Sursa ta de încredere

Curtea de Justiție a UE acceptă plângerea Ungariei față de folosirea activelor rusești înghețate în sprijinul Ucrainei

Cazul ar putea crea un precedent pentru protejarea dreptului de veto, au relatat publicațiile ungare, însă ar putea dura ani până când instanța va ajunge la un verdict.

Foto: Imagine ilustrativă generată cu AI

Articol de Andrei Enache, Publicat: 28 August 2025, 12:55  • Actualizat: 28 August 2025, 13:12

Procesul intentat Uniunii Europene de guvernului Ungariei, care reclamă decizia de a acorda miliarde de euro ajutor Ucrainei din activele rusești înghețate, poate începe.

Guvernul condus de Viktor Orbán a depus o plângere oficială în luna mai, iar Curtea de Justiție a UE a acceptat-o formal luni, publicând documentul în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Procesul, împotriva Facilității Europene pentru Pace (EPF), a fost inițial adus în fața Curții de Justiție a UE, dar ulterior a fost trimis la Tribunalul General, relatează Euronews.

Consiliul UE a decis anul trecut ca 99,7% din dobânzile obținute din activele băncii centrale a Rusiei blocate în UE să fie direcționate către Ucraina prin intermediul EPF, un program financiar care sprijină ajutorul militar acordat țărilor aliate.

Prin acest mecanism, Ucraina primește anual între 3 și 5 miliarde de euro.

Ungaria susține că EPF a încălcat dreptul european, întrucât a ignorat dreptul său de veto, pe motiv că nu ar fi un „stat membru contribuabil”.

„Ca urmare, principiul egalității între statele membre și principiul funcționării democratice a Uniunii Europene au fost încălcate, deoarece unui stat membru i-a fost refuzat, în mod nejustificat și fără bază legală, dreptul de vot”, se arată în plângerea Budapestei.

Cazul ar putea crea un precedent pentru protejarea dreptului de veto, au relatat publicațiile ungare, însă ar putea dura ani până când instanța va ajunge la un verdict.

Până acum, EPF a alocat deja peste 11 miliarde de euro pentru sprijin militar Ucrainei, iar finanțarea ar putea continua prin intermediul instrumentului Ukraine Facility.

Guvernul ungar, care menține relații cordiale cu Rusia, are un istoric de blocare repetată a sprijinului UE pentru Ucraina, fapt ce a tensionat relațiile dintre Budapesta și mai multe state membre.

Directorul general al ANM neagă folosirea unui card instituțional și aprobarea unor achiziții ilegale
Actualitate 11 Octombrie 2026, 19:00

Directorul general al ANM neagă folosirea unui card instituțional și aprobarea unor achiziții ilegale

„Pentru structurile din teritoriu privind activitatea de achiziţii se va derula o misiune în următoarea perioadă”, a transmis...

Directorul general al ANM neagă folosirea unui card instituțional și aprobarea unor achiziții ilegale
Kremlin: Zelenski este isteric și este puţin probabil să fie capabil să ia vreo măsură raţională
Actualitate 11 Octombrie 2026, 18:02

Kremlin: Zelenski este isteric și este puţin probabil să fie capabil să ia vreo măsură raţională

Potrivit lui Dmitri Peskov, dacă Volodimir Zelenski „ar fi capabil să ia măsuri chibzuite, ar fi acum înclinat spre negocieri...

Kremlin: Zelenski este isteric și este puţin probabil să fie capabil să ia vreo măsură raţională
Trump, criticat de un ministru german după atacul la adresa lui Zelenski: „Pentru câţiva litri de motorină. Ce faliment moral”
Actualitate 11 Octombrie 2026, 17:59

Germania, cel mai mare donator european pentru Ucraina, a anunţat sâmbătă că va menţine sancţiunile împotriva Rusiei.

Trump, criticat de un ministru german după atacul la adresa lui Zelenski: „Pentru câţiva litri de motorină. Ce faliment moral”
Clădiri luate de ape în urma unor noi viituri, în centrul Nepalului | VIDEO
Actualitate 11 Octombrie 2026, 17:59

Clădiri luate de ape în urma unor noi viituri, în centrul Nepalului | VIDEO

Statul asiatic se reface după inundațiile și alunecările de teren catastrofale care au lovit, în urmă cu două luni,...

Clădiri luate de ape în urma unor noi viituri, în centrul Nepalului | VIDEO
Donald Trump: Există un armistițiu energetic în războiul dintre Rusia şi Ucraina, cu efect imediat. Răspunsul lui Zelenski
Actualitate 11 Octombrie 2026, 17:52

Donald Trump: Există un armistițiu energetic în războiul dintre Rusia şi Ucraina, cu efect imediat. Răspunsul lui Zelenski

„Ambele părţi au căzut de acord. Nu-l încălcaţi!”, a transmis Donald Trump.

Donald Trump: Există un armistițiu energetic în războiul dintre Rusia şi Ucraina, cu efect imediat. Răspunsul lui Zelenski
Grav accident rutier în Turcia: Cel puţin 11 morţi şi 27 de răniţi
Actualitate 11 Octombrie 2026, 17:13

Grav accident rutier în Turcia: Cel puţin 11 morţi şi 27 de răniţi

Un autocar și un camion s-au ciocnit pe autostrada care leagă orașele Bursa şi Izmir.

Grav accident rutier în Turcia: Cel puţin 11 morţi şi 27 de răniţi
Irineu Darău: Am plătit peste 6 milioane de lei pentru modernizarea staţiunilor balneare. Investiţiile totale depăşesc 12 milioane de lei
Actualitate 11 Octombrie 2026, 17:01

Irineu Darău: Am plătit peste 6 milioane de lei pentru modernizarea staţiunilor balneare. Investiţiile totale depăşesc 12 milioane de lei

Ministrul interimar a prezentat și măsurile referitoare la digitalizarea serviciilor pentru antreprenori şi promovarea...

Irineu Darău: Am plătit peste 6 milioane de lei pentru modernizarea staţiunilor balneare. Investiţiile totale depăşesc 12 milioane de lei
Institutul de Lingvistică, despre supat: Cuvântul este mult mai vechi decât controversa online
Actualitate 11 Octombrie 2026, 16:59

Institutul de Lingvistică, despre supat: Cuvântul este mult mai vechi decât controversa online

Atestările termenului sunt mult mai vechi.

Institutul de Lingvistică, despre supat: Cuvântul este mult mai vechi decât controversa online

Radio România Actualitați

Formula 1: Verstappen câștigă în Singapore, Antonelli, la un pas de titlul mondial

Baschet: U BT Cluj Napoca, prima înfrângere în Liga Adriatică

Iași: Șapte sute de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale

Medicii recomandă vaccinarea antigripală făcută din timp