4 barje vor fi scufundate în Dunăre pentru a crește nivelul apei la Centrala Nucleară de la Cernavodă
Specialiștii au anunțat că, după dislocarea stâncii Pârjoaia, nivelul Dunării în zona Cernavodă s-a stabilizat, fiind oprită scăderea cu aproximativ doi centimetri pe zi. Ulterior, nivelul apei a crescut ușor.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 05 August 2026, 08:10 • Actualizat: 05 August 2026, 08:24
4 barje vor fi scufundate în apele Dunării, miercuri, în cadrul unei intervenții menite să direcționeze o parte mai mare din debit către Dunărea Veche și să asigure alimentarea cu apă a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă.
2 dintre barje au fost încărcate în zona stâncii Pârjoaia, dislocată în urma operațiunilor desfășurate în ultimele zile, iar alte două au fost aduse de la Galați.
Potrivit reprezentanților Administrației Naționale „Apele Române”, scufundarea acestora este estimată să înceapă după ora 14:00, după finalizarea încărcării ultimei barje.
În zonă au fost trimise două excavatoare de 35 și 60 de tone, dotate cu picon, care au intervenit mecanizat în perimetrul exploziei. Materialul rezultat din spargerea stâncii a fost încărcat în barjele care urmează să fie scufundate.
Specialiștii au anunțat că, după dislocarea stâncii Pârjoaia, nivelul Dunării în zona Cernavodă s-a stabilizat, fiind oprită scăderea cu aproximativ doi centimetri pe zi. Ulterior, nivelul apei a crescut ușor, cu doi centimetri.
Prognozele hidrologice indicau însă o scădere zilnică de doi-trei centimetri, până la nivelul de minus 233 de centimetri în data de 9 august. Scopul intervențiilor este redirecționarea unei părți din debitul de pe brațul Bala către Dunărea Veche și obținerea unei creșteri a nivelului apei cu până la 10-12 centimetri.
Militarii au efectuat luni o nouă detonare controlată a stâncii Pârjoaia.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat că operațiunea a fost un succes și că, în lipsa intervenției, Centrala Nucleară de la Cernavodă ar fi putut ajunge, în cel mai favorabil scenariu, în procedură de oprire în cursul zilei de joi.
Ministrul a salutat creșterea nivelului apei cu doi centimetri, apreciind că, raportat la scăderea prognozată, intervenția a adus un câștig net de cel puțin patru centimetri și ar putea asigura încă două zile de funcționare.
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă a fost oprită în această săptămână, ceea ce a redus producția internă de energie cu aproximativ 10%, într-o perioadă cu un consum ridicat, generat de caniculă.
Debitele scăzute ale Dunării mențin riscul opririi și a Unității 2, situație care ar avea un impact semnificativ asupra producției interne de energie electrică.













