Sursa ta de încredere

DNA: O fostă contabilă în MAE, sub control judiciar pe cauţiune. Ar fi făcut plăţi ilegale de salarii timp de 15 ani

Conform anchetatorilor, fosta contabilă va depune în termen de zece zile o cauţiune în valoare de 500.000 de lei, ce va fi consemnată pe numele acesteia, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

DNA: O fostă contabilă în MAE, sub control judiciar pe cauţiune. Ar fi făcut plăţi ilegale de salarii timp de 15 ani
Foto: Agerpres

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 23 Ianuarie 2026, 11:44  • Actualizat: 23 Ianuarie 2026, 11:45

O fostă contabilă de la Direcţia Salarizare din Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a fost pusă sub control judiciar pe cauţiune de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzată că timp de 15 ani ar fi făcut plăţi ilegale de salarii pentru sine şi pentru alte două persoane.

Conform DNA, procurorii DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu ziua de joi, faţă de Lavinia-Daniela Păune.

La data faptelor, Lavinia-Daniela Păune era consilier relaţii în cadrul Direcţiei Planificare Bugetară, Contabilitate şi Salarizare (DPBCS) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru:

  • participaţie improprie sub forma complicităţii la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave (176 de acte materiale);
  • fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată;
  • uz de fals în formă continuată.

Cauțiune în valoare de 500.000 de lei

Conform anchetatorilor, Lavinia-Daniela Păune va depune în termen de zece zile o cauţiune în valoare de 500.000 de lei, ce va fi consemnată pe numele acesteia, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit Agerpres.

De asemenea, DNA a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de alte două persoane, pentru complicitate la participaţie improprie sub forma complicităţii la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în perioada mai 2009 - aprilie 2024, Lavinia-Daniela Păune, în calitatea menţionată, ar fi efectuat plăţi nelegale cu titlu de salarii, atât către două persoane care nu aveau calitatea de angajaţi ai instituţiei, cât şi către sine, cu consecinţa producerii unui prejudiciu bugetului Ministerului Afacerilor Externe în cuantum total de 8.412.028 lei.

„În concret, prin intermediul programului informatic de salarizare, inculpata ar fi falsificat 176 de state de plată aferente personalului MAE, prin modificarea valorii totale a unor indemnizaţii acordate personalului.

Datele astfel alterate ar fi fost preluate în documentele subsecvente etapelor de lichidare, ordonanţare şi plată, fiind majorate în mod nelegal atât fondurile alocate drepturilor salariale, cât şi impozitele şi contribuţiile salariale aferente.

Statele de plată falsificate ar fi fost utilizate de inculpată prin prezentarea acestora spre avizare şi aprobare angajaţilor MAE cu funcţii de conducere şi atribuţii în acest sens, datele nereale fiind preluate şi aprobate la plată, fără vinovăţie, de către ordonatorii principali de credite”, arată procurorii.

Totodată, Lavinia-Daniela Păune ar fi falsificat borderourile aferente dispoziţiilor de plată a drepturilor salariale ale personalului MAE, transmise unităţilor bancare, prin inserarea unor sume necuvenite, rezultate din falsificarea statelor de salarii, precum şi a unor date privind conturi bancare aparţinând acesteia şi celor doi suspecţi, spun procurorii, care adaugă că, prin aceste demersuri, Lavinia-Daniela Păune, împreună cu celelalte două persoane, ar fi obţinut în mod ilegal suma totală de 7.176.957 lei, transferată necuvenit în conturile bancare ale acestora.

În plus, potrivit anchetatorilor, au fost achitate către bugetul de stat contribuţii salariale şi impozite aferente veniturilor din salarii, în cuantum total de 1.235.071 lei, corespunzătoare sumelor achitate nelegal.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Lavinia-Daniela Păune trebuie să respecte o serie de obligaţii, printre care se numără: să se prezinte ori de câte ori este chemată la organul de urmărire penală şi să nu părăsească teritoriul României, fără acordul procurorilor DNA.

Citește și: Fostul ministru Răzvan Cuc, arestat preventiv pentru 30 de zile

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie
O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova
Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială
UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina