AFP: Aliații europeni ai Kievului strâng rândurile, iar Londra și Parisul propun un plan de armistițiu
Secretarul general al NATO a confirmat că mai multe țări europene își vor crește cheltuielile de apărare.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 03 Martie 2025, 09:41 • Actualizat: 03 Martie 2025, 11:25
Aliații europeni ai Kievului și-au consolidat sprijinul pentru Ucraina în cadrul unei reuniuni desfășurate duminică, la Londra, unde și-au reafirmat angajamentul de a sprijini Kievul și de a se reînarma în fața Rusiei.
Totodată, Parisul și Londra au propus un armistițiu parțial de o lună, "în aer și pe mare", notează agenția France Presse.
Planul propune, de asemenea, încetarea atacurilor asupra „infrastructurilor energetice”, a declarat președintele francez într-un interviu acordat ziarului Le Figaro.
Emmanuel Macron a subliniat că avantajul unui astfel de armistițiu, care exclude operațiunile terestre, este că „se poate măsura ușor”, având în vedere întinderea frontului, comparabilă cu distanța dintre Paris și Budapesta.
Premierul britanic i-a reunit, la Londra, pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și aproximativ 15 lideri europeni aliați ai Kievului, precum și ai Turciei, secretarul general al NATO, Mark Rutte, și premierul Canadei, Justin Trudeau.
Keir Starmer a precizat că „un număr de țări” și-au exprimat dorința de a se alătura „unei coaliții a bunelor intenții” pentru a susține un viitor acord de pace.
Garanții de securitate
Reuniunea de la Londra a avut loc la doar 48 de ore după disputa aprinsă dintre președintele ucrainean și omologul american la Casa Albă.
Donald Trump l-a acuzat pe liderul de la Kiev că „s-a pus singur într-o poziție foarte proastă” și i-a ordonat să negocieze pacea cu Rusia, altfel Statele Unite „îl vor lăsa baltă”. Totodată, acordul privind exploatarea rezervelor minerale ucrainene de către SUA, care trebuia semnat cu această ocazie, nu a mai fost parafat.
Întrebat duminică la Londra despre felul în care a fost tratat în Biroul Oval, Volodimir Zelenski a criticat „formatul” impus de Casa Albă discuțiilor cu liderii americani. „Discuțiile sincere între parteneri sunt importante și constructive, dar nu este bine ca acestea să fie deschise tuturor, deoarece pot fi exploatate de adversari”, a explicat el.
În ciuda tensiunilor, Volodimir Zelenski a fost primit și de regele Charles al III-lea și a reiterat că este dispus să semneze acordul privind mineralele „dacă toate părțile sunt pregătite”. Cu toate acestea, Ucraina insistă asupra unor garanții de securitate în cazul unui armistițiu.
Aliații prezenți la Londra au reafirmat necesitatea unor „garanții de securitate globale” pentru Ucraina, după cum a declarat președinta Comisiei Europene.
Ursula von der Leyen a anunțat că intenționează să prezinte un „plan global pentru reînarmarea Europei” în cadrul unui summit special al UE, programat joi la Bruxelles. „Trebuie să reînarmăm urgent Europa”, a insistat ea.
„Europa trebuie să ducă greul acestui efort, dar pentru a avea succes, sprijinul Statelor Unite este esențial”, a subliniat, la rândul său, premierul britanic Keir Starmer.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a confirmat că mai multe țări europene își vor crește cheltuielile de apărare, salutând această decizie drept „o veste foarte bună”.
„Nu avem intenția de a capitula”
În cadrul reuniunii, Starmer i-a asigurat pe Zelenski și pe ceilalți lideri europeni că sprijinul pentru Ucraina va continua „atât timp cât va fi necesar”.
Printre participanți s-au numărat președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz, premierul italian Giorgia Meloni și premierul polonez Donald Tusk.
„Ucraina este victima agresiunii ruse, iar acest adevăr rămâne de necontestat pentru toți”, a declarat șeful executivului de la Berlin. Germania este al doilea cel mai mare furnizor de ajutor pentru Kiev, după SUA, cu un total de 44 de miliarde de euro.
La rândul său, premierul polonez Donald Tusk a subliniat că Occidentul trebuie să transmită un mesaj clar președintelui rus Vladimir Putin: „Nu avem intenția de a capitula în fața șantajului și agresiunii sale”.
„Este esențial să evităm divizarea Occidentului”, a adăugat premierul italian Giorgia Meloni, considerată apropiată de Donald Trump.
În schimb, premierul ungar Viktor Orban, cunoscut pentru poziția sa pro-rusă și care nu a fost invitat la reuniunea de la Londra, a criticat pe platforma X deciziile luate, afirmând că „liderii europeni au decis astăzi la Londra să continue războiul în loc să opteze pentru pace”.
Presiuni din partea Washingtonului
Duminică, Washingtonul a intensificat presiunile asupra lui Volodimir Zelenski, sugerând că acesta ar putea fi înlocuit.
"Avem nevoie de un lider care să poată negocia atât cu noi, cât și cu rușii, la momentul potrivit, pentru a pune capăt acestui război", a declarat Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională al președintelui Donald Trump.
SUA și Rusia au început luna trecută negocieri pentru încheierea războiului, fără a invita Ucraina sau europenii la masa tratativelor. În plus, Trump refuză să îl considere pe Putin responsabil pentru conflict, notează AFP.
Între timp, Starmer a anunțat un nou acord prin care Kievul va putea achiziționa 5.000 de rachete de apărare aeriană în valoare de 1,6 miliarde de lire sterline (aproximativ 1,94 miliarde de euro).
Sâmbătă, Regatul Unit semnase deja un acord de împrumut de aproape 2,3 miliarde de lire sterline (echivalentul a 2,7 miliarde de euro) pentru a sprijini capacitățile militare ale Ucrainei.













