China desfășoară exerciții militare în jurul Taiwanului, ca avertisment pentru „forțele separatiste”
Pentru aceste manevre au fost mobilizate forțele terestre, navale, aeriene și unități de rachete, exercițiile incluzând și trageri cu muniție reală.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 29 Decembrie 2025, 07:10 • Actualizat: 29 Decembrie 2025, 07:13
China desfășoară exerciții militare în jurul Taiwanului, care simulează ocuparea și blocarea unor zone-cheie ale insulei, într-un avertisment adresat „forțelor separatiste”, au anunțat autoritățile militare chineze.
Pentru aceste manevre au fost mobilizate forțele terestre, navale, aeriene și unități de rachete, exercițiile incluzând și trageri cu muniție reală, potrivit armatei chineze, citată de BBC News.
Operațiunea, cu numele de cod „Justice Mission 2025”, are loc la câteva zile după ce Statele Unite ale Americii au anunțat vânzarea unuia dintre cele mai mari pachete de armament către Taiwan, în valoare de 11 miliarde de dolari.
Decizia a provocat proteste ferme din partea Beijingului, care a impus sancțiuni unor companii americane din industria de apărare.
Eforturile Taiwanului de a-și consolida capacitățile de apărare în acest an au stârnit, de asemenea, nemulțumirea Chinei, care consideră insula autoguvernată drept parte a teritoriului său.
Administrația prezidențială de la Taipei a criticat exercițiile anunțate de chinezi, calificându-le drept o provocare la adresa normelor internaționale.
Ministerul taiwanez al Apărării a transmis că, luni dimineață, a detectat aeronave și nave chineze în apropierea insulei și că a desfășurat propriile forțe și sisteme de rachete pentru monitorizarea situației. Forțele taiwaneze se află în „stare de alertă ridicată” pentru a apăra insula și a „proteja populația”, a precizat ministerul.
Într-o postare pe rețeaua Weibo, Comandamentul Teatrului de Est al armatei chineze, responsabil de zona Strâmtorii Taiwan, a descris exercițiile drept un „scut al justiției”. „Toți cei care complotează pentru independență vor fi anihilați atunci când se vor lovi de acest scut”, se arată în mesaj.
Deși unele activități au început deja, armata chineză a anunțat că un exercițiu major va avea loc marți, între orele 08:00 și 18:00 (ora locală).
China susține de mult timp „reunificarea pașnică” cu Taiwan, însă are și o lege care prevede recurgerea la „mijloace nepașnice” pentru a preveni „secesiunea” insulei. Beijingul l-a acuzat pe președintele taiwanez Lai Ching-te că urmărește „independența Taiwanului”. Acesta afirmă că Taiwanul este deja un stat suveran și nu are nevoie de o declarație formală de independență.
Duminică, Lai Ching-te a declarat într-un interviu televizat că Taiwanul trebuie să „ridice constant nivelul de dificultate, astfel încât [China] să nu poată atinge niciodată pragul” necesar unei invazii. Potrivit lui, administrația sa este angajată în „menținerea status quo-ului” și nu intenționează să provoace China, subliniind totodată că pacea se bazează pe „forță reală”.
Sondajele arată constant că majoritatea populației din Taiwan susține menținerea status quo-ului, fără unificare cu China și fără o declarație oficială de independență.
Mass-media de stat din China a publicat o hartă a zonelor de exercițiu din jurul Taiwanului, difuzată de armată. Din 2022, Beijingul a intensificat exercițiile militare în Strâmtoarea Taiwan, de regulă ca reacție la ceea ce consideră amenințări, precum vizita fostei președinte a Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, în 2022, sau învestirea lui Lai în 2024.
Ultimul exercițiu cu muniție reală în zonă, desfășurat în aprilie, a simulat lovituri asupra unor porturi și infrastructuri energetice-cheie, potrivit Armatei Populare de Eliberare. Atunci, armata chineză a publicat și o serie de caricaturi în care Lai era descris ca un „parazit”.
Exercițiile din această săptămână sunt primele organizate sub conducerea lui Yang Zhibin, noul șef al Comandamentului Teatrului de Est, care și-a preluat funcția în octombrie.
Taiwan desfășoară, la rândul său, exerciții militare, atât pentru a-și pregăti populația în eventualitatea unui atac, cât și pentru a-și demonstra capacitățile de apărare. Exercițiul Han Kuang din acest an, care a durat 10 zile, a fost cel mai amplu și mai îndelungat de până acum.
De la preluarea mandatului, Lai Ching-te a promis creșterea cheltuielilor pentru apărare și consolidarea capacităților militare ale insulei, pe fondul tensiunilor tot mai mari cu Beijingul. În octombrie, el a anunțat construirea unui sistem de apărare aeriană de tip „cupolă”, destinat protejării împotriva „amenințărilor ostile”, fără a menționa explicit China.
Armata chineză a precizat că exercițiile din această săptămână din Strâmtoarea Taiwan vizează și descurajarea „din afara lanțului de insule”.
Relațiile Chinei cu Japonia s-au deteriorat semnificativ după ce premierul japonez, Sanae Takaichi, a sugerat luna trecută, într-un răspuns în parlament, că forțele de autoapărare ale arhipelagului nipon ar putea interveni în cazul unui atac chinez asupra Taiwanului.
China a protestat vehement și a emis avertismente pentru cetățenii săi privind călătoriile în Japonia.
La începutul acestei luni, Japonia a protestat după ce avioane de vânătoare chineze au fixat radarele asupra unor aeronave japoneze, în timp ce Beijingul a acuzat Tokyo de „hărțuirea” forțelor sale în timpul unui exercițiu militar.













