Sursa ta de încredere

Eforturi diplomatice pentru prevenirea unui război deschis între Israel şi Iran

SUA ar fi promis Iranului că, dacă se abţine de la un răspuns militar contra Israelului, ar urma să se reia negocierile asupra dosarului nuclear iranian.

Eforturi diplomatice pentru prevenirea unui război deschis între Israel şi Iran
Foto: Forțele de Apărare ale Israelului (IDF)

Publicat: 06 August 2024, 01:20  • Actualizat: 06 August 2024, 06:27

Preşedintele Statelor Unite ale Americii și-a convocat echipa de securitate naţională, luni, în contextul riscului de confruntare militară între Iran şi Israel.

Joe Biden a avut o discuţie şi cu regele Abdullah al Iordaniei, în cadrul eforturilor diplomatice de prevenire a unui război deschis între Israel, pe de o parte, şi Iran, împreună cu grupările sale aliate, de cealaltă parte.

Ministrul iordanian de externe, Ayman Al Safadi, a efectuat o vizită la Teheran, unde ar fi transmis regimului iranian mesaje din partea Statelor Unite şi a țărilor arabe, relatează agenţiile de presă.

În aceste mesaje, conform unor surse diplomatice, SUA ar fi promis Iranului că, dacă se abţine de la un răspuns militar contra Israelului, ar urma să se reia negocierile asupra dosarului nuclear iranian. În cazul unui acord, ar conduce la ridicarea sancţiunilor impuse Iranului, iar ţări arabe precum Egiptul sau Iordania ar fi promis normalizarea relaţiilor cu Teheranul, relatează Radio România Actualități.

În acest timp, Moscova a intervenit prin trimiterea la Teheran a secretarului Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul ministru al apărării, Serghei Şoigu.

Totuşi, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe iranian a declarat că Teheranul, deşi nu doreşte o escaladare în regiune, nu va face compromisuri şi va pedepsi asasinarea liderului politic al Hamas, pe care Israelul nu a revendicat-o, dar nici nu a negat-o. Ismail Haniyeh a fost ucis pe când se afla la Teheran.

Șefii de diplomații din cele 57 de state membre ale Organizaţiei Cooperării Islamice vor avea o reuniune, miercuri, la care vor discuta despre ceea ce au numit "crimele continue ale ocupaţiei israeliene împotriva poporului palestinian", inclusiv asasinarea la Teheran a lui Ismail Haniyeh.

Întâlnirea se va desfăşura la sediul general din oraşul saudit Jeddah, dar comunicatul nu precizează dacă va fi o reuniune prin teleconferinţă, cum sunt de obicei întâlnirile extraordinare ale acestei organizaţii.

Prin intermediul Ungariei, Iranul a informat Israelul că a decis să atace.

"Iranul ne-a informat că intenţionează să atace Israelul", a declarat ministrul israelian de Externe, citat de Jerusalem Post. "Lumea ar trebui să impună Iranului un preţ pentru orice acţiune agresivă pe care o desfăşoară", a adăugat Israel Katz.

Citește și: Tarom suspendă zborurile către Tel Aviv, Amman şi Beirut

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic
Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu