Aproape 500 de morți după inundațiile devastatoare din Nepal | VIDEO
Prăbușirea unui ghețar a provocat uriașul val de inundații.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 28 August 2026, 06:19 • Actualizat: 28 August 2026, 06:52
Cel puțin 469 de persoane au murit în Nepal, iar alte sute sunt date dispărute după inundațiilor devastatoare produse, miercuri, în regiunea himalayană de frontieră.
În Tibet, trei decese au fost confirmate, iar peste 550 sunt date dispărute.
BBC notează că, la acest moment, nu este clar dacă cele mai recente bilanțuri se suprapun.
Echipele care caută supraviețuitori sunt „în alertă” după apariția informațiilor potrivit cărora o a doua viitură ar putea lovi zona devastată, potrivit Reuters.
În apropierea graniței dintre China și Nepal s-a format un lac al cărui nivel continuă să crească, existând temeri că apa s-ar putea revărsa.
Prăbușirea unui ghețar a provocat uriașul val de inundații, au declarat oficiali locali. Viitura a distrus locuințe și drumuri, precum și un important punct de trecere a frontierei dintre Nepal și Tibet.
Zeci de mii de turiști vizitează regiunea în fiecare an.
Rolul schimbărilor climatice în producerea inundațiilor devastatoare
Daniel Shugar, geolog la Universitatea din Calgary, Canada, a fost unul dintre primii oameni de știință care au sugerat că inundațiile-fulger de miercuri ar fi putut fi provocate de activitatea glaciară.
Inițial, s-a crezut că inundațiile au fost provocate de o alunecare de teren declanșată de un cutremur. Serviciul de prospectare geologică al SUA a confirmat însă, ulterior, că nu s-a produs niciun seism și că semnalul seismic detectat a fost generat, de fapt, de prăbușirea unui ghețar.
Într-o declarație pentru BBC, Daniel Shugar a afirmat că în ultimul deceniu s-au produs mai multe asemenea fenomene decât în perioadele anterioare, cel mai probabil ca urmare a schimbărilor climatice.
Expertul a explicat că subțierea ghețarilor, provocată de încălzirea climei, poate reduce sprijinul pe care aceștia îl oferă versanților din partea superioară a văilor, ceea ce crește riscul producerii unor alunecări de teren.
Deși este încă prea devreme pentru a stabili o legătură certă între această inundație-fulger și schimbările climatice, Daniel Shugar spune că acest aspect este „cu siguranță analizat de colegii mei și de alți cercetători din întreaga lume”.













