Ambasadorul Rusiei la București, convocat la MAE după atacul asupra unei nave ucrainene în Delta Dunării
Partea română a condamnat aceste atacuri, care reprezintă crime de război și care demonstrează încă o dată desconsiderarea de către Federația Rusă a principiilor dreptului internațional și a obligațiilor sale internaționale
Articol de Andrei Enache, Publicat: 29 August 2025, 18:15 • Actualizat: 29 August 2025, 20:31
Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat, vineri, pe ambasadorul Federației Ruse la București pentru a-i transmite un protest față de atacurile masive asupra obiectivelor civile din Ucraina.
Unul dintre acestea a vizat o navă de reunoaștere a Marinei ucrainene, aflată în Delta Dunării.
"Din dispoziția ministrului afacerilor externe, Ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat vineri, 29 august, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, pentru a i se comunica protestul ferm al părții române în legătură cu atacurile masive executate de forțele ruse împotriva obiectivelor civile din Ucraina, în noaptea de 27/28 august, soldate cu numeroase victime civile și pagube materiale.
În cadrul întrevederii, partea română a condamnat aceste atacuri, care reprezintă crime de război și care demonstrează încă o dată desconsiderarea de către Federația Rusă a principiilor dreptului internațional și a obligațiilor sale internaționale. De asemenea, partea română a deplâns faptul că în cursul atacurilor a fost afectat sediul misiunii diplomatice a UE la Kiev, precum și sediul Institutului Cultural al Marii Britanii la Kiev (British Council)", a precizat MAE într-un comunicat.
"Totodată, partea română a condamnat atacurile repetate ale forțelor armate ruse asupra infrastructurii civile ucrainene în proximitatea graniței cu România, subliniind caracterul iresponsabil al acestor atacuri și implicațiile lor grave asupra securității naționale", a adăugat Ministerul.
Rusia a publicat imagini cu atacul asupra unei nave de recunoaștere a Marinei ucrainene, produs joi după-amiază pe brațul Chilia al Dunării.
Forțele navale ucrainene au confirmat că nava-radar „Simferopol” a fost grav avariată în urma exploziei, iar un marinar a murit. Alții au fost răniți sau sunt dați dispăruți.
„Referitor la informațiile despre lovirea uneia dintre navele Forțelor Navale: confirmăm faptul atacului asupra navei, în acest moment are loc eliminarea consecințelor. Majoritatea echipajului se află în siguranță. Continuă căutarea câtorva marinari. Din păcate, un membru al echipajului a murit, iar câțiva au fost răniți”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Ucrainene, Dmytro Pletenciuk, citat de Obozrevatel.
Ministerul rus al Apărării a susținut că forțele ruse au atacat nava cu o dronă navală de suprafață (USV) în apropiere de gura de vărsare a Dunării. Imagini geolocalizate publicate pe 28 august arată că forțele ruse au lovit vasul Simferopol în timp ce se afla la aproximativ 25 km de gura de vărsare, la est de Izmail, în regiunea Odesa.
Citat de Institutul american pentru Studiul Războiului, un blogger militar afiliat Kremlinului a afirmat că atacul asupra Simferopol este cel mai îndepărtat atac efectuat de forțele ruse asupra unei ținte de pe Dunăre.
Rușii susțin că ambarcațiunea s-ar fi scufundat, ceea ce ar putea afecta traficul comercial fluvial pe brațul Chilia.
🪖💥 Destruction du navire ukrainien « Simferopol » par un drone naval russe
— Camille Moscow 🇷🇺 🌿 ☦️ (@camille_moscow) August 28, 2025
Le ministère russe de la Défense a annoncé la destruction du navire de reconnaissance ukrainien « Simferopol », un bâtiment stratégique de la marine ukrainienne, coulé à l’embouchure du Danube par un… pic.twitter.com/7ad5Wo7qCy
Nu este clar dacă drona a trecut prin apele românești sau dacă a intrat pe un canal aflat integral sub control ucrainean.
Nava medie de recunoaștere Simferopol, din proiectul „Laguna”, a fost construită la șantierul naval „Kuznia na Rybalskomu” din Kiev.
A fost lansată la apă pe 23 aprilie 2019. În octombrie același an, Simferopol a finalizat trecerea pe uscat de-a lungul Niprului, de la Kiev la Herson, ajungând ulterior la Odesa.
Ulterior, nava a fost echipată suplimentar la șantierul „Sudnoverf Ukraina”, iar pe 30 ianuarie 2020 a ieșit pentru prima dată singură în mare, la probele de navigație.
Conform caracteristicilor tehnice, echipajul navei Simferopol este format din 29 de persoane.
La sfârșitul lunii iulie, Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei a confirmat că, în timpul unui atac nereușit asupra localității Pivdenne, regiunea Odesa, la începutul lunii iunie, Rusia ar fi putut folosi drona sa navală experimentală de tip Murena-300. Potrivit serviciilor de informații, aceasta reprezintă o amenințare serioasă pentru locuitorii civili ai regiunilor de coastă.
Anterior, șeful GUR, Kirilo Budanov, a declarat că, după succesele dronelor navale ucrainene, Rusia a început și ea să dezvolte astfel de aparate fără echipaj. Prototipuri experimentale au fost trimise către Pivdenne, dar acestea s-au autodistrus înainte de a ajunge în apele teritoriale ucrainene.
Citește și: Clădirea Delegației Uniunii Europene la Kiev, bombardată de ruși













