Noi suntem Radio România, sursa ta de încredere

SIBIU: Primul spectacol românesc despre copiii cu dislexie, în premieră la Teatrul „Gong”

Spectacolul reprezintă un demers artistic de normalizare a dislexiei, o tulburare de învățare adesea întâlnită în rândul celor mici.

SIBIU: Primul spectacol românesc despre copiii cu dislexie, în premieră la Teatrul „Gong”
Foto: Teatrul „Gong” Sibiu

Articol de Iulian Busan, Publicat: 07 Mai 2024, 13:51  • Actualizat: 07 Mai 2024, 13:51

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” din Sibiu marchează o premieră absolută pentru spațiul teatral românesc contemporan, întrucât primul spectacol din România care dezbate afecțiunea dislexică în rândul celor mici se va juca pe scena teatrului sibian.

Avanpremiera spectacolului „Harta lui Elian” va avea loc sâmbătă, 10 mai, începând cu ora 18.00, informează într-un comunicat de presă al teatrului, managerul instituţiei, Adrian Tibu.

Spectacolul, o premieră pentru România

„Este pentru prima dată în România când se montează un spectacol despre copii cu dislexie. Prin acest proiect continuăm seria spectacolelor educaţionale cu o puternică componentă socială. Cred cu tărie într-un teatru al tuturor, pentru o mai bună incluziune şi o mai bună înţelegere a lumii din jurul nostru. Într-o lume în care învăţarea înseamnă de multe ori memorarea pe de rost, acesta e un proiect special pentru noi fiindcă produce mai multă înţelepciune colectivă. Veţi descoperi un univers fascinant, unde tehnologia întâlneşte umanitatea, într-un spectacol vibrant, cu nuanţe didactice”, a declarat Adrian Tibu.

„Harta lui Elian” este un spectacol montat după un text original de Angela Ioan şi Nicoleta Lefter.

Spectacolul inedit dezvăluie un univers în care cuvintele sunt mai presus de cuvinte, enigme pe care eroul spectacolului, Elian, un copil dislexic în cea mai pură esență, este menit să le descifreze împreună cu cei mici.

Reprezentare și vizibilitate a celor mici afectați de dislexie

Povestea lui Elian este de o complexitate aparte, ce devoalează lupta de a înțelege și de adaptare la o lume aflată în continuă mișcare, eroul spectacolului navigând provocările dislexiei într-un mediu școlar nu foarte înțelegător, menționează comunicatul instituției.

„Cu toate acestea, atunci când se deschide în faţa specialiştilor, începe să-şi construiască propria hartă a lumii, o hartă conceptuală care îi dezvăluie căile şi posibilităţile ascunse ale propriei sale minţi. Prin această hartă, Elian învaţă să facă asocieri care îi transformă modul de a percepe textele şi de a vedea dincolo de litere, deschizându-i noi orizonturi, care îl fac să înţeleagă că puterea în acceptarea sinelui şi înţelepciunea pot veni din cele mai neaşteptate locuri, iar diferenţele noastre sunt ceea ce ne fac cu adevărat unici şi speciali”, informează sursa citată.

Dislexia, o tulburare de învățare

„Dislexia – sau tulburarea cititului – face parte din grupul <<tulburărilor specifice de învăţare (TSI)>>, ce au la bază o disfuncţie neuro-biologică care afectează dezvoltarea capacităţii de a citi. Dislexia nu depinde de nivelul de inteligenţă. Chiar şi copiii cu inteligenţă superioară sau supradotaţi pot avea tulburări specifice de învăţare, fiind vorba de afectarea unor capacităţi parţiale specifice, în timp ce abilităţile adaptive generale sunt nealterate. Copilul dislexic are o integrare şcolară şi socială normală. Pentru mai multe detalii, recomandăm platforma dislexie.org.ro”, au comunicat organizatorii spectacolului.

Spectacolul „Harta lui Elian”este recomandat prichindeilor cu vârsta peste 7 ani şi durează circa 55 de minute.

Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif unic, flexibil, în limita locurilor disponibile, relatează Agerpres.

Biletele pot fi achiziționate online, de pe site-ul oficial al Teatrului „Gong” din Sibiu, dar și fizic, de la sediul Agenţiei Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri, între orele 11.00 şi 18.00, sâmbăta de la 10.00 la 18.00 şi duminica, între orele 10.00 şi 14.00.

Citește și: „Revizorul”, în premieră la Teatrul Mic

BUCUREȘTI: Bonă cercetată sub control judiciar pentru agresarea unui copil de un an
Știri locale 18 Mai 2024, 18:40

BUCUREȘTI: Bonă cercetată sub control judiciar pentru agresarea unui copil de un an

Femeia fusese angajată prin intermediul unei platforme online.

BUCUREȘTI: Bonă cercetată sub control judiciar pentru agresarea unui copil de un an
NEAMȚ: Patru persoane, arestate pentru trafic de droguri
Știri locale 18 Mai 2024, 16:11

NEAMȚ: Patru persoane, arestate pentru trafic de droguri

Unuia dintre suspecți i s-a organizat un flagrant delict în timp ce transporta trei kilograme de cannabis destinat...

NEAMȚ: Patru persoane, arestate pentru trafic de droguri
BUCUREȘTI: Circulația tramvaielor pe bulevardul 1 Decembrie, restricționată din cauza unui accident rutier
Știri locale 18 Mai 2024, 12:27

BUCUREȘTI: Circulația tramvaielor pe bulevardul 1 Decembrie, restricționată din cauza unui accident rutier

Șoferul care a provocat accidentul nu consumase alcool. Circulația tramvaielor a fost reluată în condiții normale în jurul...

BUCUREȘTI: Circulația tramvaielor pe bulevardul 1 Decembrie, restricționată din cauza unui accident rutier
Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe
Știri locale 18 Mai 2024, 11:42

Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe

8 membri ai echipajului au fost salvaţi, alți 3 fiind daţi dispăruţi. Suspendate după lăsarea întunericului, operațiunile de...

Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe
BUCUREȘTI: Linie STB specială pentru "Noaptea Muzeelor"
Știri locale 18 Mai 2024, 07:40

BUCUREȘTI: Linie STB specială pentru "Noaptea Muzeelor"

Mijloace de transport în comun vor face legătura între obiectivele culturale deschise în noaptea de sâmbătă spre duminică.

BUCUREȘTI: Linie STB specială pentru "Noaptea Muzeelor"
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Traficanți de droguri de mare risc, în arest preventiv
Știri locale 17 Mai 2024, 19:18

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Traficanți de droguri de mare risc, în arest preventiv

Pentru a face rost de clienți, traficanții ofereau gratuit primele doze.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Traficanți de droguri de mare risc, în arest preventiv
Percheziții domiciliare la persoane bănuite de contrabandă, în Mehedinți
Știri locale 17 Mai 2024, 18:32

Percheziții domiciliare la persoane bănuite de contrabandă, în Mehedinți

Autoritățile au găsit ţigări şi bani îngropaţi.

Percheziții domiciliare la persoane bănuite de contrabandă, în Mehedinți
BUZĂU: O aeronavă s-a răsturnat în urma unei lansări de paraşutişti
Știri locale 17 Mai 2024, 17:10

BUZĂU: O aeronavă s-a răsturnat în urma unei lansări de paraşutişti

Avionul a suferit pagube în urma incidentului.

BUZĂU: O aeronavă s-a răsturnat în urma unei lansări de paraşutişti