Sursa ta de încredere

Aproximativ 25.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi în fiecare zi din minivacanţa de Paşte

„Aproximativ 5.000 de pompieri-salvatori vor fi pregătiţi să intervină, zilnic, pentru limitarea efectelor situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului-ajutor medical. În sprijin, sunt disponibile în aceste zile 12 aeronave SMURD”, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Aproximativ 25.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi în fiecare zi din minivacanţa de Paşte
Foto: Facebook / Poliția Română

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 18 Aprilie 2025, 10:00  • Actualizat: 19 Aprilie 2025, 11:52

Aproximativ 24.600 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi mobilizaţi în fiecare zi din minivacanța de Paște. Efectivele vor avea în atenție 14.150 de lăcaşuri de cult unde se vor organiza slujbe religioase, la care vor participa 2.332.000 de persoane.

„Rugăm credincioşii să aibă grijă cum folosesc lumânările şi candelele, mai ales când sunt în apropiere alte persoane sau obiecte care pot lua repede foc precum perdele şi draperii”, a transmis, zilele trecute, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, potrivit Agerpres.

Verificări făcute de pompieri la lăcașurile de cult

Pentru prevenirea incendiilor şi a altor situaţii de urgenţă, pompierii au intensificat în ultima vreme acţiunile de verificare la lăcaşurile de cult, unităţi de cazare şi la alte obiective economice care sunt aglomerate de sărbători.

Numai în luna aprilie, au avut loc peste 1.500 de controale pentru verificarea respectării măsurilor anti-incendiu, fiind aplicate amenzi în valoare de aproximativ 5,1 milioane de lei.

„Aproximativ 5.000 de pompieri-salvatori vor fi pregătiţi să intervină, zilnic, pentru limitarea efectelor situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului-ajutor medical. În sprijin, sunt disponibile în aceste zile 12 aeronave SMURD”, a precizat Monica Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al MAI a arătat că peste 1.600 de poliţişti rutieri vor avea în atenţie drumurile aglomerate şi cu risc de producere a unor accidente, iar pentru depistarea şi scoaterea din trafic a şoferilor care sunt un pericol la volan, echipajele rutiere vor acţiona cu aproximativ 400 de aparate radar şi cu dispozitive care semnalează consumul de alcool sau de substanţe interzise.

Citește și: Programul de Paște al marilor lanțuri de magazine din România

Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare
Actualitate 16 Octombrie 2026, 13:56

Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare

„Avem o relaţia strategică foarte bună cu SUA”, a declarat Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare
Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră
Actualitate 16 Octombrie 2026, 12:29

Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră

„Aliaţii noştri au, de asemenea, capacităţi limitate. România are nevoie de resurse suplimentare, la fel ca şi statele...

Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră
Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile
Actualitate 16 Octombrie 2026, 12:24

Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile

Şefa FMI a apreciat că autoreglementarea industriei AI este o abordare adecvată, având în vedere că guvernele nu sunt...

Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile
O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Radio România Actualitați

București: Începe furnizarea căldurii în sistemul centralizat de încălzire

A început Festivalul Național de Teatru - ediția 36

Tenis de masă: Bronz european pentru România la dublu feminin

Marius Nistor: Numeroase școli vor rămâne fără directori numiți prin concurs