Alegerile parlamentare din Maroc se desfășoară într-un climat de neîncredere, în care promisiunile economice, popularitatea fotbalului și poziționarea față de Israel au devenit teme centrale de campanie.

Pe buletinele de vot apar candidați din 27 de partide, însă pentru mulți tineri marocani competiția electorală pare deconectată de problemele de zi cu zi, relatează BBC.

„Nu am nicio speranță în aceste alegeri. Mi-e rușine de scena politică. Este un circ complet”, spune Siham Azeroual, o activistă de mediu în vârstă de 32 de ani, care trăiește în regiunea Atlas.

Declarația surprinde una dintre principalele provocări ale scrutinului: participarea unei populații tinere care se simte exclusă din procesul politic.

Mai mult de jumătate din populația Marocului, estimată la aproximativ 38,8 milioane de persoane, are sub 35 de ani. Cu toate acestea, doar 4% dintre cei peste 15,8 milioane de alegători înscriși au între 18 și 24 de ani.

Criza oportunităților și valul de migrație spre Ceuta

Alegerile au loc la scurt timp după unul dintre cele mai puternice episoade de migrație din istoria recentă a enclavei spaniole Ceuta. La sfârșitul lunii iulie, aproximativ 60.000 de persoane, marocani și cetățeni ai altor țări, au încercat să ajungă înot în teritoriul spaniol. Cel puțin 100 de oameni au murit în această călătorie periculoasă.

Valul de migrație a fost interpretat drept un semnal al frustrării sociale și al lipsei de perspective. Datele Fondului Monetar Internațional indică o rată generală a șomajului de 13% în anul precedent, în timp ce șomajul în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani a ajuns la 37,3%.

Hamza El Kharroubi, un tânăr de 29 de ani din Tetouan, a fost arestat pentru scurt timp în timpul protestelor recente. Acum candidează pentru parlament din partea Partidului pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă. Formațiunea promovează o agendă ecologistă și încearcă să atragă o nouă generație de politicieni.

„Ca tânăr, nu am prea multă speranță. M-am alăturat acestui partid pentru că își dorea fețe noi din generația Z și ne permite să vorbim liber despre revendicările noastre”, afirmă el.

Hamza El Kharroubi spune că vrea ca legislativul să devină un spațiu în care tinerii să-și construiască treptat o voce politică, cu obiectivul de a fi suficient de bine reprezentați până în 2031. Printre revendicările sale se află și obținerea unor măsuri de sprijin pentru familiile celor care au murit încercând să ajungă în Ceuta.

Protestele generației Z au schimbat discursul public

Campania electorală vine după protestele generației Z, izbucnite în septembrie 2025. Demonstrațiile au denunțat șomajul, costurile ridicate ale vieții și problemele din sistemul sanitar. Manifestanții au cerut „libertate, demnitate și justiție socială”, iar ulterior au scandat „Afară Akhannouch!”, cu referire la premierul Aziz Akhannouch.

Peste 2.400 de persoane au fost trimise în judecată după tulburările sociale. În ciuda represiunii, o parte dintre activiști au decis să intre în politică, în timp ce alții preferă să lucreze la nivel local.

Siham Azeroual consideră că schimbarea nu trebuie să pornească exclusiv din instituțiile statului. În opinia sa, tinerii ar trebui să construiască mai întâi comunități, să dezvolte legături între oameni și să avanseze treptat către structurile politice centrale.

Fotbalul, transformat în capital electoral

Într-o țară pasionată de fotbal, Fouzi Lekjaa a devenit una dintre cele mai vizibile figuri ale campaniei. Președintele Federației Regale Marocane de Fotbal și oficial în Ministerul Finanțelor este creditat pentru ascensiunea echipei naționale, cunoscută sub numele de „Leii din Atlas”.

Lekjaa s-a alăturat în luna iulie Partidului Autenticității și Modernității, o formațiune de centru. Reuniunile sale electorale au devenit virale, iar susținătorii scandează „Sir”, un cuvânt care înseamnă „mergi” în araba marocană și care a devenit celebru în timpul parcursului istoric al Marocului la Cupa Mondială din 2022. Atunci, echipa națională a devenit prima formație arabă și africană ajunsă în semifinalele competiției.

Lekjaa promite ca Marocul să ajungă pe locul al șaselea în lume în educație și sănătate, o comparație directă cu poziția echipei naționale în clasamentul FIFA. Mesajul combină mândria națională cu promisiunea unei modernizări rapide a serviciilor publice.

Partidul său concurează inclusiv cu formațiunea premierului Akhannouch, Adunarea Națională a Independenților, care încearcă să obțină un nou mandat. RNI și-a reînnoit promisiunea de a crea un milion de locuri de muncă până în 2031. Analistul politic Rachid Aourraz consideră însă că această promisiune a devenit un slogan electoral uzat și că partidele importante nu oferă modele economice cu adevărat diferite.

Relația cu Israelul, o temă mobilizatoare pentru islamiști

Partidul Islamist pentru Justiție și Dezvoltare încearcă să revină în prim-plan folosind opoziția față de relațiile diplomatice cu Israelul. Marocul și Israelul și-au normalizat relațiile în decembrie 2020, în cadrul acordurilor intermediate de Statele Unite.

Fostul premier Abdelilah Benkirane, lider populist al partidului, susține acum că normalizarea a fost o greșeală. În timpul războiului din Gaza, în capitala Rabat au avut loc proteste săptămânale împotriva prezenței diplomatice israeliene. Biroul de legătură israelian a fost închis, iar zborurile directe dintre cele două țări au fost suspendate.

În pofida protestelor pro-palestiniene, Marocul și Israelul au anunțat recent că intenționează să deschidă ambasade cu drepturi depline. Benkirane le-a spus susținătorilor că presiunea publică ar putea determina monarhia să renunțe la această politică.

Un scrutin într-o monarhie constituțională

Marocul este o monarhie constituțională. Partidele concurează pentru cele 395 de locuri din Camera Reprezentanților, însă puterea executivă rămâne strâns legată de Coroană. Regele Mohammed al VI-lea numește prim-ministrul din partidul care obține primul loc la alegeri și prezidează Consiliul de Miniștri, principalul organism de decizie politică al țării.

În acest context, alegerile nu reprezintă doar o competiție între programe politice. Ele sunt și un test pentru capacitatea partidelor de a recâștiga încrederea unei generații afectate de șomaj, de scumpiri și de lipsa perspectivelor.

Mulți tineri rămân sceptici, însă dezamăgirea nu înseamnă neapărat retragere. Unii aleg să candideze, alții organizează proteste sau construiesc inițiative locale. Chiar dacă schimbarea instituțională pare lentă, participarea lor arată că tensiunile sociale au început să influențeze direct discursul și strategia partidelor marocane.

Citește și: Conservatorii cancelarului Merz nu au trecut pragul electoral în landul german Mecklenburg-Pomerania de Vest