Sursa ta de încredere

După atacul de la Bistrița, ministrul Educației cere protecție specială pentru profesori în fața agresiunilor

„Amenințările online trebuie luate în serios și raportate imediat”, a subliniat ministrul.

După atacul de la Bistrița, ministrul Educației cere protecție specială pentru profesori în fața agresiunilor
Foto: Facebook | Mihai Dimian

Articol de Andrei Enache, Publicat: 19 Octombrie 2026, 14:23  • Actualizat: 19 Octombrie 2026, 15:02

Ministrul interimar al Educației a condamnat atacul comis, luni dimineață, într-o școală din Bistrița.

Un elev a înjunghiat o profesoară și a rănit un alt băiat, care a sărit să o apere.

“Potrivit informațiilor pe care le avem în acest moment, ambele persoane au o stare stabilă. Le doresc însănătoșire grabnică și sunt alături de familiile lor și de întreaga comunitate școlară. Le mulțumesc polițiștilor și echipelor medicale pentru intervenție”, a transmis Mihai Dimian într-un comunicat.

Potrivit lui, Ministerul, Inspectoratul Școlar Județean și conducerea școlii vor acorda sprijin victimelor și vor coopera în cadrul anchetei.

În opinia ministrului, “disciplina și exigența la ore presupun întărirea autorității profesorului și protejarea sa împotriva amenințărilor, agresiunilor și presiunilor. Profesorii trebuie să poată cere respectarea regulilor și să intervină pentru protejarea elevilor, având sprijinul conducerii școlii și al instituțiilor statului”.

Pentru completarea cadrului legal, Mihai Dimian a solicitat susținerea parlamentarilor pentru:

  • Protecție penală specială explicită pentru personalul din învățământ amenințat sau agresat în exercitarea atribuțiilor ori în legătură cu acestea. Propunerea include asistență juridică finanțată și sprijin psihologic acordate prompt, fără a se aștepta finalizarea procesului.
  • Restricționarea rapidă și proporțională a accesului în școală și a contactului cu persoanele amenințate pentru cei care prezintă un risc, prin decizii motivate care să poată fi contestate. Dacă măsurile vizează elevi, trebuie asigurată continuarea educației lor în condiții de siguranță pentru toți.
  • Întărirea mecanismelor de semnalare și intervenție în cazul amenințărilor, inclusiv al celor publicate online, cu responsabilități clare și reacție rapidă.

Ministrul interimar a cerut și intervenții coordonate între școală, familie, poliție și serviciile de protecție a copilului pentru protejarea elevilor amenințați sau agresați.

Elevul și-ar fi anunțat atacul pe TikTok, potrivit presei locale.

Mihai Dimian a solicitat clarificări din partea anchetatorilor.

„Amenințările online trebuie luate în serios și raportate imediat”, a subliniat ministrul. El a invocat și responsabilitatea platformelor de socializare de a reacționa prompt la raportările privind amenințările și conținutul care încurajează violența.

Momentul atacului a fost surprins de camere de supraveghere din incita școlii.

Șeful Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud a declarat că agresorul, un elev de clasa a șaptea, avea tendințe de radicalizare.

Mai mulți copii au suferit atacuri de panică.

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița au transmis că victimele atacului sunt conștiente și stabile, potrivit Agerpres.

Citește și: Alertă falsă cu bombă, la un liceu din Cluj-Napoca

Tanczos Barna: Fermierii au primit peste 1,3 miliarde de euro în ultimele șase luni  
Actualitate 19 Octombrie 2026, 13:19

Tanczos Barna: Fermierii au primit peste 1,3 miliarde de euro în ultimele șase luni  

În ceea ce priveşte plăţile aferente anului 2025, ministrul interimar al Agriculturii a spus că acestea au fost efectuate în...

Tanczos Barna: Fermierii au primit peste 1,3 miliarde de euro în ultimele șase luni  
Prognoza meteo pentru perioada 19 octombrie - 1 noiembrie. Vreme schimbătoare de la o zi la alta și ploi după 21 octombrie
Actualitate 19 Octombrie 2026, 13:11

Prognoza meteo pentru perioada 19 octombrie - 1 noiembrie. Vreme schimbătoare de la o zi la alta și ploi după 21 octombrie

La munte, media temperaturilor diurne va creşte în primele trei zile, astfel că va porni de la 9 grade şi va atinge 14 grade,...

Prognoza meteo pentru perioada 19 octombrie - 1 noiembrie. Vreme schimbătoare de la o zi la alta și ploi după 21 octombrie
Societatea Națională de Radiocomunicații, ținta unui atac cibernetic
Actualitate 19 Octombrie 2026, 13:08

Societatea Națională de Radiocomunicații, ținta unui atac cibernetic

Primele verificări arată că acesta prezintă caracteristicile unui atac de tip ransomware, a transmis compania, care a luat...

Societatea Națională de Radiocomunicații, ținta unui atac cibernetic
Kelemen Hunor: Vom semna cu premierul Luca Niculescu un acord de susţinere pe şase luni
Actualitate 19 Octombrie 2026, 12:42

Kelemen Hunor: Vom semna cu premierul Luca Niculescu un acord de susţinere pe şase luni

„Costul energiei a crescut, creşte, iar oamenii cei mai vulnerabili au nevoie de ajutorul guvernului”, a transmis Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor: Vom semna cu premierul Luca Niculescu un acord de susţinere pe şase luni
Spania: Două persoane decedate ca urmare a inundațiilor. Locuitorii, îndemnați să rămână în case
Actualitate 19 Octombrie 2026, 12:37

Spania: Două persoane decedate ca urmare a inundațiilor. Locuitorii, îndemnați să rămână în case

Serviciile de salvare și soldații acționau luni pentru evacuarea persoanelor din casele inundate, nevoite să se refugieze pe...

Spania: Două persoane decedate ca urmare a inundațiilor. Locuitorii, îndemnați să rămână în case
Tanczos Barna: Ministerul Agriculturii are nevoie urgent de 1,2 - 1,5 miliarde de lei la rectificarea bugetară
Actualitate 19 Octombrie 2026, 12:07

Tanczos Barna: Ministerul Agriculturii are nevoie urgent de 1,2 - 1,5 miliarde de lei la rectificarea bugetară

Ministerul Agriculturii nu a mai primit fonduri suplimentare din luna mai, iar operaţionalizarea noilor scheme de sprijin...

Tanczos Barna: Ministerul Agriculturii are nevoie urgent de 1,2 - 1,5 miliarde de lei la rectificarea bugetară
România trece la ora de iarnă din 25 octombrie. CFR anunță că mersul trenurilor nu se modifică
Actualitate 19 Octombrie 2026, 11:57

România trece la ora de iarnă din 25 octombrie. CFR anunță că mersul trenurilor nu se modifică

Trenurile de călători aflate deja în circulaţie după ora 04:00 (ora de vară) vor opri în staţiile din parcurs stabilite şi...

România trece la ora de iarnă din 25 octombrie. CFR anunță că mersul trenurilor nu se modifică
Cutremur de 4,8 grade, în județul Buzău
Actualitate 19 Octombrie 2026, 11:57

Cutremur de 4,8 grade, în județul Buzău

Epicentrul a fost localizat aproape de orașul buzoian Râmnicu Sărat.

Cutremur de 4,8 grade, în județul Buzău

Radio România Actualitați

Președintele Senatului, discuții cu președinta Comisiei de la Veneția

Președintele Senatului, discuții cu președinta Comisiei de la Veneția

Președintele Senatului, discuții cu președinta Comisiei de la Veneția
Aviz favorabil pentru Florin Barbu, ministrul propus la Agricultură

Aviz favorabil pentru Florin Barbu, ministrul propus la Agricultură

Aviz favorabil pentru Florin Barbu, ministrul propus la Agricultură
Regulamentul concursului din cadrul emisiuni Prietenii de la Radio

Regulamentul concursului din cadrul emisiuni Prietenii de la Radio

Regulamentul concursului din cadrul emisiuni Prietenii de la Radio
Concernul Rheinmetall a anunțat că Şantierul Naval Mangalia va realiza construcții navale civile și militare