BUCUREȘTI: Diferență de 13 grade Celsius, de sâmbătă până duminică. Ploi pe tot parcursul weekendului
În intervalul 6 aprilie, ora 10:00 - 7 aprilie, ora 9:00, valorile termice vor scădea considerabil în Bucureşti, astfel că vremea va deveni deosebit de rece pentru prima decadă a lunii aprilie.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 05 Aprilie 2025, 11:56 • Actualizat: 05 Aprilie 2025, 11:56
Vremea în București va deveni deosebit de rece, începând de duminică, 6 aprilie. Maximele vor coborî de la 20 de grade Celsius, sâmbătă, până la 6 - 7 grade Celsius, duminică. Astfel, va fi înregistrată o diferență de 13 grade, de la o zi la alta, potrivit prognozei meteo publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Potrivit ANM, începând de sâmbătă, 5 aprilie, ora 10:00, și până duminică, 6 aprilie, ora 9:00, în București vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil la începutul intervalului, după care va fi înnorat, iar spre seară şi noaptea vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice.
Vântul va fi slab şi moderat, cu intensificări în cea de-a doua parte a intervalului (40 - 45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 5 - 6 grade Celsius.
Vreme rece în Capitală, inclusiv luni
De asemenea, în intervalul 6 aprilie, ora 10:00 - 7 aprilie, ora 9:00, valorile termice vor scădea considerabil în Bucureşti, astfel că vremea va deveni deosebit de rece pentru prima decadă a lunii aprilie. Temperatura maximă va fi de 6 - 7 grade Celsius, iar cea minimă în jur de un grad.
Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe parcursul zilei, iar noaptea vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla în general moderat.
În plus, în Bucureşti, în intervalul 7 aprilie, ora 10:00 - 7 aprilie, ora 18:00, vremea se va menţine deosebit de rece pentru această perioadă din an.
Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6 - 8 grade Celsius.
Citește și: ANM: Vremea se răcește în aproape toată țara. Ninsori și ploi în unele regiuni













