Cutremur de 3,4 grade, în zona Vrancea
Epicentrul a fost localizat în apropierea orașelor Focşani (48 km vest), Buzău (51 km nord), Sfântu-Gheorghe (70 km sud-est),Braşov (77 km est) și Ploieşti (82 km nord-est).
Publicat: 24 Decembrie 2023, 11:58 • Actualizat: 24 Decembrie 2023, 20:18
Un nou cutremur, cu magnitudinea 3,4, s-a produs duminică după-amiaza, la ora 17:28, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Epicentrul a fost localizat la adâncimea de 140 de kilometri (km) în apropierea orașelor Focşani (48 km vest), Buzău (51 km nord), Sfântu-Gheorghe (70 km sud-est),Braşov (77 km est) și Ploieşti (82 km nord-est).
Duminică dimineaţa au mai avut loc 3 cutremure în zona seismică Vrancea, cu magnitudinea 2,7, 2,8, și 4,2.
De la începutul lunii decembrie, în România s-au înregistrat 17 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,1 şi 4,8 pe Richter.
Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, de 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.