Sursa ta de încredere

Alegerile locale parțiale, în desfășurare. Bucureștenii își aleg primarul general | LIVE TEXT

Până la ora 18:00, prezenţă la vot a urcat spre 30% în Capitală. Urnele se vor închide la ora 21:00.

Alegerile locale parțiale, în desfășurare. Bucureștenii își aleg primarul general | LIVE TEXT
Foto: Imagine ilustrativă generată cu AI

Articol de Andrei Enache, Publicat: 07 Decembrie 2025, 07:01  • Actualizat: 07 Decembrie 2025, 18:47

Scrutinul local parțial este, duminică, în plină desfășurare.

LIVE TEXT: Articolul se actualizează cu detalii suplimentare

Urnele s-au deschis la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00.

Actualizare ora 18:00

Prezenţa la vot a ajuns la 27,27% în Bucureşti. Peste 491.000 de bucureşteni au mers la urne.

Cea mai ridicată prezenţă la vot se menține în Sectorul 6.

Actualizare ora 15:00

Prezenţa la vot la alegerile pentru primarul Capitalei a fost, la ora 15:00, de 19,87%. Peste 347.000 de bucureşteni și-au exprimat opțiunea de vot.

Cei mai numeroşi sunt votanţii din sectorul 6, unde peste 73.000 de alegători au votat deja. Cei mai numeroşi sunt votanţii din categoria de vârstă 45 - 64 de ani, aceştia reprezentând 36,5% din total, urmaţi de cei de peste 65 de ani, care reprezintă 30,3% din total.

La alegerile din iunie 2024, la aceeaşi oră, prezenţa era 22%.

Procesul de vot se încheie la ora 21:00, fără posibiitatea de a fi prelungit.

Actualizare ora 13:00

Prezența la secțiile din votare din Capitală a ajuns, după 6 ore de la deschiderea urnelor, la 13,22%.

La urne au ajuns 238.586 votanți. Rata de participare continuă să fie semnificativ mai mică decât la alegerile locale trecute, când era de 16,43% la aceeași oră.

Actualizare ora 12:00

Conform datelor oficiale, peste 174.000 bucureşteni au votat. Cei mai numeroşi sunt votanţii din sectorul 6, unde peste 37.000 de alegători au votat deja.

La alegerile din iunie 2024, la ora 12:00, prezenţa era 12,95%.

Actualizare ora 11:00

Prezenţa la vot pentru Alegerea Primarului Municipiului București a ajuns la 6,26%, reprezentând un total de 112.883 de votanţi. Din totalul alegătorilor, 57.876 sunt femei (aproximativ 51,27%), iar 55.007 sunt bărbaţi (48,73%).

De la o oră la alta, participarea continuă să crească într-un ritm constant.

Actualizare ora 9:00

După ieșirea de la urne, preşedintele Nicuşor Dan a îndemnat electoratul să se prezinte la urne.

Liderul de la Palatul Cotroceni s-a declarat convins că rezultatul alegerilor "simbolice" din Bucureşti nu va afecta negativ coaliţia de guvernare.

”Vreau să îi invit pe bucureşti să iasă la vot, indiferent de opțiunile pe care le au. Este un proces democratic, e important ca primarul care va fi ales să aibă în spate un număr cât mai are de voturi, pentru a avea legitimitate în deciziile pe care le va lui.

Eu personal, am votat pentru o Românie în Occcident, pentru aceste valori care cred eu că ne definesc şi este un oraş pe care îl cunosc de foarte mult timp, cunoscând tentaţiile care sunt la Primăria Capitalei, am votat pentru cineva de care să fiu sigur că nu se apropie de zona de corupţie şi în special de mafie imobiliară care este extrem de tentantă la Primăria Capitalei”, a declarat Nicuşor Dan.

Actualul locatar de la Cotroceni a aminitit că, după alegerea sa ca primar general, a organizat un referendum pe tema alocărilor bugetare în București.

"Din această împărțire nefericită între Primăria Capitalei și sectoare, avem un deficit de infrastructură, deci este nevoie de bani pentru mari proiecte de infrastructură, [precum] linii de tramvai, tramvaie, autobuze, inclusiv rețele, fire de contact, termoficare...

Pe de altă parte, [am propus - n. red] să concentrăm decizia pe probleme de urbanism la Primăria Capitalei, pentru ca și societatea și presă să privească într-un singur loc atunci când apar abuzuri urbanistice", a precizat președintele.

Întrebat câtă încredere mai pot avea alegătorii în votul lor în contextul anulării prezidențialelor din 2024, decizie care nu a primit toate răspunsurile, Nicușor Dan a răspuns că România este "o democrație, iar momentul votului este cel în care cetățenii se exprimă".

Totodată, președintele a amintit că este un susținător al alegerilor locale în două tururi, dar a subliniat că pentru revenirea la acest sistem este nevoie ca o majoritate parlamentară să susțină ideea.

Precizările MAI după deschiderea urnelor

Ministerul Afacerilor Interne anunță că alegerile locale se desfășoară fără incidente în primele ore de la deschiderea urnelor.

Toate secțiile de votare au fost predate președinților birourilor electorale cu sigiliile intacte.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate cu privire la zece posibile fapte nelegale în legătură cu procesul electoral în preziua alegerilor şi pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică, dintre care şapte au vizat continuarea propagandei electorale, a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.

Monica Dajbog a precizat, duminică dimineaţă, că efectivele MAI care au asigurat protecţia secţiilor de vot pe parcursul nopţii le-au predat preşedinţilor birourilor electorale cu sigiliile intacte. Pe timpul nopţii, nu s-au produs incidente care să vizeze securitatea sediilor secţiilor de votare.

Actualizare Ora 8:00

Prezența la vot în București a ajuns la 0,88%, cu un total de 15.916 votanți prezenți la urne.

Sectorul 1 are o prezență de 0,98%, urmat de Sectorul 5 cu 0,95% și Sectorul 4 cu 0,94%. În Sectorul 2, prezența este de 0,92%, iar în Sectorul 6 de 0,84%. Cea mai scăzută mobilizare se înregistrează în Sectorul 3, unde prezența este de 0,75%.

Reguli stricte se aplică în perimetrul de 500 de metri în jurul secțiilor de votare. Spre exemplu, este interzisă sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice, precum și fotografierea sau filmarea buletinului de vot prin orice mijloace.

Refuzul de a respecta dispozițiile constituie contravenție.

Alegerile locale parţiale sunt organizate pentru ocuparea unor funcţii rămase vacante, precum:

  • preşedintele Consiliului Judeţean Buzău
  • primarul general al municipiului Bucureşti
  • primari în 12 localităţi din ţară, din judeţele Bihor, Botoşani, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş şi Sibiu

Mandatele rezultate în urma scrutinului vor fi exercitate până la următoarele alegeri locale generale.

Documente necesare pentru participarea la vot

Alegătorii care se prezintă la urne pot vota doar dacă prezintă un act de identitate valabil în ziua scrutinului.

Sunt recunoscute cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, precum și pașaportul de serviciu sau pașaportul de serviciu electronic.

Elevii din școlile militare pot vota cu carnetul de serviciu militar.

Autoritățile precizează că pașaportul simplu și pașaportul simplu electronic (turistic) nu pot fi folosite la vot.

Cetățenii Uniunii Europene cu domiciliul sau reședința în România își pot exercita dreptul de vot la alegerile locale în aceleași condiții ca cetățenii români, cu respectarea obligațiilor legale de înregistrare și de prezentare a documentelor prevăzute de lege.

Este interzisă fotografierea sau filmarea buletinului de vot, precum și orice formă de divulgare a opțiunii de vot în incinta secției de votare.

Alegătorii care se prezintă la urne cu noua carte de identitate nu trebuie să facă dovada domiciliului sau reședinței, adresa afișându-se automat în sistem după scanare. De asemenea, după exercitarea votului cu cartea electronică nu se mai aplică timbrul autocolant cu mențiunea „Votat”.

Bătălia pentru Primăria Capitalei

La București, electoratul alege primarul general.

Postul este vacant după demisia lui Nicușor Dan, care a fost ales președinte al României în luna mai.

Candidații sunt distribuiți pe 3 file

Cătălin Drulă – Uniunea Salvați România (USR)

Daniel Băluță – Partidul Social Democrat (PSD)

George Burcea – Partidul Oamenilor Tineri (POT)

Ciprian Ciucu – Partidul Național Liberal (PNL)

Ana-Maria Ciceală – Sănătate Educație Natură Sustenabilitate (SENS)

Liviu Gheorghe Florea – Partidul Național Țărănesc Maniu Mihalache (PNȚMM)

Gheorghe Macovei – Partidul România Mare (PRM)

Oana Crețu – Partidul Social Democrat Unit (PSDU)

Mihai Lasca – Patrioții Poporului Român (PPR)

Rareș Lazăr – Partidul România în Acțiune (PRA)

Anca Alexandrescu – Alianța electorală „Dreptate pentru București”

Dan Trifu – candidat independent

Eugen Orlando Teodorovici – candidat independent

Gheorghe Nețoiu – candidat independent

Vlad Gheorghe – candidat independent

Angela Negrotă – candidat independent

Filip Titian – candidat independent

Precizare! Pe final de campanie electorală, Vlad Gheorghe și Eugen Teodorovici și-au anunțat retragerea din cursă. Cel dintâi și-a anunțat susținerea pentru liberalul Ciprian Ciucu, iar al doilea pentru social-democratul Daniel Băluță.

Bucureștenii își pot exercita dreptul de vot numai la secţia de votare la care sunt arondați potrivit adresei de domiciliu sau, după caz, a adresei de reședință, dacă aceasta a fost stabilită cu cel puțin șase luni înaintea datei scrutinului, respectiv anterior datei de 7 iunie, potrivit AEP.

În Capitală sunt deschise 1.289 de secții de votare.

Alegeri pentru fotoliul de președinte al CJ Buzău

Șefia Consiliului Judeţean Buzău este disputată după ce social-democratul Lucian Romaşcanu a renunţat la funcţie, în favoarea unui post la Curtea de Conturi Europeană.

360.000 de alegători sunt așteptați la urne.

8 candidaţi sunt în competiția electorală.

Candidați la președinția Consiliului Județean Buzău

Marcel Ciolacu (PSD)

Ştefăniţă Avrămescu (AUR)

Mihai Răzvan Moraru (independent, susţinut de PNL şi USR)

Silviu Iordache (independent)

Gabriel Pană (ACT)

Adrian Dogaru (SOS România)

Dragoş Brânzea (POT)

Mihai Budescu (PRM)

Scurtinul parțial, monitorizat de STS

Serviciul de Telecomunicații Speciale anunță că a implementat cerințele operaționale stabilite de Autoritatea Electorală Permanentă și Institutul Național de Statistică, în vederea utilizării aplicațiilor și sistemelor informatice de monitorizare a prezenței la vot, de prevenire a votului ilegal și de centralizare a proceselor-verbale.

Începând cu ora 7:00, cetățenii interesați pot urmări online, în timp real, prezența la urne, precum și rezultatele cumulate, imediat după închiderea secțiilor, pe măsură ce sunt centralizate datele din procesele-verbale.

Totodată, echipa de dezvoltare software a realizat integrarea cu sistemul de evidență a persoanelor al Ministerului Afacerilor Interne, pentru a permite consultarea domiciliului și a reședinței pentru votanții care dețin carte electronică de identitate (CEI). Aceștia nu trebuie să prezinte altă dovadă a domiciliului sau a reședinței pentru verificarea dreptului de vot.

STS anunță că la nivelul infrastructurii IT&C utilizate la alegeri au fost aplicate măsuri de prevenire și contracarare a riscurilor de securitate cibernetică și a eventualelor disfuncționalități tehnice.

Pentru organizarea alegerilor locale parțiale, STS a instruit aproximativ 3.000 de persoane desemnate de AEP să activeze în birourile secțiilor de votare și a pus la dispoziție infrastructura tehnică necesară – sisteme informatice securizate, echipamente de telecomunicații, tablete și telefoane.

Un centru de suport tehnic va funcționa pe durata alegerilor la nivelul STS.

Citește și: Ediție specială dedicată alegerilor pentru Primăria București, la Radio România Actualități

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic
Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7

Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7

Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7
Peste 27% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială

Peste 27% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială

Peste 27% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială
Probă de drum: Renault Captur Eco-G 120, un clasic cu dublă alimentare

Probă de drum: Renault Captur Eco-G 120, un clasic cu dublă alimentare

Probă de drum: Renault Captur Eco-G 120, un clasic cu dublă alimentare