Joi, se împlinesc 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România, primul mare act politic care a deschis drumul anului istoric 1918 și care avea să fie urmat, în lunile următoare, de unirea Bucovinei și de Marea Unire de la 1 decembrie, consfințită la Alba Iulia.

Dat de Sfatul Țării la 27 martie 1918, votul de la Chișinău a reprezentat revenirea unui teritoriu românesc rupt cu forța din trupul Moldovei în 1812 și a marcat unul dintre cele mai importante momente ale afirmării dreptului românilor la unitate națională, amintește Rador Radio România.

Basarabia, ruptă din Moldova în 1812

Povestea Unirii din 1918 nu poate fi înțeleasă fără momentul traumatic al anului 1812, când, în urma Tratatului de Pace de la București, semnat între Imperiul Otoman și Imperiul Țarist, teritoriul dintre Prut și Nistru a fost cedat Rusiei.

Astfel, o parte importantă a Principatului Moldovei a fost anexată de Imperiul Țarist, deși, potrivit istoricilor și juriștilor, teritoriul nu aparținea de drept Imperiului Otoman, ceea ce face ca actul anexării să fie considerat inconsistent juridic și neconform cu normele internaționale ale epocii.

Un an mai târziu, autoritățile țariste au numit noua provincie „gubernia Basarabia”, iar în deceniile care au urmat au trecut treptat la o politică sistematică de rusificare.

Dacă inițial administrația a tolerat și limba română, în timp aceasta a fost eliminată din viața publică. Din 1828, actele oficiale erau redactate doar în limba rusă, iar româna a fost exclusă treptat din școală, până la interzicerea ei aproape completă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Revoluția rusă și afirmarea voinței politice a românilor basarabeni

Prăbușirea Imperiului Țarist în urma Revoluției Ruse din februarie 1917 a creat un context nou pentru provinciile aflate sub dominație rusă. În Basarabia, elitele locale, clerul, învățătorii, soldații și reprezentanții comunităților rurale au început să ceară autonomie și dreptul de a-și decide singuri viitorul.

Au urmat congrese și adunări reprezentative, iar în aprilie 1917 a fost creat Partidul Național Moldovenesc, care milita pentru autonomia Basarabiei.

Momentul decisiv a venit în toamna aceluiași an, când, între 23 și 27 octombrie 1917, congresul ostășesc din Basarabia a proclamat autonomia și a decis constituirea Sfatului Țării, organul legislativ care avea să joace rolul esențial în procesul desprinderii de Rusia și al apropierii de România.

Sfatul Țării era alcătuit din 156 de deputați, dintre care majoritatea erau moldoveni, dar includea și reprezentanți ai minorităților etnice. La 21 noiembrie/4 decembrie 1917, a avut loc prima sa ședință, în cadrul căreia Ion Inculeț a fost ales președinte, iar Basarabia a fost proclamată Republica Democratică Federativă Moldovenească.

De la autonomie, la independență

Situația din provincie s-a degradat însă rapid. În contextul destrămării Imperiului Rus, anarhia și violențele provocate de unități militare rusești aflate în retragere au destabilizat grav Basarabia.

În acest context, la 13 ianuarie 1918, armata română a fost chemată în Basarabia pentru a restabili ordinea, iar la 24 ianuarie/6 februarie 1918, Sfatul Țării a proclamat independența Republicii Democratice Moldovenești.

Noua republică se confrunta însă cu dificultăți majore de supraviețuire, atât din punct de vedere politic, cât și militar, în timp ce Ucraina formula pretenții asupra teritoriului dintre Prut și Nistru, încercând să includă Basarabia în propria sferă de influență.

Drumul spre Unire

În martie 1918, o delegație a Sfatului Țării, formată din Ion Inculeț, Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu, a mers la Iași, unde a discutat cu prim-ministrul Alexandru Marghiloman despre viitorul provinciei.

În paralel, ideea unirii cu România câștiga tot mai mult teren, iar poziția aliaților prezenți la Iași era, în linii mari, favorabilă acestui proiect.

La 11 martie 1918, Ion Inculeț îi transmitea regelui Ferdinand I o telegramă în care exprima convingerea că unirea cu „țara-mamă” reprezintă calea firească pentru dezvoltarea liberă și afirmarea națională a românilor din Basarabia.

La 27 martie 1918, în ședința solemnă a Sfatului Țării de la Chișinău, după discursul premierului Alexandru Marghiloman și după prezentarea declarației de unire de către deputatul Ion Buzdugan, s-a trecut la vot.

Rezultatul a intrat în istorie: 86 de voturi pentru, 3 împotrivă și 36 de abțineri.

Prin acel vot, Sfatul Țării a hotărât: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa, România.”

Documentul a fost semnat de Ion Inculeț, Pantelimon Halippa și Ion Buzdugan.

După anunțarea rezultatului, Alexandru Marghiloman a declarat, în numele regelui Ferdinand I și al poporului român, că ia act de hotărârea Sfatului Țării și proclamă Basarabia unită cu România.

Unirea, consolidată în 1918 și ratificată în 1919

Actul Unirii a fost inițial însoțit de mai multe condiții, printre care păstrarea unei anumite autonomii administrative, garantarea drepturilor minorităților și realizarea reformei agrare.

Ulterior, în noiembrie 1918, în cadrul celei de-a doua sesiuni a Sfatului Țării, aceste condiții au fost retrase, iar Unirea cu România a fost votată fără condiții, marcând integrarea deplină și ireversibilă a Basarabiei în statul român.

În 1919, după organizarea alegerilor parlamentare în Basarabia, reprezentanții provinciei au participat la viața politică a României întregite, iar Parlamentul României a ratificat actele Unirii.

Timp de 22 de ani, Basarabia a făcut parte din România, într-o perioadă în care provincia a fost ferită de unele dintre cele mai dramatice episoade care aveau să lovească spațiul sovietic: războiul civil, foametea, colectivizarea forțată și deportările.

Această perioadă s-a încheiat brutal la 28 iunie 1940, când, în urma ultimatumului adresat României de Uniunea Sovietică, în contextul Pactului Ribbentrop-Molotov, Basarabia a fost ocupată de Armata Roșie.

A fost momentul unei noi rupturi istorice, ale cărei consecințe aveau să marcheze dramatic destinul provinciei și al românilor de peste Prut.

Unirea Basarabiei: Primul pas spre România Mare

Privită în ansamblul anului 1918, Unirea Basarabiei cu România nu a fost doar un act regional sau conjunctural, ci primul pas concret în procesul de realizare a statului național unitar român.

Fără votul de la 27 martie 1918, drumul spre marile acte istorice de la Cernăuți și Alba Iulia ar fi arătat altfel.

La 108 ani de la acel moment, Unirea Basarabiei rămâne nu doar un reper istoric major, ci și o expresie a voinței politice și identitare a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, într-un secol marcat de rupturi, ocupații și regăsiri.

Ceremonie omagială, la Mănăstirea Cernica

Premierul Ilie Bolojan a depus, joi, coroane de flori la Mănăstirea Cernica, unde odihnesc personalităţi importante ale Sfatului Ţării, artizani ai acestui act istoric, în semn de respect şi recunoştinţă pentru jertfa lor, la împlinirea a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România.

”Pe 27 martie se împlinesc 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Actul Unirii, adoptat la Chişinău, a fost prima piatră de temelie pusă la fundaţia reîntregirii. La Mănăstirea Cernica odihnesc personalităţi importante ale Sfatului Ţării, artizani ai acestui act istoric”, scrie șeful executivului pe Facebook.

Ilie Bolojan s-a recules la mormintele lui Gurie Grosu, Pantelimon Halippa, Daniel Ciugureanu şi Ioan Pelivan.

”Mulţumesc Părintelui Arhimandrit Vasile Pârjol, stareţul Mănăstirii Cernica, şi domnului Mihai Mîţu, ambasadorul Republicii Moldova în România, pentru dedicarea în cinstirea memoriei acestor înaintaşi. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe martirii şi eroii neamului nostru!”, a notat premierul.