Dosarul 2 Mai: Procesul, amânat pentru septembrie. Vlad Pascu vrea să fie plasat în arest la domiciliu
Vlad Pascu a fost trimis în judecată în octombrie 2023.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 14 August 2024, 12:19 • Actualizat: 14 August 2024, 21:03
Un nou termen de judecată a fost amânat miercuri, 14 august, de Judecătoria Mangalia, la aproape un an de când Vlad Pascu a accidentat mortal doi tineri în stațiunea 2 Mai.
Noua dată stabilită este 20 septembrie.
Noua amânare a fost motivată de magistrați prin faptul că nu au fost finalizate expertizele efectuate la INML „Mina Minovici” din București cu privire la doi tineri răniți în accidentul din stațiunea 2 Mai, potrivit publicației locale Ziua de Constanța.
Vlad Pascu cere să fie plasat în arest la domiciliu
Vlad Pascu s-a prezentat miercuri la Judecătoria Constanța unde este judecată cererea de prelungire a arestului preventiv. Cu această ocazie, el a cerut să fie lăsat în arest la domiciliu, spunând că nu poate învățat în penitenciar.
„Nu pot să fac nimic nici în speța cu educația în penitenciar, până când o persoană nu e condamnată. E chiar mai greu decat în regim închis! Am încercat să aduc profesori, s-a respins acest lucru. Pentru mine e un timp care se scurge fără sens. Aș putea face lucruri benefice pentru mine dacă aș fi lăsat la domiciliu.
Sunt conștient. Tot ce îmi doresc este să-mi văd din nou familia, să ii iau în brațe, am avut vizite doar la geam. Să mai fiu lângă familie o lună, două, de zile până îmi ispășesc pedeapsa. Mi-o asum. În speța de sustragere sau… Că m-aș puca din nou de droguri… Având în vedere presiunea mediatică… Că de la 13 ani mă droghez, sunt lucruri exagerate. Am avut o adicție. E mult exagerată în presă! Nu are legătură cu situația mea reală”, a declarat Vlad Pascu.
La termenul precedent, instanţa a hotărât emiterea unei adrese către Institutul de Medicină-Legală „Mina Minovici” pentru efectuarea unei expertize medico-legale în cazul a doi tineri răniţi în accidentul din stațiunea 2 Mai, potrivit Radio România Actualități.
Vlad Pascu, trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni
Vlad Pascu a fost trimis în judecată în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa drogurilor, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.
„În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului.
În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului", au transmis la acea dată procurorii.
Citește și: Vlad Pascu, dus în fața instanței. Procesul, preluat de o altă judecătoare













