Sursa ta de încredere

3 ucraineni, arestați pentru înșelăciuni prin "metoda BNR"

Victimele erau sunate de persoane care pretindeau că sunt reprezentanți ai unor instituții importante și erau convinse că pe numele lor fusese făcut un credit ilegal.

Articol de Andrei Enache, Publicat: 07 August 2026, 13:31  • Actualizat: 07 August 2026, 13:59

3 ucraineni au fost arestați preventiv într-un dosar de înșelăciune, fiind implicați într-o rețea care folosea „metoda BNR”.

Victimele erau sunate de persoane care pretindeau că sunt reprezentanți ai unor instituții importante și erau convinse că pe numele lor fusese făcut un credit ilegal.

Oamenilor li se cerea să retragă sume importante din conturi și să le predea unor persoane trimise special pentru a le prelua.

Prejudiciile depășesc 90.000 de lei.

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.

Cei 3 ucraineni sunt cercetați pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, fapte comise în formă continuată.

Rechizitoriul faptelor

Potrivit anchetatorilor, în perioada 28 iulie – 5 august 2026, mai multe persoane au fost contactate telefonic de indivizi care s-au prezentat în mod fals drept reprezentanți ai Băncii Naționale a României, polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, angajați ai unor bănci comerciale sau ai Autorității de Supraveghere Financiară.

Pentru a fi credibili, aceștia ar fi folosit nume false și documente pretins emise de BNR și DIICOT, susținând că victimele aveau contractat în mod fraudulos un credit bancar.

Cei 3 ucraineni au fost prinși în flagrant de polițiștii Secției 26 în momentul în care una dintre victime le oferea bani.

Procurorii atrag atenția că astfel de fraude se bazează pe manipularea victimelor și pe presiunea creată prin apeluri telefonice.

„Persoanele care efectuează apeluri telefonice și susțin că sunt angajați ai unor instituții bancare sau ai poliției și solicită retragerea sau transferarea unor sume de bani urmăresc, în realitate, obținerea unor foloase materiale injuste, prin manipulare, sugestie și constrângere morală”, au transmis anchetatorii.

Citește și: Doi bărbaţi, plasaţi sub control judiciar într-un dosar de înşelăciune cu imobile

Două trenuri s-au ciocnit în Egipt: 7 morți și peste 100 de răniți
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 18:33

Două trenuri s-au ciocnit în Egipt: 7 morți și peste 100 de răniți

Mai multe vagoane au deraiat și au căzut de pe terasament.

Două trenuri s-au ciocnit în Egipt: 7 morți și peste 100 de răniți
MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 18:26

MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România

A fost detectată o nouă ţintă în spaţiul aerian al Ucrainei, la aproximativ 4 kilometri nord de localitatea Chilia Veche, în...

MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 17:30

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone

„În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, se arată în mesajul RO-ALERT.

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone
INHGA: Debitul Dunării se menţine la aproape o treime din media lunii noiembrie
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 16:14

INHGA: Debitul Dunării se menţine la aproape o treime din media lunii noiembrie

În prognoza trimestrială, hidrologii au estimat pentru luna noiembrie un debit maxim de 2.000 mc/s şi unul minim de 1.400 mc/s.

INHGA: Debitul Dunării se menţine la aproape o treime din media lunii noiembrie
Atac armat în Polonia: Parchetul a deschis o anchetă pentru terorism
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 13:48

Atac armat în Polonia: Parchetul a deschis o anchetă pentru terorism

Polonia se află duminică în prima zi de doliu, cu drapelele coborâte în bernă, lumânări aprinse şi slujbe religioase.

Atac armat în Polonia: Parchetul a deschis o anchetă pentru terorism
Bursa de la Bucureşti a pierdut aproximativ 24,5 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 13:26

Bursa de la Bucureşti a pierdut aproximativ 24,5 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână

La polul opus, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Rompetrol Rafinare (-55,26%), Artego (-18,90%) şi...

Bursa de la Bucureşti a pierdut aproximativ 24,5 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână
Peste 850.000 de persoane fără curent electric, după atacuri rusești în Ucraina
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 12:35

Peste 850.000 de persoane fără curent electric, după atacuri rusești în Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat un mijloc de „presiune” utilizat de Moscova înainte de reluarea...

Peste 850.000 de persoane fără curent electric, după atacuri rusești în Ucraina
ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 12:03

ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile

„Aceste volume nu reprezintă un consum obişnuit al unei reţele de termoficare funcţionale, ci indică amploarea...

ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile

Radio România Actualitați

Handbal: Două meciuri, două înfrângeri pentru România în campania pentru EURO 2028

Superliga: CFR Cluj - Universitatea Craiova 0-0

Preliminarii CM 2028 la fotbal în sală. România a învins cu 2-1 Danemarca

Echipa națională: Stanciu și Mihăilă, indisponibili pentru meciurile cu Polonia și Bosnia. Pe cine a chemat Hagi