Sursa ta de încredere

Dosarul lui Eugen Pîrvulescu: Cererea de ridicare a imunităţii parlamentare ajunge la Senat

Politicianul este cercetat sub control judiciar pentru instigare la cumpărare de influenţă.

Dosarul lui Eugen Pîrvulescu: Cererea de ridicare a imunităţii parlamentare ajunge la Senat
Foto: Facebook | Eugen Pîrvulescu

Articol de Andrei Enache, Publicat: 15 Octombrie 2024, 19:11  • Actualizat: 15 Octombrie 2024, 19:22

Ministerul Justiţiei a transmis Senatului, marţi, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Eugen Pîrvulescu.

Politicianul este cercetat sub control judiciar pentru instigare la cumpărare de influenţă, alături de fostul director general al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), Marian-Cătălin Burcescu, şi de alți doi suspecți.

Documentația a fost transmisă în temeiul art. 72 din Constituţia României precum şi a Legii privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precizează Ministerul Justiției într-un comunicat.

Senator de Teleorman, Eugen Pîrvulescu a fost audiat, vinerea trecută, de procurorii anticorupție.

Potrivit rechizitoriului, instigată de parlamentar şi cu ajutorul celorlalţi inculpaţi, una dintre persoanele cercetate în dosar i-a cerut unui martor din dosar suma 60.000 de euro, pretinzând că poate interveni pentru urgentarea procedurii de eliberare a unui aviz de securitate ORNISS.

Recent, Eugen Pîrvulescu a anunţat că pleacă din PNL, partid pe listele căruia a candidat şi a fost ales la alegerile din 2020, şi că se alătură echipei lui Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale din noiembrie.

Presa centrală amintește că, în 2022, Eugen Pîrvulescu a fost trimis în judecată într-un alt dosar, acuzat fiind că și-a folosit influenţa pe lângă membrii unor comisii de concurs de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman, cărora le-ar fi cerut să îi dea subiectele pentru concursuri organizate pentru posturi de asistent medical şi şofer. Totodată, senatorul le-ar fi solicitat acestora să îi favorizeze la proba practică pe candidaţii indicaţi de el pentru a obţine aceste posturi.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină