Sursa ta de încredere

Donald Trump, încrezător într-o încetare a războiului din Fâșia Gaza

În timp ce l-a primit la Casa Albă pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, Donald Trump s-a arătat încrezător gruparea islamistă palestiniană Hamas este dispusă să pună capăt conflictului care durează de 21 de luni.

Donald Trump, încrezător într-o încetare a războiului din Fâșia Gaza
Foto: REUTERS | Kevin Lamarque

Articol de Andrei Enache, Publicat: 08 Iulie 2025, 09:06  • Actualizat: 08 Iulie 2025, 09:24

Președintele SUA susține că discuțiile pentru încheierea războiului din Gaza „decurg foarte bine”.

În timp ce l-a primit la Casa Albă pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, Donald Trump s-a arătat încrezător gruparea islamistă palestiniană Hamas este dispusă să pună capăt conflictului care durează de 21 de luni.

„Vor să se întâlnească și vor încetarea focului”, le-a spus el jurnaliștilor.

Întâlnirea a avut loc după ultimele runde de negocieri indirecte între Israel și Hamas desfășurate în Qatar, care s-au încheiat fără un progres semnificativ. Tratativele sunt însă așteptate să continue în această săptămână.

Luni, întrebat de un jurnalist ce anume împiedică un acord de pace în Gaza, Donald Trump a răspuns: „Nu cred că există un blocaj. Cred că lucrurile merg foarte bine”.

Cei doi lideri au fost chestionați și despre posibile planuri de relocare a palestinienilor, Donald Trump răspunzând că are cooperarea țărilor vecine cu Israelul, notează BBC.

La rândul său, Benjamin Netanyahu a afirmat că lucrează împreună cu SUA pentru a găsi țări care să le ofere palestinienilor „un viitor mai bun”.

„Dacă oamenii vor să rămână, pot să rămână, dar dacă vor să plece, ar trebui să aibă această posibilitate”, a spus liderul statului evreu.

Președinția palestiniană a respins anterior planurile de relocare, subliniind că acestea ar încălca dreptul internațional.

Benjamin Netanyahu a părut de asemenea să minimizeze șansele pentru un stat palestinian suveran, afirmând că Israelul va „păstra întotdeauna controlul de securitate asupra Fâșiei Gaza”.

„Unii vor spune că nu e un stat complet, că nu e un stat. Nu ne pasă”, a adăugat el.

În cadrul întâlnirii, premierul israelian a anunțat că l-a nominalizat pe președintele SUA la Premiul Nobel pentru Pace, o aspirație veche a liderului american.

„Construiește pace în timp ce vorbim, într-o țară, într-o regiune, după alta”, a declarat Netanyahu în timp ce i-a înmânat lui Trump scrisoarea trimisă Comitetului Nobel.

Liderul american afirmase anterior că va fi „foarte ferm” cu premierul israelian în legătură cu încheierea războiului și indicase că „vom avea un acord” în această săptămână.

Inițial, Casa Albă anunțase că întâlnirea dintre cei doi nu va fi deschisă presei, fiind prezentată ca o cină privată în care Donald Trump urma să insiste pe încheierea războiului și eliberarea tuturor ostaticilor.

BBC comentează că a ține întâlnirea departe de jurnaliști ar fi fost neobișnuit pentru un președinte care preferă să-și exprime pozițiile în fața presei internaționale.

Potrivit propunerii de încetare a focului susținute de SUA, Hamas ar urma să elibereze 10 ostatici în viață și să returneze trupurile a 18 morți, în cinci etape, pe durata unui armistițiu de 60 de zile.

Israelul ar trebui, în schimb, să elibereze un număr necunoscut de prizonieri palestinieni și să se retragă din părți ale Fâșiei Gaza, unde controlează acum aproximativ două treimi din teritoriu.

Obstacolele rămase în calea unui acord sunt însă considerabile.

Problema principală ține de ajutoarele umanitare. Hamas cere desființarea Fundației Umanitare pentru Gaza, în timp ce delegația israeliană refuză să discute această temă, susținând că nu are mandat pentru asta.

În timpul vizitei la Washington, Benjamin Netanyahu s-a întâlnit și cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, precum și cu emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.

Pe măsură ce limuzina blindată a premierului israelian se apropia de Casa Albă, zeci de protestatari s-au adunat la porțile de securitate, fluturând steaguri palestiniene și cerând arestarea lui.

Benjamin Netanyahu, alături de fostul ministru isrraelian al Apărării, Yoav Gallant și de comandantul Hamas Mohammed Deif, sunt vizați, din noiembrie, de mandate de arestare emise de Curtea Penală Internațională (CPI) pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității.

Benjamin Netanyahu a respins acuzațiile, calificând mandatele drept antisemite, în timp ce administrația Trump a impus sancțiuni împotriva a patru judecători ai CPI, numindu-le „acțiuni nefondate îndreptate împotriva Americii sau a aliatului nostru apropiat, Israel”.

Negocierile privind conflictul din Gaza au fost reluate duminică, la Doha, cu reprezentanții așezați în încăperi separate, dar în aceeași clădire.

O a doua sesiune a avut loc luni, dar s-a încheiat fără un rezultat, a declarat pentru AFP un oficial palestinian implicat în negocieri.

Steve Witkoff urmează să se alăture discuțiilor din Doha mai târziu în această săptămână, în încercarea de a obține un armistițiu, în contextul în care războiul din Gaza se apropie de luna a 22-a.

Vorbind cu BBC, ambasadorul SUA în Israel, Mike Huckabee, a refuzat să spună dacă Trump va oferi o garanție scrisă privind prelungirea armistițiului de 60 de zile atâta timp cât negocierile continuă.

„Pur și simplu nu știu”, a spus el.

Aceasta este una dintre cererile-cheie ale Hamas și un obstacol major în negocierile actuale.

Întrebat dacă Trump poate obține un progres cu liderul israelian, Huckabee a răspuns: „Nu sunt profet. Nu pot prezice viitorul, așa că nu voi încerca să spun ce se va întâmpla.”

Benjamin Netanyahu se află la a treia vizită la Casa Albă de când Donald Trump a revenit la putere, în urmă cu aproape șase luni. Este însă prima întâlnire între cei doi de la intervenția SUA alături de Israel împotriva siturilor nucleare iraniene și armistițiul intermediat ulterior cu Teheranul.

Există o percepție tot mai clară că războiul de 12 zile cu Iranul a creat un context mai favorabil pentru încheierea conflictului din Gaza.

Steve Witkoff a declarat, la cina de luni, că o întâlnire SUA-Iran este prevăzută pentru săptămâna viitoare, iar Donald Trump a spus că își dorește ridicarea sancțiunilor impuse Republicii Islamice, la un moment dat.

Președintele SUA și-a exprimat tot mai clar îngrijorarea față de conflictul din Gaza în ultimele săptămâni, și crede că există „șanse reale” pentru o încetare a focului.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a afirmat că prioritatea absolută a lui Donald Trump este încheierea războiului din Gaza și că acesta dorește ca Hamas să accepte imediat înțelegerea pentru cele 60 de zile de armistițiu.

Citește și: Donald Trump admite că Ucraina are nevoie de rachete Patriot pentru a se apăra

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri