Sursa ta de încredere

Ample proteste în Spania pe fondul crizei locuințelor

Manifestanții cer scăderea imediată a prețurilor chiriilor cu până la 50%, revalorificarea celor 3,8 milioane de locuințe goale și interzicerea evacuărilor familiilor vulnerabile.

Ample proteste în Spania pe fondul crizei locuințelor
Foto: REUTERS | Nacho Doce

Articol de Andrei Enache, Publicat: 06 Aprilie 2025, 09:34  • Actualizat: 06 Aprilie 2025, 09:44

Mii de protestatari au ieșit în stradă în peste 40 de orașe din Spania pentru a cere soluții la actuala criză a locuințelor.

Organizatorii demonstrațiilor - o coaliție de grupuri pentru drepturile chiriașilor, mișcări civice de cartier și alte organizații pentru drepturi sociale - acuză guvernul de la Madrid că a transformat locuințele "într-un model de afacere".

"Suntem organizați și avem un plan împotriva rentierismului", a declarat unul dintre grupurile care conduc protestele.

Manifestații marchează un moment important, fiind primele desfășurate simultan în atâtea locuri, la un deceniu după marile proteste împotriva evacuărilor forțate.

Străzile principale din întreaga Spanie, inclusiv din capitala Madrid, s-au colorat sâmbătă în portocaliu și verde – culorile distincte ale mișcării.

"Această manifestație vine după multe luni de discuții; am vrut să fie descentralizată, ca toată lumea să iasă în același timp și să paralizeze statul. Ideea este ca aceasta să fie prima zi a unui nou val de proteste", a declarat unul dintre participanți.

Printre revendicările protestatarilor se numără scăderea imediată a prețurilor chiriilor cu până la 50%, revalorificarea celor 3,8 milioane de locuințe goale și interzicerea evacuărilor familiilor vulnerabile.

Mișcare pornită din Insulele Canare

Mobilizarea în masă împotriva crizei locuințelor a început anul trecut în Insulele Canare, unde locuitorii au ieșit în stradă pentru a cere un model de turism "sustenabil" și pentru a denunța lipsa de soluții locative.

"Locuințele au devenit un lux accesibil doar pentru foarte puține familii", a transmis Uniunea Chiriașilor din Tenerife.

Ulterior, inițiativa a fost susținută de locuitori din orașul Malaga, sub sloganul „Malaga pentru a trăi, nu pentru a supraviețui”, urmată apoi de Madrid, Barcelona, Valencia și Bilbao, printre altele.

Potrivit asociațiilor și colectivelor de chiriași din Spania, situația locuințelor a atins niveluri critice, chiriile crescând cu peste 18% în ultimii doi ani.

În unele zone turistice, precum Ibiza, chiriile depășesc în multe cazuri 100% din salariul mediu, iar în altele, precum Cáceres, „chiriile au crescut anul trecut cu 17% în oraș și cu 27% la nivel provincial”.

Turismul în masă și specula imobiliară

Chiriile din Spania s-au dublat în ultimii 10 ani, din cauza unei istorii marcate de speculații imobiliare și a lipsei de locuințe noi și accesibile.

„Modelul urban este transformat în marfă, alungând locuitorii, pentru că industria turismului ne exploatează cartierele”, a transmis un grup din Valencia numit „València no està en Venda” („Valencia nu e de vânzare”).

În regiunile precum Insulele Canare și Insulele Baleare, situația este deosebit de gravă din cauza limitărilor geografice și a presiunii turistice.

„Ne confruntăm cu o urgență locativă fără precedent: evacuări, chirii imposibil de suportat și speculații cu locuințele, în timp ce populația nu are acces la acest drept de bază”, au avertizat asociațiile din Canare.

Organizatorii protestelor de sâmbătă sunt încrezători că demonstrațiile la nivel național vor avea un impact semnificativ în lupta pentru dreptul la locuințe decente, accesibile și sustenabile în Spania.

Potrivit guvernului de la Madrid, sunt necesare cel puțin 600.000 de apartamente noi pentru a face față situației, pe care o consideră „o urgență socială”.

Citește și: Poșta Română are propriul portal imobiliar, cu peste 500 de proprietăți date spre închiriere

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie
O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova
Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială
UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina