După incursiunea dronelor rusești, Polonia activează Articolul 4 al NATO pentru consultări cu aliații
Articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord prevede posibilitatea consultărilor comune între aliați „ori de câte ori, în opinia oricăruia dintre ei, integritatea teritorială, independența politică sau securitatea vreuneia dintre Părți este amenințată”.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 10 Septembrie 2025, 17:37 • Actualizat: 10 Septembrie 2025, 17:45
Polonia a activat Articolul 4 al Tratatului NATO pentru a permite consultări cu aliații, miercuri, la câteva ore după ce forțele sale armate au doborât mai multe drone rusești care au intrat în spațiul său aerian, relatează Euronews.
„Doborârea dronelor care ne amenințau securitatea este un succes al forțelor poloneze și NATO, care schimbă simultan situația politică”, a declarat premierul Donald Tusk.
„În acest sens, consultările aliate au luat forma unei cereri oficiale de activare a Articolului 4 al Tratatului Atlanticului de Nord”, a adăugat el. Decizia a fost luată după consultarea cu președintele Karol Nawrocki.
Articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord prevede posibilitatea consultărilor comune între aliați „ori de câte ori, în opinia oricăruia dintre ei, integritatea teritorială, independența politică sau securitatea vreuneia dintre Părți este amenințată”.
Forțele armate poloneze susțin că au doborât, miercuri dimineață, mai multe drone rusești deasupra teritoriului național, armata fiind acum adusă la „cel mai înalt nivel de pregătire”.
Poliția locală a confirmat că fragmente despre care se crede că provin de la o dronă avariată au fost găsite în satul Czosnówka, în estul Poloniei, aproape de granița cu Belarus.
Aeroportul Chopin din Varșovia a anunțat că a rămas deschis, dar „nu au avut loc operațiuni de zbor deocamdată”. Aeroporturile Varșovia-Modlin, Rzeszów-Jasionka și Lublin și-au suspendat, de asemenea, zborurile.
„Comportament nechibzuit”
Secretarul general al NATO a declarat, miercuri la prânz, că în cadrul consultărilor „aliații și-au exprimat solidaritatea cu Polonia și au denunțat comportamentul nechibzuit al Rusiei”.
Mark Rutte a adăugat că se desfășoară o „evaluare completă” a celor întâmplate și că alianța „va monitoriza îndeaproape situația de pe flancul nostru estic, apărările aeriene fiind în permanență pregătite”.
„Mesajul meu pentru Putin este clar: oprește războiul din Ucraina, încetează escaladarea războiului, care vizează acum în principal civilii și infrastructura civilă, oprește violarea spațiului aerian aliat și să știi că suntem pregătiți, suntem vigilenți și vom apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO”, a subliniat liderul NATO.
Într-un discurs ținut în Sejm, parlamentul de la Varșovia, Donald Tusk a subliniat anterior că este pentru prima dată de la începutul invaziei ilegale a Rusiei în Ucraina, la începutul lui 2022, când spațiul aerian polonez a fost violat nu „din greșeală” sau prin „provocări minore” ale Rusiei, ci cu drone care „au zburat direct din Belarus”.
Premierul polonez a precizat și că a fost deja în contact cu mai mulți lideri, inclusiv cei care „văd clar amenințarea rusă”: Finlanda, Danemarca, Norvegia, Suedia și statele baltice. De asemenea, a vorbit cu Rutte.
Forțe NATO din Italia, Țările de Jos și Germania au participat la doborârea dronelor rusești. Este prima dată când avioanele NATO au angajat potențiale amenințări în spațiul aerian al alianței, potrivit Cartierului General Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE).
Acesta a adăugat că este „în contact strâns și coordonare cu Polonia și alți aliați în legătură cu dronele care au intrat în spațiul aerian polonez”.
„NATO a răspuns rapid și decisiv la situație, demonstrând capacitatea și hotărârea noastră de a apăra teritoriul aliat”, a mai transmis SHAPE.
Tusk a declarat în Sejm că la operațiune au participat două F-35, două F-16, elicoptere Mi-17, Mi-24 și un Black Hawk.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a spus că va discuta „în curând” cu Rutte, descriind incursiunea dronelor rusești în spațiul aerian polonez drept „pur și simplu inacceptabilă”.
„O condamn cu cea mai mare fermitate. Cer Rusiei să pună capăt acestei escaladări nechibzuite. Reiterez poporului polonez și guvernului lor întreaga noastră solidaritate”, a scris el pe X. „Nu vom face compromisuri în privința securității aliaților.”
Reacția Rusiei
Armata rusă a dat asigurări că nu a vizat Polonia, după incursiunea şi distrugerea în timpul nopţii a unor drone deasupra teritoriului polonez. Fără a confirma sau infirma incidentul, Moscova a transmis că nu are nicio intenţie în sensul unei provocări, aşa cum acuză Varşovia.
"Nu a existat nicio intenţie de a ataca ţinte pe teritoriul polonez", a transmis Ministerul rus al Apărării.
"Suntem pregătiţi să avem consultări pe această temă cu Ministerul Apărării polonez", a transmis partea rusă.
Potrivit TASS, raza maximă de acţiune a dronelor rusești nu depăşeşte 700 kilometri şi ele au lovit întreprinderile din industria militară a Ucrainei din regiunile Ivano-Frankivsk, Hmelnîţki, Jîtomîr, precum şi din oraşele Vinnţia şi Liov.













