Sursa ta de încredere

COREEA DE SUD: Instanța ordonă eliberarea președintelui destituit Yoon Suk Yeol

Dacă va fi găsit vinovat pentru rebeliune, el riscă pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viață.

COREEA DE SUD: Instanța ordonă eliberarea președintelui destituit Yoon Suk Yeol
Foto: REUTERS | Kim Hong-ji

Articol de Rareș Vlad, Publicat: 07 Martie 2025, 10:54  • Actualizat: 24 Martie 2025, 16:37

  • Articolul a fost actualizat cu detalii suplimentare

O instanță sud-coreeană a ordonat, vineri, eliberarea din închisoare a președintelui destituit Yoon Suk Yeol, la mai mult de o lună după ce acesta a fost arestat și inculpat pentru impunerea pentru scurtă durată a legii marțiale.

Potrivit Associated Press, decizia luată de Tribunalul Districtual Central din Seul îi va permite acestuia să fie judecat fără a fi reținut fizic.

Audierile în procesul său separat de destituire, desfășurate la Curtea Constituțională, s-au încheiat la sfârșitul lunii februarie, iar instanța urmează să decidă în curând dacă îl va înlătura oficial sau nu din funcție.

Tribunalul a transmis că a acceptat cererea lui Yoon Suk Yeol de eliberare din închisoare, deoarece perioada legală de arest preventiv a expirat înainte ca acesta să fie inculpat la sfârșitul lunii ianuarie. De asemenea, instanța a concluzionat că procurorii, care l-au reținut înainte de arestarea sa oficială, nu aveau dreptul legal de a investiga acuzații de rebeliune.

Echipa de avocați ai apărării a salutat decizia instanței și le-a cerut procurorilor să îl elibereze imediat.

La rândul său, Biroul prezidențial a reacționat favorabil la hotărârea instanței, exprimându-și speranța că Yoon Suk Yeol se va întoarce rapid la serviciu.

Cu toate acestea, legea sud-coreeană le permite procurorilor să rețină temporar un suspect în timp ce aceștia formulează o contestație împotriva deciziei de eliberare.

Anchetatorii au susținut că decretul de lege marțială emis de Yoon Suk Yeol echivalează cu o rebeliune. Dacă va fi găsit vinovat de această acuzație, el riscă pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viață.

Gestul, care a implicat trimiterea de trupe și forțe de poliție la Adunarea Națională, a trezit amintiri traumatizante despre regimurile militare din trecut pentru mulți sud-coreeni. Totuși, legea marțială a fost anulată după doar 6 ore, când un număr suficient de parlamentari au reușit să intre în sala de ședințe și au votat în unanimitate pentru revocarea acesteia.

Ulterior, Yoon Suk Yeol a susținut că decretul său avea doar scopul de a informa populația despre pericolul reprezentat de principalul partid liberal de opoziție, care i-a subminat agenda și a demis oficiali de rang înalt. El a afirmat că a trimis trupele la parlament doar pentru a menține ordinea.

Cu toate acestea, unii dintre ofițerii militari și de poliție trimiși la Adunarea Națională au declarat, în cadrul audierilor de la Curtea Constituțională sau în fața anchetatorilor, că Yoon le-a ordonat să evacueze parlamentarii pentru a împiedica un vot asupra decretului său sau chiar să-i rețină pe politicieni.

Dacă Curtea Constituțională confirmă destituirea lui Yoon Suk Yeol, acesta va fi oficial înlăturat din funcție, iar în termen de două luni va avea loc o alegere națională pentru desemnarea succesorului său.

Manifestații de amploare, organizate atât de susținătorii, cât și de opozanții lui, au umplut străzile din Seul și din alte orașe importante din Coreea de Sud. Indiferent de decizia judecătorilor constituționali, experții consideră că aceasta va polariza și mai mult societatea și va adânci diviziunea dintre conservatori și liberali.

Yoon Suk Yeol este primul președinte sud-coreean arestat în timpul mandatului său.

Legislația statului asiatic oferă imunitate unui președinte în fața celor mai multe acuzații penale, dar nu și în cazul unor infracțiuni grave, precum rebeliunea sau trădarea.

Potrivit legislației, un președinte al Coreei de Sud are puterea de a institui legea marțială în timpul unui război sau în situații de urgență similare, însă mulți experți susțin că țara nu s-a aflat într-o astfel de stare.

Citește și: Ucraina și Statele Unite au "reluat colaborarea", anunță președintele Zelenski

Compozitorul Horia Moculescu, condus pe ultimul drum
Actualitate 16 Noiembrie 2025, 10:20

Compozitorul Horia Moculescu, condus pe ultimul drum

Maestrul a compus peste 500 de melodii de-a lungul carierei, colaborând cu cei mai talentaţi interpreţi.

Compozitorul Horia Moculescu, condus pe ultimul drum
Stare de alertă după ce vulcanul Sakurajima a erupt din nou în sudul Japoniei
Actualitate 16 Noiembrie 2025, 10:15

Stare de alertă după ce vulcanul Sakurajima a erupt din nou în sudul Japoniei

Japonia se află pe Centura de Foc a Pacificului, o regiune cu activitate seismică și vulcanică intensă.

Stare de alertă după ce vulcanul Sakurajima a erupt din nou în sudul Japoniei
Cel puțin 9 morți după o explozie accidentală într-o secție de poliție din Kașmirul indian
Actualitate 15 Noiembrie 2025, 14:32

Cel puțin 9 morți după o explozie accidentală într-o secție de poliție din Kașmirul indian

Deflagrația a avut loc în zona Nowgam, în timp ce o echipă de specialiști analiza un depozit de explozibili confiscați.

Cel puțin 9 morți după o explozie accidentală într-o secție de poliție din Kașmirul indian
Nouă condamnare pentru afaceristul Nelu Iordache
Actualitate 15 Noiembrie 2025, 12:28

Nouă condamnare pentru afaceristul Nelu Iordache

Instanța de fond a dictat 5 ani de detenție pentru dare de mită și 4 ani pentru cumpărare de influență.

Nouă condamnare pentru afaceristul Nelu Iordache
Captură de 4 milioane de ţigări, la Calafat
Actualitate 15 Noiembrie 2025, 11:12

Captură de 4 milioane de ţigări, la Calafat

Pe piața neagră, marfa ar fi valorat aproape 6 milioane de lei.

Captură de 4 milioane de ţigări, la Calafat
Cod galben de ceață, în 5 județe ale țării
Actualitate 15 Noiembrie 2025, 09:19

Cod galben de ceață, în 5 județe ale țării

Ceaţa va determina scăderea vizibilităţii în trafic, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

Cod galben de ceață, în 5 județe ale țării
13 luni de închisoare pentru bărtatul care a furat o lucrare a lui Banksy
Actualitate 14 Noiembrie 2025, 21:44

13 luni de închisoare pentru bărtatul care a furat o lucrare a lui Banksy

Desenul face parte din seria "Fată cu balon".

13 luni de închisoare pentru bărtatul care a furat o lucrare a lui Banksy
Rețea româno-moldoveană specializată în producerea de metamfetamină, destructurară de DIICOT, Europol și Eurojust
Actualitate 14 Noiembrie 2025, 21:28

Rețea româno-moldoveană specializată în producerea de metamfetamină, destructurară de DIICOT, Europol și Eurojust

Rețeaua avea ramificații în Cehia și Ungaria

Rețea româno-moldoveană specializată în producerea de metamfetamină, destructurară de DIICOT, Europol și Eurojust

Radio România Actualitați

Elevii cu 10 pe linie vor putea să finalizeze doi ani de studii într-un an școlar

Elevii cu 10 pe linie vor putea să finalizeze doi ani de studii într-un an școlar

Elevii cu 10 pe linie vor putea să finalizeze doi ani de studii într-un an școlar
Comisia Europeană va prezenta raportul privind situația economică și financiară

Comisia Europeană va prezenta raportul privind situația economică și financiară

Comisia Europeană va prezenta raportul privind situația economică și financiară
Pachetul 3 de măsuri fiscal-bugetare vizează administrația locală și centrală

Pachetul 3 de măsuri fiscal-bugetare vizează administrația locală și centrală

Pachetul 3 de măsuri fiscal-bugetare vizează administrația locală și centrală
Agenda Parlamentară

Agenda Parlamentară

Agenda Parlamentară