Doar 14% dintre ruși mai sprijină în mod ferm războiul din Ucraina
Un procent de 20% susţin în mod ferm pacea, cu 1 % mai puţin decât anul trecut.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 24 Februarie 2026, 15:49 • Actualizat: 24 Februarie 2026, 15:49
Procentul rușilor care sprijină în mod ferm războiul a scăzut la 14%, după o scădere de patru puncte procentuale într-un an, arată un sondaj al proiectului independent de cercetare Chronicles.
Sondajul s-a bazat pe trei întrebări:
- sprijinul pentru război (50% dintre respondenţi favorabili);
- neacceptarea unei retrageri a trupelor fără să se fi atins obiectivele militare iniţiale stabilite de preşedintele Vladimir Putin (35% de acord);
- considerarea cheltuielilor militare prioritare pentru cheltuielile publice (31% de acord).
Doar 14 % şi-au exprimat sprijinul în mod ferm la cele trei întrebări. Un procent de 20% susţin în mod ferm pacea, cu 1 % mai puţin decât anul trecut.
Sprijinul pentru pace este măsurat în mod similar: dacă nu îşi exprimă sprijinul pentru război (50 %); dacă ar accepta decizia de retragere a trupelor fără să se fi atins obiectivele militare iniţiale stabilite (42 %); dacă consideră prioritare cheltuielile publice în sectorul social (47 %).
În urma unui experiment realizat de platforma independentă se afirmă că problema fiscală a devenit un indicator al diviziunilor politice şi socio-economice din societatea rusă. Astfel, 60% dintre cei care se opun majorării taxelor afirmă că nu susţin războiul. Cei care ar fi dispuşi să se majoreze taxele pentru armată şi complexul militar-industrial constituie cel mai bogat grup de cetăţeni, potrivit Agerpres.
Un procent de 87% dintre intervievaţi afirmă că războiul a avut un impact negativ asupra comunităţilor lor, iar 60% asupra vieţilor lor.
Citește și: Nicușor Dan: Ucraina luptă pentru noi toți și menține securitatea întregului nostru continent













