COLUMBIA: Zeci de morți în urma prăbușirii unui avion militar
Avionul a căzut în zona Puerto Leguízamo, aproape de granița cu Ecuadorul.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 23 Martie 2026, 21:52 • Actualizat: 24 Martie 2026, 07:09
Cel puțin 66 de militari au murit luni, în urma prăbușirii unui avion militar de tip Hercules aparținând armatei columbiene, în sudul țării.
Accidentul s-a produs la scurt timp după decolare, potrivit BBC.
Ministrul columbian al Apărării a confirmat dezastrul într-un mesaj publicat pe platforma X, exprimând „profunda durere” provocată de incident. Pedro Sanchez a precizat că aeronava transporta trupe în momentul producerii accidentului.
Avionul a căzut în zona Puerto Leguízamo, aproape de granița cu Ecuadorul, o regiune izolată din sudul Columbiei.
La bord se aflau aproximativ 100 de militari, conform datelor preliminare.
Operațiunile de intervenție și salvare sunt în desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească numărul exact al victimelor și circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Este unul dintre cele mai grave accidente aviatice militare din Columbia din ultimii ani, iar ancheta urmează să stabilească cauzele prăbușirii.
Citește și: Exercițiul Sea Shield 2026 a început













