Sursa ta de încredere

Cazurile de gripă și viroze respiratorii, în creștere la nivel național

Aparţinătorii sunt avizați să nu prezinte la spital cu semne de răceală.

Cazurile de gripă și viroze respiratorii, în creștere la nivel național

Articol de Iulian Busan, Publicat: 04 Februarie 2025, 18:51  • Actualizat: 04 Februarie 2025, 18:53

Programele de vizitare a pacienților în cadrul spitalelor din țară sunt modificate ca urmare a numărului în creştere al persoanelor care au gripă sau alte viroze respiratorii.

Aparţinătorii sunt avizați să nu prezinte la spital cu semne de răceală, să poarte mască de protecţie şi să stea doar câteva minute la pacient, pentru protejarea bolnavilor care sunt internaţi.

Măsuri de acest fel au fost anunţate luni şi de conducerile spitalelor judeţene din Constanţa şi Focşani.

Aparținătorii, sfătuiți să fie precauți

Conform directorului de îngrijiri al SJU Timișoara, Ana Oprescu, și în cazul unității medicale s-a decis scurtarea vizitelor la pacienți și instituirea anumitor reguli.

„Programul de vizite va fi de luni până duminică, inclusiv, în intervalul 14.00-17.00. La terapie intensivă, pe secţii, cât şi în compartimente, avem un alt program, avem de luni până vineri între 11.00 şi 13.00 şi 17.00 şi 18.00, iar sâmbătă şi duminică şi sărbători legale, între orele 11.00 şi 13.00. Acolo avem un alt program pentru că vin aparţinători, trebuie să discute cu medicii, sunt alte reguli. Noi am mai transmis secţiilor, fiecărui aparţinător i se va face triajul epidimiologic înainte de a intra la pacienţi”, a transmis Ana Oprescu.

Triajul epidemiologic este valabil și pentru cadrele medicale care ajung pe secţie, relatează Radio România Timișoara.

Citește și: Cazurile de internări cu pneumonie, în ușoară creștere la SJU Târgu Jiu

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu