Directorul ANM: Nu excludem să mai avem 37-38 de grade, până la finalul verii. Începutul toamnei ar putea fi mai cald decât în mod obișnuit
„Atunci când o masă de aer foarte cald staţionează pe o zonă largă mai mult timp, se vorbeşte de acest dom de căldură, practic ca un capac pe zona respectivă şi nu permite disiparea curenţilor atmosferici, astfel încât să simţim la un moment dat şi ceea ce ar putea însemna un regim de temperaturi agreabil”, a explicat Elena Mateescu.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 11 August 2025, 12:08 • Actualizat: 11 August 2025, 12:08
Luna august ar putea să mai aibă zile cu maxime de 37-38 de grade Celsius, urmând ca vara să se prelungească în toamnă, al cărei început ar putea fi marcat de temperaturi mai mari față de cele obișnuite, a spus, luni, 11 august, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.
„În această dimineaţă, cel mai cald la cele trei staţii din Capitală a fost la Bucureşti-Filaret, o noapte tropicală, 21 de grade la umbră, însă la Bâcleş, Jimbolia, Sânnicolau Mare şi Timişoara, 25 de grade, mai degrabă o zi de vară, pentru că maxima unei zile de vară în ţara noastră înseamnă un prag de 25 de grade Celsius.
Ieri, 40 de grade la Sânnicolau Mare, 38 de grade la Bucureşti-Filaret, cele mai ridicate temperaturi ale zilei de 10 august 2025. Şi astăzi, avertizarea meteorologică de Cod roşu privind valul de căldură intens şi persistent vizează cele două judeţe, Mehedinţi şi Dolj, din partea de sud-vest, de asemenea Cod portocaliu în Gorj, Vâlcea, Olt, Teleorman, în aria judeţelor de Cod roşu aşteptăm astăzi valori de temperatură la nivelul maximelor de 39-41 de grade;
în aria celor de cod portocaliu vorbim de asemenea de 37-39 de grade şi chiar şi un cod galben pentru sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul, sudul şi centrul Munteniei, dar şi sudul Dobrogei continentale, pentru că şi aici valorile de temperatură vor fi cuprinse între 33-37 de grade şi va urma iarăşi o noapte tropicală, cu minime între 17 până la 23 de grade Celsius şi indicele temperatură-umezeală astăzi, cu siguranţă, va putea depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile resimţite, aşa cum s-a întâmplat şi ieri, vor depăşi 40 de grade Celsius”, a spus Elena Mateesu, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.
Unde sunt posibile ploi
De asemenea, directorul general al ANM a spus că sunt așteptate ploi, în perioada următoare, mai ales în zonele montane și submontane, unde este posibil să fie cumultate valori de 20 de litri pe metru pătrat.
Elena Mateescu a adăugat că este posibil ca, pe parcursul ploilor, să fie înregistrate și intensificări ale vântului, astfel încât temperatura maximă la rafală să fie 50-70 de kilometri pe oră.
„Din păcate, în zonele de câmpie, acolo unde seceta pedologică este una extremă şi puternică la acest moment, ploile sunt aşteptate şi, aşa cum arată şi estimările, până la finalul lunii august, ultima lună din această vară, o probabilitate foarte mare de a avea un deficit de precipitaţii, context în care vom încheia anul agricol curent 2024-2025 la 31 august 2025, pe un fond de secetă pedologică extremă şi puternică, în bună parte din ţară”, a mai spus Elena Mateescu.
Totodată, directorul ANM a spus că nu trebuie să fie exclusă niciodată probabilitatea unor fenomene meteo extreme, atunci când o masă de aer cald este înlocuită de o masă de aer mai rece, deoarece diferenţele termice între aceste două tipuri de mase de aer cu caracteristici diferite dau caracteristica acestor tipuri de fenomene în condiţiie în care de la 40 de grade Celsius scădem cu mai mult de 10-15 grade, aşa cum s-a tot întâmplat în prima lună de vară şi în a doua lună de vară în acest an.
Ce determină apariția cupolei de aer tropical
Elena Mateescu a explicat că apariția cupolei de aer tropical este determinată de o masă de aer de origine tropicală ce avansează dinspre nordul Africii, cuprinde Europa de sud şi sud-est cu precădere, astfel că România este afectată.
„Atunci când o masă de aer foarte cald staţionează pe o zonă largă mai mult timp, se vorbeşte de acest dom de căldură, practic ca un capac pe zona respectivă şi nu permite disiparea curenţilor atmosferici, astfel încât să simţim la un moment dat şi ceea ce ar putea însemna un regim de temperaturi agreabil”, a explicat ea.
Directorul general al ANM a subliniat faptul că luna iulie a acestui an a fost, la nivel planterar, a treia lună cea mai caldă din istoria măsurătorilor meteorologice.
„România înregistrează a patra lună iulie cea mai caldă din 1901 şi până în prezent, după un iunie, de asemenea, 2025, a doua lună iunie cea mai caldă după 2024 şi, din păcate, cea mai secetoasă, în condiţiile în care, ştim, iunie este cea mai bogată lună în precipitaţii în ţara noastră, a verii şi a anului, din păcate în acest an, doar 18,9 litri pe metru pătrat faţă de o medie care se apropie de 85 litri pe metru pătrat.
Şi nu excludem ca şi august să înregistreze noi recorduri din această perspectivă, mai ales că, aşa cum menţionam, până la finalul lunii august din acest an, avem o probabilitate, cel puţin la acest moment, ca luna august să fie şi mai caldă şi mai secetoasă şi deja pentru prima săptămână din august să înregistrăm o abatere termică pozitivă de aproape două grade Celsius, iată pe locul cinci la acest moment şi, din păcate, doar 8,8 litri pe metrul pătrat faţă de o medie de 55,9 litri pe metrul pătrat”, a spus Elena Mateescu.
Vara se va prelungi
„Până la finalul verii, vă spuneam, 35-36, nu excludem să mai avem zile cu 37-38 de grade Celsius, dar şi debutul toamnei pare să aducă temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit. Şi dacă ne amintim toamna 2024, chiar şi în luna septembrie şi în august, am avut... În octombrie am avut valori care au depăşit pragul unei zile de vară 25 şi chiar 30 de grade Celsius.
Nu excludem, pentru că observăm în statistica meteorologică anterioară prelungirea anotimpului de vară în toamnă, astfel încât, din păcate, să sperăm că nu va fi aşa şi ca ploile mult aşteptate să vină, astfel încât debutul noului an agricol 2025-2026, la 1 septembrie, să fie unul promiţător pentru a putea efectua lucrările de înfămânţare pentru ceea ce pregătim în toamnă”, a mai spus Elena Mateescu.
Citește și: Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului













