CCR dezbate miercuri sesizarea Înaltei Curţi în legătură cu pensiile magistraţilor
Legea încalcă „nu mai puţin” de 37 de decizii obligatorii ale CCR şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept, spune ÎCCJ.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 23 Septembrie 2025, 13:37 • Actualizat: 23 Septembrie 2025, 13:37
Curtea Constituțională a României va dezbate miercuri sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la legea privind pensiile speciale ale magistraților.
La începutul lunii septembrie, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie au decis sesizarea Curţii Constituţionale a României în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor.
„Prin votul exprimat, judecătorii Instanţei supreme transmit un 'nu' răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, se precizează într-un comunicat al ICCJ.
Potrivit sursei citate, legea încalcă „nu mai puţin” de 37 de decizii obligatorii ale CCR şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept.
„Principalele motive de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenţei justiţiei, al securităţii juridice, al legalităţii şi neretroactivităţii legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare raţională şi obiectivă, nesocotirea unor obligaţii legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituţionale substanţiale referitoare la condiţiile în care guvernul îşi poate asuma răspunderea, precum şi a numeroase decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale, cât şi normele de tehnică legislativă”, subliniază Instanţa supremă.
Citește și: CCR discută pe 24 septembrie sesizările AUR împotriva pachetelor de legi asumate de Guvernul Bolojan













