Sursa ta de încredere

Emisarul lui Trump, așteptat de Putin la Kremlin

Casa Albă a declarat că este „foarte optimistă” în privința încheierii unui acord care să pună capăt războiului din Ucraina.

Emisarul lui Trump, așteptat de Putin la Kremlin
Foto: Sputnik | Kristina Kormilitsyna via REUTERS

Articol de Matei Pavel, Publicat: 02 Decembrie 2025, 09:16  • Actualizat: 02 Decembrie 2025, 09:27

Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni marți, la Moscova, cu emisarul american Steve Witkoff.

Casa Albă a declarat că este „foarte optimistă” în privința încheierii unui acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează BBC News.

Ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner – care a acționat ca un consilier extern în negocierile diplomatice – este, de asemenea, așteptat la Kremlin.

Summitul are loc după două zile de discuții în Florida între oficiali ucraineni și americani, inclusiv Witkoff și Kushner, cu scopul de a definitiva un plan de pace susținut de SUA, considerat inițial favorabil Rusiei.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris discuțiile drept „constructive”, dar a spus că există „chestiuni dificile care trebuie încă soluționate”.

Întâlnirea dintre Witkoff și Putin va avea loc în a doua parte a zilei de marți, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters.

Poziția Ucrainei: suveranitate și garanții de securitate

După întâlnirea de luni cu președintele francez Emmanuel Macron, la Paris, Volodimir Zelenski a subliniat că prioritățile Kievului în negocierile de pace sunt menținerea suveranității Ucrainei și obținerea unor garanții puternice de securitate.

„Chestiunea teritoriilor este cea mai dificilă”, a spus liderul de la Kiev, în condițiile în care Kremlinul insistă ca Ucraina să cedeze părți din estul țării pe care încă le controlează – ceva ce Kievul afirmă de mult timp că nu va accepta.

Steve Witkoff s-a întâlnit și cu premierul britanic Keir Starmer, cu Volodimir Zelenski și cu noul negociator-șef al Ucrainei, Rustem Umerov, în timp ce mai mulți lideri europeni au participat virtual la discuțiile dintre președinții ucrainean și francez.

Luni, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că proiectul de acord de pace a fost „substanțial rafinat” și a adăugat: „Administrația este foarte optimistă”.

„Vom lăsa negociatorii să negocieze”, a spus ea, adăugând: „Dar ne simțim încrezători și sperăm că acest război poate în sfârșit să ia sfârșit.”

Planul de pace propus de SUA, contestat în Europa și la Kiev

Săptămâna trecută, Vladimir Putin a declarat că a văzut un proiect de plan propus de SUA și că acesta ar putea constitui „baza” unui acord viitor.

Totuși, ulterior, oficiali ai Kremlinului au pus la îndoială acceptarea lui, după ce Kievul și aliații europeni au anunțat că au obținut modificări.

Versiunea inițială a planului SUA–Rusia, circulată în noiembrie, a stârnit neliniște profundă în Europa și Ucraina. Aceasta era considerată în mare măsură favorabilă Moscovei și includea: prevederi privind administrarea miliardelor de dolari din activele rusești înghețate în Europa și condiții pentru accesul Ucrainei pe piața europeană.

Emmanuel Macron a spus, luni, că „nu există în prezent niciun plan de pace finalizat” și a insistat că un astfel de acord poate fi elaborat doar cu participarea Ucrainei și a Europei.

Liderul de la Paris a subliniat că orice discuție despre cedări teritoriale „poate fi decisă doar de președintele Zelenski”, iar aspectele privind activele rusești înghețate, garanțiile de securitate și aderarea Ucrainei la UE trebuie negociate cu Europa.

Macron a lăudat, totodată, eforturile administrației Trump de a pune capăt conflictului început în 2014, odată cu anexarea Crimeei și amplificat de invazia pe scară largă din 2022.

Rezerve la nivel european și temeri despre presiuni asupra Ucrainei

Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a spus că săptămâna aceasta ar putea fi „crucială”, dar că Moscova vrea să negocieze doar cu cei care „le oferă ceva în plus față de ceea ce au deja”.

„Mi-e teamă că întreaga presiune va fi pusă pe partea mai slabă, pentru că este cea mai ușoară cale de a opri războiul – când Ucraina cedează. Dar acest lucru nu este în interesul nimănui”, a spus ea.

Rusia pare să manifeste deschidere față de medierea americană, însă multe dintre cererile sale contravin direct suveranității Ucrainei.

Pe lângă chestiunea teritorială, problema garanțiilor de securitate a devenit un alt punct de dispută. Ucraina și partenerii europeni insistă pentru garanții ferme – inclusiv posibila aderare la NATO – care să prevină un nou atac.

Rusia se opune categoric, iar Donald Trump a exclus de asemenea posibilitatea aderării Ucrainei la alianță.

Moscova revendică noi cuceriri militare, fără confirmare independentă

Negocierile de la Moscova au loc în timp ce oficiali ruși au anunțat capturarea orașelor strategice Pokrovsk (Krasnoarmeysk) și Vovciansk, din estul Ucrainei.

Autoritățile ucrainene nu au confirmat că aceste localități ar fi căzut.

Potrivit proiectelor OSINT, care monitorizează constant frontul, nici Vovciansk, nici Pokrovsk nu au fost capturate integral de armata rusă.

Citește și: Veteran de război, centenarul Ion Vasile Banu primește Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler

Președintele ANAT: Delta Dunării şi principalele zone turistice din judeţul Tulcea sunt sigure pentru turişti
Actualitate 16 Mai 2026, 13:27

Președintele ANAT: Delta Dunării şi principalele zone turistice din judeţul Tulcea sunt sigure pentru turişti

„În Deltă este linişte, este bucurie, nu avem probleme nici pe Canalul Sulina, nici pe canalul Sfântu Gheorghe”, a spus...

Președintele ANAT: Delta Dunării şi principalele zone turistice din judeţul Tulcea sunt sigure pentru turişti
Nicușor Dan, de Ziua Naţională a Libertăţii Religioase: Suntem datori să denunţăm extremismul religios
Actualitate 16 Mai 2026, 13:12

Nicușor Dan, de Ziua Naţională a Libertăţii Religioase: Suntem datori să denunţăm extremismul religios

„Într-o societate matură, conştientă de răspunderea faţă de oameni şi de binele comun, exerciţiul libertăţii religioase este...

Nicușor Dan, de Ziua Naţională a Libertăţii Religioase: Suntem datori să denunţăm extremismul religios
Un nou focar de Ebola ucide zeci de persoane în estul Republicii Democrate Congo
Actualitate 16 Mai 2026, 12:50

Un nou focar de Ebola ucide zeci de persoane în estul Republicii Democrate Congo

Virusul Ebola a fost descoperit pentru prima dată în 1976 în ceea ce este astăzi Republica Democrată Congo și se crede că s-a...

Un nou focar de Ebola ucide zeci de persoane în estul Republicii Democrate Congo
Cehia: Craniul sfintei medievale furat dintr-o biserică a fost găsit într-un bloc de beton
Actualitate 16 Mai 2026, 12:38

Cehia: Craniul sfintei medievale furat dintr-o biserică a fost găsit într-un bloc de beton

Restauratorii de artă lucrează pentru a scoate relicva din beton fără a o deteriora.

Cehia: Craniul sfintei medievale furat dintr-o biserică a fost găsit într-un bloc de beton
Irak: Formarea unui nou Guvern, celebrată cu tiruri de artilerie la Bagdad
Actualitate 16 Mai 2026, 12:10

Irak: Formarea unui nou Guvern, celebrată cu tiruri de artilerie la Bagdad

Irakul şi-a format un Guvern în această săptămână, condus de omul de afaceri Ali al-Zaidi, la şase luni după alegerile...

Irak: Formarea unui nou Guvern, celebrată cu tiruri de artilerie la Bagdad
Ilie Bolojan: Prioritatea Guvernului, în următoarele două săptămâni, este renegocierea PNRR
Actualitate 16 Mai 2026, 11:18

Ilie Bolojan: Prioritatea Guvernului, în următoarele două săptămâni, este renegocierea PNRR

„Vom susţine proiectele care ţin de PNRR în Parlament”, a spus Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan: Prioritatea Guvernului, în următoarele două săptămâni, este renegocierea PNRR
ANM: Cod portocaliu de ploi torențiale, în cinci județe. Cod galben de furtuni, în 19 județe și în București
Actualitate 16 Mai 2026, 10:59

ANM: Cod portocaliu de ploi torențiale, în cinci județe. Cod galben de furtuni, în 19 județe și în București

ANM a emis şi o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, ploi torenţiale, grindină, vijelii şi răcire accentuată...

ANM: Cod portocaliu de ploi torențiale, în cinci județe. Cod galben de furtuni, în 19 județe și în București
Elveția va deschide în sfârșit dosarele secrete despre „Îngerul Morții” de la Auschwitz
Actualitate 16 Mai 2026, 09:43

Elveția va deschide în sfârșit dosarele secrete despre „Îngerul Morții” de la Auschwitz

Josef Mengele a fost medic în cadrul Waffen SS și a activat în lagărul de exterminare Auschwitz, din Polonia ocupată de...

Elveția va deschide în sfârșit dosarele secrete despre „Îngerul Morții” de la Auschwitz

Radio România Actualitați

Penultima zi a Târgului Gaudeamus Radio România de la Oradea

Penultima zi a Târgului Gaudeamus Radio România de la Oradea

Penultima zi a Târgului Gaudeamus Radio România de la Oradea
Ilie Bolojan: PNL nu va mai face coaliție cu PSD

Ilie Bolojan: PNL nu va mai face coaliție cu PSD

Ilie Bolojan: PNL nu va mai face coaliție cu PSD
Standard & Poor"s confirmă rating-urile pentru datoria pe termen lung și scurt a României

Standard & Poor"s confirmă rating-urile pentru datoria pe termen lung și scurt a României

Standard & Poor"s confirmă rating-urile pentru datoria pe termen lung și scurt a României
Rovinietă mai scumpă pentru mașinile vechi

Rovinietă mai scumpă pentru mașinile vechi

Rovinietă mai scumpă pentru mașinile vechi