Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că instanțele din România nu ar trebui să aplice interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe tema prescripției răspunderii penale atunci când aceasta ar putea conduce la nesancționarea unor fraude grave care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene.

Hotărârea a fost pronunțată în cauza „Lin II”, joi, și continuă orientarea trasată anterior de instanța europeană în cauza „Lin I”.

Decizia poate avea impact asupra dosarelor penale aflate încă pe rolul instanțelor din România.

Potrivit CJUE, soluția stabilită de ÎCCJ în 2022 cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile nu poate fi utilizată în cauzele în care ar crea un risc sistemic de impunitate pentru fraudele grave care prejudiciază bugetul Uniunii.

Instanța europeană a arătat că standardul național referitor la prescripție ar putea face imposibilă sancționarea unor fapte grave de corupție, evaziune fiscală sau fraudă, în special în contextul în care, timp de aproape patru ani, legislația română nu a prevăzut în mod clar cauzele de întrerupere a termenului de prescripție.

Pragul de 50.000 de euro pentru frauda gravă

CJUE a clarificat și modul în care trebuie definită frauda gravă, atunci când legislația națională nu prevede un prag valoric.

Potrivit hotărârii, în lipsa unui criteriu stabilit expres de dreptul intern, o fraudă care produce un prejudiciu total mai mare de 50.000 de euro trebuie considerată, în principiu, fraudă gravă împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Decizia vizează astfel, în mod direct, cauzele în care prejudiciul depășește acest nivel și în care aplicarea regulilor naționale privind prescripția ar putea determina încetarea procesului penal fără ca faptele să mai fie judecate pe fond.

Curtea de la Luxemburg a precizat că instanțele naționale au obligația de a asigura protecția efectivă a intereselor financiare ale Uniunii și de a evita apariția unui risc sistemic ca infracțiunile grave să rămână nepedepsite.

Dosarele aflate în recurs în casație, vizate de hotărâre

Un alt aspect clarificat de CJUE privește hotărârile care sunt contestate prin recurs în casație.

Instanța europeană a stabilit că o hotărâre care nu este încă definitiv consolidată prin soluționarea acestei căi extraordinare de atac nu beneficiază, în principiu, de o asemenea autoritate de lucru judecat încât să împiedice aplicarea dreptului Uniunii.

În consecință, dacă un dosar nu este definitiv închis, judecătorii români trebuie să țină cont de interpretarea oferită de CJUE, chiar dacă aceasta este diferită de soluția adoptată anterior de instanța supremă din România.

Curtea a mai arătat că obligația de a nu aplica decizia ÎCCJ din 2022 în asemenea cauze nu încalcă principiul legalității incriminării și pedepselor.

Potrivit CJUE, măsura este previzibilă în cadrul ordinii juridice europene și rezultă din obligația statelor membre de a combate în mod eficient fraudele care afectează bugetul comunitar.

ÎCCJ își apără raționamentul juridic

În aceeași zi, Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis o serie de precizări prin care și-a apărat interpretarea adoptată în anul 2022.

Instanța supremă a susținut că nu și-a propus să opună dreptul Uniunii Europene altor standarde europene, ci să asigure o aplicare loială, coerentă și previzibilă a normelor juridice.

ÎCCJ a afirmat că soluția sa privind prescripția a urmărit aplicarea dreptului Uniunii prin raportare la garanțiile prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a UE și la nivelul de protecție stabilit prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În opinia instanței supreme, jurisprudența CJUE și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului nu trebuie privite ca standarde aflate în competiție, ci ca elemente ale aceluiași sistem european de protecție a drepturilor fundamentale.

Înalta Curte consideră că utilizarea jurisprudenței CEDO reprezintă o componentă firească a interpretării dreptului european și nu o abatere de la obligațiile asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

Posibile efecte asupra proceselor în desfășurare

Hotărârea CJUE poate influența în primul rând dosarele de fraudă gravă care nu au fost încă soluționate definitiv și în care a fost invocată prescripția răspunderii penale.

În aceste cauze, instanțele române vor trebui să analizeze dacă aplicarea soluției ÎCCJ ar putea conduce la imposibilitatea sancționării unor fraude care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene.

În cazul în care un asemenea risc există, judecătorii vor avea obligația să acorde prioritate interpretării oferite de instanța europeană.

Pentru cauzele închise definitiv, efectele sunt mai reduse. Dreptul Uniunii nu impune în mod automat redeschiderea tuturor proceselor soluționate, însă hotărârea poate schimba cursul dosarelor în care deciziile nu au dobândit încă autoritate deplină de lucru judecat.

Decizia din cauza „Lin II” readuce astfel în prim-plan disputa juridică privind raportul dintre principiul aplicării legii penale mai favorabile, protecția drepturilor fundamentale și obligația statului de a sancționa eficient fraudele grave care afectează fondurile Uniunii Europene.