Sursa ta de încredere

Contribuabilii, notificaţi prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ

Neimplementarea şi neutilizarea, în termenul prevăzut de lege, a sistemului digitalizat necesar transmiterii notificărilor către beneficiarii sau titularii care şi-au exprimat opţiunea constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Contribuabilii, notificaţi prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 14 Octombrie 2026, 14:47  • Actualizat: 14 Octombrie 2026, 14:47

O propunere legislativă prin care autoritățile și instituțiile publice vor fi obligate să notifice contribuabilii să îşi reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea acestora a fost votată, miercuri, de Senat.

Au fost înregistrate 93 de voturi „pentru” şi o abţinere.

„Măsura urmăreşte nu doar îmbunătăţirea gradului de conformare, ci şi o schimbare de mentalitate în relaţia dintre administraţia publică şi cetăţean. Trimiterea unui mesaj informativ trebuie privită ca o formă de respect instituţional faţă de contribuabil”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative, iniţiată de senatori de la USR.

Notificare prin e-mail sau SMS

Proiectul, amendat de Senat, stipulează că „autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile publice (...) care emit sau eliberează acte administrative individuale, permise, autorizaţii, certificate, licenţe sau alte documente administrative individuale, având o durată de valabilitate determinată, au obligaţia de a asigura beneficiarilor sau titularilor acestora posibilitatea de a opta pentru primirea unei notificări, în sistem digitalizat, cu cel puţin 30 de zile înainte de data expirării”.

Actul normativ mai stabileşte că notificarea se transmite prin mijloace electronice, inclusiv prin e-mail sau SMS.

„Mijlocul tehnic de aplicare a sistemului digitalizat se asigură prin intermediul unei platforme/aplicaţii informatice unice, dezvoltată, administrată şi pusă la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice, instituţiilor publice, precum şi celorlalte organisme şi entităţi de către Autoritatea pentru Digitalizarea României, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Opţiunea poate fi exprimată la momentul solicitării sau emiterii actului administrativ individual ori ulterior, pe durata valabilităţii acestuia şi poate fi retrasă în orice moment”, prevede proiectul.

Amenzi de până la 1000 de lei

Lipsa notificării nu produce efecte asupra valabilităţii actului administrativ individual, nu suspendă aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege pentru exercitarea unei activităţi fără documente valabile şi nu exonerează beneficiarul sau titularul de obligaţia de a urmări termenul de valabilitate al actului şi de a îndeplini condiţiile şi formalităţile prevăzute de lege pentru prelungirea, reînnoirea sau emiterea unui nou act.

„Neimplementarea şi neutilizarea, în termenul prevăzut de lege, a sistemului digitalizat necesar transmiterii notificărilor către beneficiarii sau titularii care şi-au exprimat opţiunea constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei. Amenda se aplică autorităţii, instituţiei, organismului sau entităţii. În cazul autorităţilor administraţiei publice locale fără personalitate juridică, amenda se aplică unităţii sau subdiviziunii administrativ-teritoriale, iar în cazul celorlalte structuri fără personalitate juridică, persoanei juridice în cadrul căreia acestea funcţionează. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către personalul Autorităţii pentru Digitalizarea României, împuternicit în acest scop prin decizie a preşedintelui acesteia”, se mai arată în proiectul de act normativ.

În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2027, autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice întreprind demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acestor dispoziţii.

Propunerea legislativă pentru completarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

CItește și: Ministrul Finanțelor anunță reorganizarea administrației financiare: ANAF nu putea rămâne o instituţie ineficientă

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi
Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic
Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere