Sursa ta de încredere

Administrația Trump interzice Universității Harvard să înscrie studenți străini

Potrivit datelor oficiale, universitatea are 9.970 de persoane în comunitatea sa academică internațională, iar 6.793 de studenți internaționali reprezintă 27,2% din totalul înscrierilor în anul universitar 2024-2025.

Articol de Andrei Enache, Publicat: 22 Mai 2025, 22:27  • Actualizat: 22 Mai 2025, 22:47

Administrația Statelor Unite ale Americii a revocat, joi, dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți străini.

CNN remarcă o escaladare bruscă a conflictului dintre instituția de învățământ superior și Casa Albă, pe fondul unor presiuni politice tot mai mari asupra autonomiei universitare.

„Harvard nu mai poate înscrie studenți străini, iar cei existenți trebuie să se transfere sau își vor pierde statutul legal în SUA”, a anunțat Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS) într-un comunicat.

Secretarul DHS, Kristi Noem, a ordonat încetarea certificării programului pentru studenți și schimburi academice al Harvardului (Student and Exchange Visitor Program – SEVP), conform unui ultimatum dat universității luna trecută, când a cerut acces la dosare detaliate privind presupuse „activități ilegale și violente” ale studenților străini.

Termenul limită fusese 30 aprilie.

Potrivit datelor oficiale, universitatea are 9.970 de persoane în comunitatea sa academică internațională, iar 6.793 de studenți internaționali reprezintă 27,2% din totalul înscrierilor în anul universitar 2024-2025.

Harvard a condamnat rapid decizia, calificând-o drept „ilegală”, și a declarat că este „pe deplin angajată să-și mențină capacitatea de a găzdui studenți și cercetători internaționali, care provin din peste 140 de țări și contribuie enorm la universitate – și la această națiune.”

„Lucrăm rapid pentru a oferi îndrumare și sprijin membrilor comunității noastre. Această acțiune represivă amenință să provoace daune grave comunității Harvard și Statelor Unite și subminează misiunea noastră academică și de cercetare”, a declarat purtătorul de cuvânt al universității, Jason Newton.

Decizia amplifică tensiunile dintre administrația lui Donald Trump și mediul universitar, mai ales în contextul recentelor acuzații și restricții privind imigrația și securitatea națională.

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Peste 27% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială

Prime semnale de calmare a pieţelor financiare după luni de incertitudine care au scumpit masiv împrumuturile statului

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova