Actorul Alain Delon va fi înmormântat, sâmbătă, într-o capelă construită de el
Funeraliile starului francez vor avea loc la proprietatea sa din Douchy.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 22 August 2024, 09:27 • Actualizat: 22 August 2024, 20:42
Actorul Alain Delon va fi înmormântat sâmbătă, 24 august, într-o capelă construită de el în urmă cu aproximativ 20 de ani, lângă moşia sa din Douchy, aflată în centrul Franței, unde a locuit timp de 50 de ani. Funeraliile vor fi private.
Alain Delon, care a murit pe 18 august, nu şi-a dorit o ceremonie publică în onoarea sa. El va fi înmormântat în jurul orei 17:00, alături de cei 35 de câini ai săi.
Aproximativ 40 de persoane, la înmormântarea lui Alain Delon
Monseniorul Jean-Michel Di Falco, fost episcop de Gap, care l-a cunoscut pe Alain Delon, credincios „de mult timp", va oficia funeraliile, care vor avea loc în formă restrânsă, în prezenţa celor trei copii ai săi, Anthony, Anouchka şi Alain-Fabien şi a aproximativ 40 de persoane.
În schimb, controversata îngrijitoare-parteneră Hiromi Rollin, dată afară de pe moşie, anul trecut, din cauza unor dispute cu familia actorului, mai ales după debutul bolii grave care îl afectase pe actor, nu ar trebui să fie prezentă, potrivit rețelei franceze de televiziune și radio de știri BfmTv, citate de Radio România Actualități.
BfmTv a mai relatat că Rollin încă speră să participe la funeraliile actorului şi că a cerut unor intermediari să-i convingă pe copiii acestuia, chiar dacă deocamdată nu ar fi primit răspuns în acest sens.
Unii apropiaţi ai celor trei copii ai lui Alain Delon au confirmat că femeia nu este dorită la înmormântare, conform ANSA.
Citește și: Trei filme românești, în selecția oficială a festivalului de la Locarno













