Crima din Cenei: Părinții minorului de 13 ani au fost decăzuți din drepturi
Minorul va fi evaluat din toate punctele de vedere şi i se vor acorda servicii specializate, conform recomandărilor specialiştilor.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 30 Ianuarie 2026, 13:59 • Actualizat: 30 Ianuarie 2026, 13:59
Minorul de 13 ani care ar fi luat parte la uciderea băiatului de 15 ani a fost luat din familie de către reprezentanții Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGSAPC) Timiş, după ce părinții au fost decăzuți din drepturi.
DGASPC Timiș a apelat la instanță pentru că au fost încălcate prevederile legale.
„Având în vedere neîndeplinirea, de către familie, a obligaţiilor asumate în urma hotărârii Comisiei pentru Protecţia Copilului prin care a fost instituită măsura de protecţie specială a supravegherii copilului în familie, s-a depus în instanţă ordonanţa preşedinţială în vederea preluării, în regim de urgenţă, a minorului. Ordonanţa a fost pusa în aplicare joi după-amiaza. Drepturile părinteşti sunt suspendate până la pronunţarea plasamentului. Minorul va fi evaluat din toate punctele de vedere şi i se vor acorda servicii specializate, conform recomandărilor specialiştilor”, a declarat vineri, presei, purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiş, Smaranda Marcu.
Părinţilor li se solicitase ca băiatul să urmeze şcoala online, iar mama a dat asigurări că se va prezenta cu copilul la evaluările impuse de specialişti, dar nu a făcut-o.
Citește și: Copilul de 13 ani implicat în crima din Cenei, supus unor evaluări medicale și psihologice













