Sursa ta de încredere

7 din 10 români consideră că țara lor beneficiază de statutul de membru al UE

Trei sferturi dintre români afirmă că statele membre ale UE ar trebui să acționeze mai unite pentru a face față provocărilor globale actuale.

7 din 10 români consideră că țara lor beneficiază de statutul de membru al UE

Articol de Andrei Enache, Publicat: 25 Martie 2025, 09:04  • Actualizat: 25 Martie 2025, 09:12

74% dintre cetățenii UE (70% dintre români) consideră că țara lor beneficiază de statutul de membru al UE, indică cel mai recent Eurobarometru.

62% dintre cetățenii UE (58% dintre români) ar dori ca Parlamentul European să joace un rol mai important.

Apărarea și securitatea (36%) și competitivitatea (32%) sunt considerate principalele priorități politice la nivelul UE.

Pentru români prioritățile sunt siguranța alimentară și agricultura (32%) și apărarea și securitatea (31%).

Nouă din zece (89%) cetățeni ai UE (75% dintre români) afirmă că statele membre ale UE ar trebui să acționeze mai unite pentru a face față provocărilor globale actuale.

Eurobarometrul a fost realizat pe baza datelor colectate în lunile de iarnă.

" Europa trebuie să fie mai puternică"

„Două treimi dintre europeni doresc ca UE să joace un rol mai important pentru asigurarea protecției lor. Acesta este un apel clar la acțiune la care vom răspunde. Europa trebuie să fie mai puternică, astfel încât cetățenii noștri să se simtă în siguranță. Parlamentul European se va asigura că fiecare propunere prezentată în acest sens este suficient de îndrăzneață și ambițioasă pentru a corespunde nivelului serios de amenințare cu care se confruntă Europa. Europa trebuie să ia atitudine astăzi, sau riscă să fie dată la o parte mâine”, spune președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

66% dintre cetățenii europeni doresc ca UE să își asume un rol mai important în protejarea lor în fața crizelor globale și a riscurilor la adresa securității. Acest punct de vedere este puternic în rândul respondenților mai tineri la sondaj. La nivel național, rezultatele pentru un rol mai puternic al UE variază de la 87% în Suedia la 47% în România și 44% în Polonia.

Aproape trei sferturi dintre cetățenii UE (74%) consideră că țara lor a beneficiat de pe urma apartenenței la UE. Acesta este cel mai ridicat procentaj înregistrat vreodată la nivelul UE într-un sondaj Eurobarometru pentru această întrebare de când a fost adresată pentru prima dată în 1983. La fel ca anul trecut, 70% dintre cetățenii români participanți la sondaj consideră că România a beneficiat de pe urma apartenenței la UE. Contribuția UE la menținerea păcii și la consolidarea securității reprezintă principalul motiv pentru care calitatea de membru este considerată benefică atunci când analizăm răspunsurile la nivel european (35%). Respondenții din România consideră că apartenența la UE este benefică în primul rând pentru noile oportunități de angajare (42%).

89% dintre cetățenii europeni (75% dintre români) participanți la sondaj spun că statele membre ale UE ar trebui să fie mai unite pentru a face față provocărilor globale actuale. În acest context, 76% dintre europeni (71% dintre respondenții români) cred că Uniunea Europeană are nevoie de mai multe mijloace pentru a face față provocărilor viitoare.

Așteptările cetățenilor de la Uniunea Europeană

Într-un mediu geopolitic în schimbare rapidă, apărarea și securitatea (36%), precum și competitivitatea, economia și industria (32%) sunt identificate de cetățenii europeni ca fiind domeniile asupra cărora UE ar trebui să se concentreze cel mai mult pentru a-și consolida poziția în lume. Acestea sunt, de asemenea, subiectele care au ocupat un loc important în cadrul Consiliului European de săptămâna trecută, unde Președinta Parlamentului European a solicitat acțiuni mai rapide și mai ambițioase. Deși rezultatele pentru apărare și securitate au rămas stabile în comparație cu februarie/martie 2024, cele pentru competitivitate, economie și industrie au crescut cu cinci puncte. Aceste două domenii sunt urmate de independența energetică (27%), securitatea alimentară și agricultura (25%) și educația și cercetarea (23%).

Pentru cetățenii din România prioritățile asupra cărora ar trebui să se concentreze UE pentru a-și consolida poziția la nivel global sunt securitatea alimentară și agricultura (32%), apărarea și securitatea (31%), urmate de competitivitate, economie și industrie (29%) și independența energetică, resurse și infrastructură (26%).

Aspectele economice și de securitate se află, de asemenea, în prim-plan în ceea ce privește subiectele pe care cetățenii doresc ca Parlamentul European să le abordeze în mod prioritar. Patru din zece europeni menționează printre priorități inflația, creșterea prețurilor și costul vieții (43%), urmate de apărarea și securitatea UE (31%), combaterea sărăciei și a excluziunii sociale (31%) și sprijinirea economiei și crearea de noi locuri de muncă (29%). Inflația, creșterea prețurilor și costul vieții reprezintă o prioritate principală pentru toate grupele de vârstă, cu rezultate maxime înregistrate în Portugalia (57%), Franța (56%), Slovacia (56%), Croația (54%) și Estonia (54%).

Cetățenii români consideră că Parlamentul European ar trebui să aibă pe agendă teme precum inflația, creșterea prețurilor și costul vieții (44%), sprijinirea economiei și crearea de noi locuri de muncă (38%) și combaterea sărăciei și a excluziunii sociale (30%).

După cum arată sondajul anterior al PE, inflația și costul vieții au reprezentat teme care au mobilizat alegătorii la ultimele alegeri europene, iar situația economică continuă să fie o preocupare principală pentru mulți europeni. O treime dintre europeni (33%) se așteaptă ca nivelul lor de trai să scadă în următorii cinci ani, cu șapte puncte procentuale mai mult decât în perioada iunie-iulie 2024. Acesta este cazul a 53% dintre respondenții francezi (+8 puncte procentuale) și a 47% dintre germani (+15 puncte procentuale). 24% dintre respondenții din România spun că se așteaptă ca nivelul lor de trai să scadă în următorii cinci ani, cu 3 puncte procentuale mai mult decât în perioada iunie - iulie 2024.

Valorile fundamentale ale UE

Analizând valorile pe care europenii ar dori ca Parlamentul European să le apere, pacea (45%), democrația (32%) și protecția drepturilor omului în UE și în întreaga lume (22%) sunt pe primul loc.

Rezultatele acestei întrebări au rămas stabile, subliniind sprijinul ferm al cetățenilor pentru valorile și principiile fondatoare ale UE.

Cetățenii români ar dori ca Parlamentul European să apere valori precum pacea (30%), libertatea de mișcare (26%) și democrația (25%).

Două treimi dintre cetățeni sprijină consolidarea rolului PE

După cum arată tendințele de-a lungul timpului, în momente de criză, cetățenii se uită către UE pentru acțiuni și soluții decisive. Atunci când UE este percepută ca unită și producând rezultate, indicatorii de sprijin sunt ridicați – ceea ce este cazul în prezent. 50% dintre respondenții europeni au o imagine pozitivă despre UE (51% dintre români). În ultimul deceniu, această percepție pozitivă a fost doar o singură dată mai ridicată (52%), în primăvara anului 2022, în urma invadării Ucrainei de către Rusia. Imaginea pozitivă a PE este stabilă la un nivel ridicat (41% la nivel european, 47% dintre respondenții români).

La câteva luni după începerea mandatului noii legislaturi, peste șase din zece cetățeni europeni (62%) ar dori ca Parlamentul European să joace un rol mai important, ceea ce reprezintă o creștere de șase puncte procentuale față de perioada februarie-martie 2024, cu câteva luni înainte de alegerile europene din iunie 2024. Dintre respondenții români, 58% ar dori ca Parlamentul European să joace un rol mai important, cu cinci puncte procentuale mai mult decât înainte de alegerile europene.

Etichete : eurobarometru
Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare
Actualitate 16 Octombrie 2026, 13:56

Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare

„Avem o relaţia strategică foarte bună cu SUA”, a declarat Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare
Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră
Actualitate 16 Octombrie 2026, 12:29

Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră

„Aliaţii noştri au, de asemenea, capacităţi limitate. România are nevoie de resurse suplimentare, la fel ca şi statele...

Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră
Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile
Actualitate 16 Octombrie 2026, 12:24

Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile

Şefa FMI a apreciat că autoreglementarea industriei AI este o abordare adecvată, având în vedere că guvernele nu sunt...

Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile
O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Radio România Actualitați

București: Începe furnizarea căldurii în sistemul centralizat de încălzire

București: Începe furnizarea căldurii în sistemul centralizat de încălzire

București: Începe furnizarea căldurii în sistemul centralizat de încălzire
A început Festivalul Național de Teatru - ediția 36

A început Festivalul Național de Teatru - ediția 36

A început Festivalul Național de Teatru - ediția 36
Tenis de masă: Bronz european pentru România la dublu feminin

Tenis de masă: Bronz european pentru România la dublu feminin

Tenis de masă: Bronz european pentru România la dublu feminin
Marius Nistor: Numeroase școli vor rămâne fără directori numiți prin concurs

Marius Nistor: Numeroase școli vor rămâne fără directori numiți prin concurs

Marius Nistor: Numeroase școli vor rămâne fără directori numiți prin concurs