sfatului, la ora 13:00, va fi un moment combinat de folclor german și folclor românesc”, spune managerul instituției, Adrian Vălușescu.

Bugetul total pentru organizarea evenimetelor ajunge la aproape un milion de lei, din care 650.000 de lei sunt de la Centrul Apollonia, iar 300.000 sunt de la Primărie, pentru organizarea paradei.

Citește și: ExpoFlora, la Craiova

VASLUI: 3 morți după coliziunea dintre un autoturism și două motociclete
Știri locale 19 Mai 2024, 18:32

VASLUI: 3 morți după coliziunea dintre un autoturism și două motociclete

În urma impactului, cele 3 vehicule au fost cuprinse de flăcări.

VASLUI: 3 morți după coliziunea dintre un autoturism și două motociclete
MARAMUREȘ: Corpul unui bărbat, găsit pe malul râului Tisa
Știri locale 19 Mai 2024, 15:18

MARAMUREȘ: Corpul unui bărbat, găsit pe malul râului Tisa

Corpul a fost găsit în zona localității Câmpulung la Tisa.

MARAMUREȘ: Corpul unui bărbat, găsit pe malul râului Tisa
BACĂU: Urs împuşcat mortal la Oituz după ce a devenit agresiv
Știri locale 18 Mai 2024, 21:00

BACĂU: Urs împuşcat mortal la Oituz după ce a devenit agresiv

Animalul sălbatic scăpase dintr-o sârmă în care era prins.

BACĂU: Urs împuşcat mortal la Oituz după ce a devenit agresiv
BUCUREȘTI: Bonă cercetată sub control judiciar pentru agresarea unui copil de un an
Știri locale 18 Mai 2024, 18:40

BUCUREȘTI: Bonă cercetată sub control judiciar pentru agresarea unui copil de un an

Femeia fusese angajată prin intermediul unei platforme online.

BUCUREȘTI: Bonă cercetată sub control judiciar pentru agresarea unui copil de un an
NEAMȚ: Patru persoane, arestate pentru trafic de droguri
Știri locale 18 Mai 2024, 16:11

NEAMȚ: Patru persoane, arestate pentru trafic de droguri

Unuia dintre suspecți i s-a organizat un flagrant delict în timp ce transporta trei kilograme de cannabis destinat...

NEAMȚ: Patru persoane, arestate pentru trafic de droguri
BUCUREȘTI: Circulația tramvaielor pe bulevardul 1 Decembrie, restricționată din cauza unui accident rutier
Știri locale 18 Mai 2024, 12:27

BUCUREȘTI: Circulația tramvaielor pe bulevardul 1 Decembrie, restricționată din cauza unui accident rutier

Șoferul care a provocat accidentul nu consumase alcool. Circulația tramvaielor a fost reluată în condiții normale în jurul...

BUCUREȘTI: Circulația tramvaielor pe bulevardul 1 Decembrie, restricționată din cauza unui accident rutier
Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe
Știri locale 18 Mai 2024, 11:42

Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe

8 membri ai echipajului au fost salvaţi, alți 3 fiind daţi dispăruţi. Suspendate după lăsarea întunericului, operațiunile de...

Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe
BUCUREȘTI: Linie STB specială pentru "Noaptea Muzeelor"
Știri locale 18 Mai 2024, 07:40

BUCUREȘTI: Linie STB specială pentru "Noaptea Muzeelor"

Mijloace de transport în comun vor face legătura între obiectivele culturale deschise în noaptea de sâmbătă spre duminică.

BUCUREȘTI: Linie STB specială pentru "Noaptea Muzeelor"