Sursa ta de încredere

Cântăreaţa Bonnie Tyler a murit, la vârsta de 75 de ani. Vocea ei inconfundabilă, rezultatul unui accident

Bonnie Tyler, cunoscută pentru melodii precum „Holding Out for a Hero” și „Total Eclipse of the Heart, a murit.

Cântăreaţa Bonnie Tyler a murit, la vârsta de 75 de ani. Vocea ei inconfundabilă, rezultatul unui accident
Foto: REUTERS/Jessica Gow/Scanpix Sweden

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 09 Iulie 2026, 12:26  • Actualizat: 09 Iulie 2026, 12:42

Cântăreaţa Bonnie Tyler, cunoscută pentru melodii din anii 1980, precum „Holding Out for a Hero” și „Total Eclipse of the Heart” a murit la vârsta de 75 de ani, transmite joi Reuters care citează BBC News.

„Familia şi echipa lui Bonnie sunt profund îndurerate să anunţe că Bonnie a decedat în mod neaşteptat, noaptea trecută, într-un spital din Portugalia, ca urmare a bolii pentru care primea tratament”, este o declaraţie publicată joi pe site-ul cântăreţei.

În luna mai, Bonnie Tyler a fost transportată de urgenţă la un spital din Faro, Portugalia, pentru o intervenţie chirurgicală de urgenţă la nivelul abdomenului şi a fost plasată în comă indusă pentru a-i facilita recuperarea.

Un purtător de cuvânt a declarat între timp că artista ieşise din comă, însă se afla încă în stare foarte gravă, la secţia de terapie intensivă.

La momentul respectiv, s-a precizat că starea sa era în curs de îmbunătăţire, medicii declarându-se „încrezători” că se va recupera, însă menţionând că progresul era „lent”.

Cântăreaţa galeză urma să înceapă la 22 mai un turneu european, care includea concerte în Germania, Austria, Danemarca, înainte de a se încheia în Ţara Galilor, în decembrie.

Bonnie Tyler și-a modificat vocea accidental

Tonul răgușit care a făcut ca vocea lui Bonnie Tyler să fie recunoscută instantaneu a fost rezultatul unui accident. După o operație de îndepărtare a nodulilor de pe corzile vocale, în 1977, i s-a recomandat să-și odihnească vocea. Însă, într-o zi, a țipat de furie, modificându-și vocea definitiv.

Șase ani mai târziu, cântăreața galeză urma să lanseze cea mai cunoscută piesă a sa, „Total Eclipse of the Heart”, care îi punea în valoare vocea răgușită și a fost nominalizată la un premiu Grammy.

„Holding Out for a Hero”, o altă baladă rock dramatică, a fost lansată la scurt timp după aceea, ajutând-o pe Tyler să-și lase amprenta pe scena pop britanică. De atunci, ambele înregistrări au apărut în filme, emisiuni de televiziune și reclame.

Articolul a fost completat cu detalii suplimentare.

Cum a arătat copilăria cântăreței

Bonnie Tyler s-a născut cu numele de Gaynor Hopkins în sudul Țării Galilor în 1951, fiind a patra dintre cei șase copii ai unui miner de cărbune și ai unei casnice.

A crescut într-o casă socială cu patru dormitoare și o grădină mare în satul Skewen, în apropierea orașului Swansea. „Cred că mamei și tatei le-a fost foarte greu să crească o familie numeroasă cu foarte puține resurse”, a declarat ea pentru ziarul The Guardian în anul 2012.

Muzica era o prezență constantă în viața de zi cu zi, fie că era ascultată la un radiogram, fie că era cântată de mama ei, care intona arii de operă sau „Itsy Bitsy Teenie Weenie Yellow Polkadot Bikini” în timp ce făcea treburile casnice.

La vârsta de șapte ani, Bonnie Tyler a mers să vadă un musical la biserica din localitate. Acolo s-a îndrăgostit de piesa lui Irving Berlin, „There’s No Business Like Show Business”, care i-a trezit pentru prima dată timidei fetițe dorința de a urca pe scenă.

„Nu îndrăzneam să spun niciun cuvânt, și totuși o parte din mine tânjea să cânte în fața oamenilor”, își amintește ea în memoriile sale, „Straight from the Heart”.

Cum a început cariera cântăreței Bonnie Tyler

A început ca coristă în adolescență, înainte de a lansa mai multe albume proprii în anii ’70. Însă, abia la începutul anilor ’80, când a început să colaboreze cu textierul american Jim Steinman, a avut loc adevărata ei descoperire comercială.

L-a convins pe Steinman, care era deja faimos pentru compoziția „Bat out of Hell” pentru Meat Loaf, trimițându-i demo-uri cu melodiile rock teatrale despre care știa că se potrivesc vocii ei.

Despre momentul în care a ascultat pentru prima dată compoziția lui, „Total Eclipse”, ea și-a amintit: „Am știut că aceasta era melodia pe care o așteptasem toată viața.” Înregistrată de Tyler, „avântul wagnerian de sunet și emoție”, așa cum a descris-o Steinman, avea să ajungă în fruntea topurilor atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite ale Americii.

Cu versurile puternice „Odată, mă îndrăgosteam, dar acum nu fac decât să mă destram”, piesa a fost ascultată de peste un miliard de ori pe platforma de muzică online Spotify.

Bonnie Tyler a apărut în filmele „Old School” și „Bandits”, în serialele de televiziune „Glee” și „Grey’s Anatomy”, precum și într-o reclamă pentru Mastercard.

Cum și-a ales numele de scenă

Începând cu anii 1990, a avut mai mult succes în Norvegia, Austria și Franța decât în țara sa natală, deși a reprezentat Marea Britanie la Concursul Eurovision din 2013 și a fost numită membră a Ordinului Imperiului Britanic, pentru contribuția sa la muzică, în 2022.

Bonnie Tyler s-a căsătorit în 1973 cu dezvoltatorul imobiliar Robert Sullivan. „Încă îl iubesc foarte mult, iar el mă iubește pe mine”, a declarat ea 40 de ani mai târziu. Cuplul nu a avut copii.

Cântăreței nu i-a plăcut niciodată cu adevărat numele pe care l-a avut la naștere. Întrebată cum a ajuns la pseudonimul ei celebru, ea a declarat pentru BBC Radio Wales: „Am luat un ziar de format mare și m-am străduit să scriu toate prenumele pe care le-am întâlnit pe o listă și toate numele de familie pe alta, apoi le-am parcurs pe amândouă și am ajuns la Bonnie Tyler. Și a fost un nume genial”.

Citește și: A murit actorul britanic Michael Byrne, cunoscut pentru rolurile din „Harry Potter”, „Braveheart” şi „Indiana Jones”

Atenționare de călătorie în Italia: Grevă naţională în transportul aerian
Actualitate 20 Iulie 2026, 21:42

Atenționare de călătorie în Italia: Grevă naţională în transportul aerian

Marţi, 21 iulie, pe tot parcursul zilei,o grevă la nivel naţional va afecta transportul aerian.

Atenționare de călătorie în Italia: Grevă naţională în transportul aerian
SUA: Baronul drogurilor "El Mayo", condamnat la închisoare pe viaţă
Actualitate 20 Iulie 2026, 21:15

SUA: Baronul drogurilor "El Mayo", condamnat la închisoare pe viaţă

În trecut, acesta a condus puternicul cartel Sinaloa.

SUA: Baronul drogurilor "El Mayo", condamnat la închisoare pe viaţă
UNGARIA: Judit Polgar, fostă campioana mondială la șah, refuză propunerea de a deveni preşedintă a țării
Actualitate 20 Iulie 2026, 20:58

UNGARIA: Judit Polgar, fostă campioana mondială la șah, refuză propunerea de a deveni preşedintă a țării

Marea maestră la şah consideră că nu are puterea pentru de a uni o naţiune divizată.

UNGARIA: Judit Polgar, fostă campioana mondială la șah, refuză propunerea de a deveni preşedintă a țării
ANCPI: Bazele de date nu au fost afectate de atacul cibernetic
Actualitate 20 Iulie 2026, 20:04

ANCPI: Bazele de date nu au fost afectate de atacul cibernetic

Aplicațiile sunt migrate în Cloudul guvernamental.

ANCPI: Bazele de date nu au fost afectate de atacul cibernetic
ITALIA: Moartea unui marocan în timpul arestării sale generează proteste de stradă la Bologna
Actualitate 20 Iulie 2026, 20:00

ITALIA: Moartea unui marocan în timpul arestării sale generează proteste de stradă la Bologna

Reprezentanții opoziției politice au cerut stabilirea responsabilităților, în timp ce coaliția de guvernare i-a apărat pe...

ITALIA: Moartea unui marocan în timpul arestării sale generează proteste de stradă la Bologna
UCRAINA: Cel puţin 10 morţi după ce Rusia a lovit o navă în portul Odesa. Printre victime se numără 4 marinari indieni
Actualitate 20 Iulie 2026, 19:36

UCRAINA: Cel puţin 10 morţi după ce Rusia a lovit o navă în portul Odesa. Printre victime se numără 4 marinari indieni

Echipajul navei avea 17 membri, sirieni și indieni. Printre victime se numără și un pilot portuar ucrainean.

UCRAINA: Cel puţin 10 morţi după ce Rusia a lovit o navă în portul Odesa. Printre victime se numără 4 marinari indieni
Noi inundații pe Valea Prahovei: Apele au pătruns în zeci de locuințe din orașele Breaza și Comarnic | VIDEO
Actualitate 20 Iulie 2026, 18:18

Noi inundații pe Valea Prahovei: Apele au pătruns în zeci de locuințe din orașele Breaza și Comarnic | VIDEO

Traficul a fost blocat pe DN 1.

Noi inundații pe Valea Prahovei: Apele au pătruns în zeci de locuințe din orașele Breaza și Comarnic | VIDEO
Lege promulgată: 2026, Anul Statelor Unite ale Americii în România
Actualitate 20 Iulie 2026, 18:03

Lege promulgată: 2026, Anul Statelor Unite ale Americii în România

În acest context pot fi organizate evenimente pentru consolidarea relației strategice româno-americane.

Lege promulgată: 2026, Anul Statelor Unite ale Americii în România

Radio România Actualitați

Superliga: Victorie pentru Pancu la debut, Rapid Bucureşti – Sepsi 1-0

Superliga: Victorie pentru Pancu la debut, Rapid Bucureşti – Sepsi 1-0

Superliga: Victorie pentru Pancu la debut, Rapid Bucureşti – Sepsi 1-0
Dunărea a scăzut la cote alarmante în Oltenia

Dunărea a scăzut la cote alarmante în Oltenia

Dunărea a scăzut la cote alarmante în Oltenia
Franţa se confruntă cu unul dintre cele mai severe episoade de secetă din istoria sa

Franţa se confruntă cu unul dintre cele mai severe episoade de secetă din istoria sa

Franţa se confruntă cu unul dintre cele mai severe episoade de secetă din istoria sa
Italia: grevă la nivel naţional în transportul aerian pentru 24 ore de la miezul nopţii

Italia: grevă la nivel naţional în transportul aerian pentru 24 ore de la miezul nopţii

Italia: grevă la nivel naţional în transportul aerian pentru 24 ore de la miezul nopţii