Sursa ta de încredere

Culturile grav afectate de secetă în România. Pierderi de peste 30% la recolta de porumb

„Nici măcar fasole nu mai producem. Am importat 45.000 de tone de fasole din Egipt.”, a spus președintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Nicu Vasile.

Culturile grav afectate de secetă în România. Pierderi de peste 30% la recolta de porumb
Foto: unsplash.com

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 30 August 2024, 10:20  • Actualizat: 30 August 2024, 10:20

Mai multe culturi din România au fost grav afectate de secetă în acest. La recolta de porumb, pierderile vor fi de peste 30%, potrivit președintelui Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Nicu Vasile.

„Pe porumb vom avea mari pierderi în acest an. Dacă discutăm de judeţele din sudul României, judeţele cele afectate de secetă, nu depăşim o tonă de porumb la hectar. Sunt colegi care au avut doar 50 kg/hectar chiar şi 10 kg/hectar, practic doar au eliberat terenul. În opinia mea, la porumb pierderile vor fi mai mari de 30%.”, a spus el.

Floarea-soarelui, afectată de secetă

De asemenea, conform estimărilor specialistului, agricultorii români vor înregistra pierderi mai mari de 25% și la floarea-soarelui. În sudul României aceste culturi au dispărut, s-au recoltat deja.

„Din păcate, la floarea-soarelui mai avem o mare problemă, pentru că nu respectăm asolamentul. România nu poate să susţină mai mult de 600.000 de hectare de floarea-soarelui, dacă e să respectăm asolamentul, dar ţinând cont că n-avem nici industrie, nu avem nici cerere pe plantele textile. Nu prea mai facem nimic, dacă am stricat industria.”, a mai spus Nicu Vasile, potrivit Agerpres.

În plus, acesta susține că au fost probleme mari în acest an și la culturile de fasole, mazăre şi soia, iar România a ajuns chiar să importe 45.000 de tone de fasole din Egipt.

„Nici măcar fasole nu mai producem. Am importat 45.000 de tone de fasole din Egipt. Şi la mazăre am avut mari probleme anul acesta, care este o cultură fixatoare de azot, iar la soia unde nu a fost irigat nu discutăm de producţii. Cam asta este imaginea agriculturii din România în prezent din punct de vedere al producţiilor”, a explicat Nicu Vasile.

În ceea ce privește recolta de grâu obţinută în acest an, liderul LAPAR a subliniat că în zonele unde au fost precipitaţii producţiile au fost bune, dar nu şi în sudul României, în zona Bărăganului, unde a plouat foarte puţin.

Pe de altă parte, preşedintele LAPAR a menţionat că pe zona de irigaţii trebuie să fie abordate şi alte tipuri de investiţii dacă vrem să ne dezvoltăm, respectiv irigaţiile din puţurile de adâncime, sisteme de irigaţii din lacuri şi din bazine de acumulare.

Potrivit sursei citate, fragmentarea terenurilor agricole este una dintre principalele probleme ale agriculturii româneşti, iar fermierii nu pot face comasare, schimburi de terenuri, pentru a putea face investiţii şi a se dezvolta.

În ceea ce priveşte despăgubirile promise de autorităţi fermierilor afectaţi de secetă, Nicu Vasile consideră că în mod clar aceştia trebuie ajutaţi, dar că singura soluţie viabilă şi necesară pentru anii următori ar fi o strategie de ţară pe sectorul agricol.

Președintele LAPAR a subliniat că proiectul anunţat de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, prin care statul român va asigura 7 milioane de hectare la secetă, este un mecanism bun despre care se vorbeşte de peste 30 de ani.

„Ministerul de Finanţe a oprit 3% din subvenţiile care reveneau fermierilor pentru fond de risc, iar Uniunea Europeană va veni cu încă 17 milioane de euro anual. Este un mecanism bun pentru agricultură”, a adăugat preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.

Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) au arătat că România a obţinut, anul trecut, o producţie de grâu de 9,635 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 2,208 milioane hectare, în timp ce producţia de porumb boabe a fost de 8,522 milioane de tone de pe 2,373 milioane hectare.

La recolta de floarea-soarelui, aceasta a fost de 2,028 milioane de tone, în 2023, şi a fost obţinută de pe o suprafaţă de 1,089 milioane de hectare.

Citește și: Ministrul Barbu, despre suspendarea ratelor la credite pentru fermierii afectați de secetă

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic
Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu