Sursa ta de încredere

Donald Trump amână luarea unei decizii în dosarul iranian

„Președintele va accepta doar un acord care este bun pentru America și care respectă liniile sale roșii. Iranul nu poate deține niciodată o armă nucleară”, a declarat un oficial al Casei Albe.

Donald Trump amână luarea unei decizii în dosarul iranian
Foto: YouTube

Articol de Andrei Enache, Publicat: 30 Mai 2026, 09:54  • Actualizat: 30 Mai 2026, 09:57

Președintele SUA a avut, vineri, o reuniune cu principalii săi consilieri pentru a lua o „decizie finală” privind un cadru de prelungire a armistițiului cu Iranul, însă discuțiile s-au încheiat fără clarificări privind pașii următori.

Potrivit BBC, Donald Trump a declarat că Iranul trebuie să accepte să nu dețină niciodată arme nucleare sau bombe atomice, ca Strâmtoarea Ormuz să fie redeschisă pentru „trafic maritim nerestricționat, în ambele sensuri”, iar eventualele mine amplasate în această cale navigabilă să fie distruse.

Întâlnirea a avut loc în Situation Room de la Casa Albă, sala folosită pentru gestionarea situațiilor de criză majoră. În același timp, Iranul a reiterat că nu negociază asupra programului său nuclear, despre care susține că are exclusiv scopuri civile.

Potrivit oficialilor americani, joi cele două părți conveniseră asupra unui cadru preliminar de acord - un memorandum de înțelegere - care urma să fie aprobat de Donald Trump și de conducerea iraniană.

Acordul ar prevedea prelungirea armistițiului cu 60 de zile și lansarea unor discuții privind viitorul programului nuclear iranian.

„Președintele Trump va accepta doar un acord care este bun pentru America și care respectă liniile sale roșii. Iranul nu poate deține niciodată o armă nucleară”, a declarat un oficial al Casei Albe pentru CBS News.

De la intrarea în vigoare a armistițiului, la 8 aprilie, Trump a afirmat în repetate rânduri că Statele Unite și Iranul sunt aproape de un acord și că negocierile avansează, însă până în prezent nu au fost anunțate rezultate concrete.

Într-o postare publicată vineri pe rețelele sociale, liderul american a transmis că este dispus să ridice blocada navală impusă de SUA în Strâmtoarea Hormuz, permițând navelor blocate în zonă să „înceapă procesul de întoarcere acasă”.

Etichete : donald trump iran razboi
O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor