Sursa ta de încredere

Bugetul Capitalei va fi adoptat vineri, dă asigurări Nicușor Dan

Consilierii social-democrați și cei liberali vor include un amendament la proiectul de buget.

Bugetul Capitalei va fi adoptat vineri, dă asigurări Nicușor Dan
Foto: Facebook/Nicușor Dan

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 20 Martie 2024, 16:42  • Actualizat: 20 Martie 2024, 17:40

Bugetul Municipiului București va fi adoptat vineri, după ce PNL și PSD vor susține un amendament, a anunțat, miercuri primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

„Am avut o discuţie azi dimineaţă cu liderii consilierilor PNL şi PSD, ca să ne armonizăm pe această şedinţă din 22 martie, de poimâine. Ei mi-au spus ce au de gând să facă şi care e modificarea la buget pe care vor să o propună. Sunt în contact cu Direcţia Economică din Primărie, ca lucrurile să se întâmple şi pe 22 martie, după cum au spus ei, o să avem un buget, în sfârşit', a precizat edilul, citat de Agerpres.

Primarul general s-a declarat convins că bugetul va fi adoptat pe 22 martie şi că în felul acesta vor putea fi achitate facturile întârziate pentru spitale, administrarea străzilor sau furnizori. El a mai precizat că nu vor fi diminuaţi banii alocaţi pentru investiţii prin amendamentul susţinut de PSD şi PNL. În acest sens, a precizat că Municipalitatea urmează să mai primească 700 de milioane de lei din fonduri europene, bani care nu figurează în prezent în proiectul de buget.

Bugetul Capitalei va fi aprobat pe 22 martie

„Pe 22 martie o să avem bugetul votat - asta va fi într-o vineri. Probabil că în 26 martie, marţi, o să avem banii veniţi de la Ministerul Finanţelor. (...) Pe discuţia pe care am avut-o azi de dimineaţă, am înţeles că PNL şi PSD vor vota bugetul cu amendamentul pe care mi l-au schiţat azi dimineaţă”, a spus el.

Proiectul de buget pentru 2024 este foarte asemănător cu cel din anii 2021, 2022 și 2023, a mai adăugat Nicușor Dan.

„În proiectul de amendament despre care am discutat azi, nu se ating zone vitale din funcţionarea Primăriei. (...) Pe de altă parte, în aceste zile, din 8 martie până în prezent, timp de aproape două săptămâni, am avut dificultăţi, pentru că 95% din sursa noastră de finanţare sunt aceşti bani, din impozite care vin de la stat.

Există o lege care spune că nu putem să îi luăm până nu avem buget şi tranşa pe care noi trebuia să o primim pe 8 martie, de 350 de milioane de lei, nu am primit-o.

Şi atunci, au fost telefoane la bănci, care aşteptau să le plătim rate; artificii, ca să putem să plătim salarii; amânări de facturi pentru oameni care fac lucrări pentru noi... deci a fost complicat. Aceste două săptămâni au fost complicate”, a spus Nicuşor Dan.

Citește și: Nou incendiu în Delta Văcărești

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi
Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic
Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere