Cutremur în județul Buzău, joi. Ce magnitudine a avut seismul
De la începutul lunii august, în România au fost înregistrate 12 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,7 grade pe Richter.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 21 August 2025, 11:51 • Actualizat: 21 August 2025, 11:50
Un cutremur a fost înregistrat, joi, 21 august, la ora 11:02, în judeţul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Conform INCDFP, magnitudinea cutremurului a fost de 3,2 grade pe scara Richter. Seismul s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 48 de km vest de Focşani, 51 de km nord de Buzău, 70 de km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 77 de km est de Braşov şi 82 de km nord-est de Ploieşti.
12 cutremure în România, în luna august
De la începutul lunii august, în România au fost înregistrate 12 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,7 grade pe Richter.
Cele mai puternice cutremure din acest an, ambele de 4,4 pe Richter, au avut loc pe data de 13 februarie, în judeţul Buzău, respectiv pe 11 mai în judeţul Vrancea.
Anul trecut, cel mai important cutremur a avut magnitudinea 5,4 şi a fost înregistrat în judeţul Buzău, pe 16 septembrie.
Citește și: Cutremur de 5,8 grade, pe insula indoneziană Sulawesi













