Bulgaria va limita prezența aeronavelor militare americane din cauza problemei vizelor, anunță premierul Radev
Sofia nu a primit un răspuns favorabila solicitarea de ridicare a vizelor.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 29 Mai 2026, 20:13 • Actualizat: 29 Mai 2026, 20:48
Bulgaria va mai permite aeronavelor militare americane să rămână pe teritoriul țării doar până la sfârșitul lunii iunie, după ce SUA nu au aprobat includerea cetățenilor bulgari într-un sistem de călătorie fără viză, a declarat vineri premierul Rumen Radev.
„Înțeleg pe deplin complexitatea procedurilor de reglementare și necesitatea timpului pentru parcurgerea acestora, însă și noi avem propriile priorități și proceduri și nu putem răspunde favorabil solicitării privind staționarea pe termen lung a aeronavelor și tancurilor la aeroportul din Sofia”, a precizat șeful executivului de la Sofia, citat de agenția de presă BTA.
La începutul acestei luni, Rumen Radev a discutat cu președintele american Donald Trump și a cerut suspendarea regimului de vize pentru cetățenii bulgari care călătoresc în Statele Unite.
Premierul bulgar a declarat că a insistat ca această problemă să fie analizată de urgență, însă nu a primit un răspuns favorabil.
Bulgaria găzduiește aeronave militare americane în capitala Sofia în baza unui acord valabil până la sfârșitul lunii mai.
Rumen Radev a precizat că guvernul va adopta vineri o decizie prin care va prelungi șederea aeronavelor americane până la sfârșitul lunii iunie, pentru a oferi timp autorităților americane să își reconsidere poziția.
Fostul președinte a obținut o victorie categorică la alegerile parlamentare din 19 aprilie.













