Sursa ta de încredere

Emisarul lui Trump, în Elveția pentru negocieri cu Iranul

Armistițiul convenit în Liban pare să relanseze eforturile de transformare a acordului provizoriu privind războiul cu Iranul într-un aranjament regional de durată.

Emisarul lui Trump, în Elveția pentru negocieri cu Iranul
Foto: Jacquelyn Martin via REUTERS

Articol de Andrei Enache, Publicat: 20 Iunie 2026, 07:55  • Actualizat: 20 Iunie 2026, 08:10

Emisarul american Steve Witkoff și ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, se îndreaptă spre Elveția pentru negocieri.

Israelul și gruparea Hezbollah au convenit, vineri, asupra unei încetări a focului în Liban, după ce intensificarea confruntărilor ridicase semne de întrebare asupra negocierilor dintre Statele Unite și Iran, considerate esențiale pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz și stabilizarea aprovizionării cu petrol.

Reuters notează că armistițiul urmează semnării, în această săptămână, a unui memorandum în 14 puncte prin care părțile au convenit să oprească ostilitățile și să deschidă o perioadă de 60 de zile pentru rezolvarea disputelor privind programul nuclear iranian și a altor probleme sensibile necesare unui acord mai amplu.

Vicepreședintele american JD Vance și-a anulat joi deplasarea în Elveția, pe fondul tensiunilor crescute dintre Israel și Hezbollah.

După intrarea în vigoare a armistițiului, Steve Witkoff se îndreaptă către Elveția pentru a i se alătura lui Jared Kushner, ginerele președintelui Donald Trump, aflat deja acolo, potrivit Axios.

De asemenea, Abbas Araqchi urmează să ajungă în Elveția sâmbătă.

Această evoluție sugerează că ambele părți intenționează să înceapă negocieri tehnice menite să conducă la o încetare permanentă a focului.

Casa Albă nu a comentat informațiile despre deplasarea lui Steve Witkoff.

Armistițiu în Liban

Un oficial american de rang înalt a declarat că încetarea focului a intrat în vigoare în jurul orei 16:00 în Liban, după schimburi de focuri între părți. Potrivit acestuia, negociatorii Statelor Unite și Qatarului au intermediat acordul cu sprijinul Iranului.

Două surse din cadrul Hezbollah și un oficial israelian de rang înalt au confirmat pentru Reuters existența armistițiului.

„Dacă Hezbollah nu ne atacă, atunci pentru noi nu mai este timp de război”, a declarat oficialul israelian, precizând însă că armata israeliană va rămâne desfășurată în sudul Libanului, într-o zonă aflată de-a lungul frontierei nordice a statului evreu.

Două surse din serviciile de securitate libaneze au afirmat că Israelul a efectuat aproximativ 12 lovituri aeriene în prima oră după intrarea în vigoare a armistițiului, însă după ora 17:00 nu au mai fost înregistrate atacuri.

Ministerul libanez al Sănătății a anunțat că bombardamentele israeliene desfășurate după miezul nopții și până vineri dimineață au provocat moartea a 47 de persoane și rănirea altor 97.

La rândul său, armata israeliană a anunțat că patru militari au fost uciși într-un incident petrecut în Liban, fără a oferi alte detalii.

Conflictul din Liban este considerat un element-cheie al negocierilor mai ample dintre Washington și Teheran, întrucât încetarea luptelor reprezintă una dintre condițiile pentru un acord regional extins.

Probleme majore încă nerezolvate

După semnarea memorandumului de înțelegere de miercuri, pregătirile pentru negocierile tehnice programate la stațiunea elvețiană Buergenstock erau avansate, până când Casa Albă a anunțat că JD Vance nu va participa.

Ministerul de Externe al Elveției a transmis că discuțiile au fost amânate, dar că autoritățile elvețiene sunt pregătite să faciliteze în continuare negocierile și că pregătirile continuă.

Acordul provizoriu prevede ca Statele Unite, Iranul și aliații lor să declare încetarea imediată și permanentă a operațiunilor militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban.

Israelul, care nu a participat la negocieri, a precizat că nu este parte a acordului.

Într-o convorbire telefonică purtată vineri cu ministrul de Externe al Pakistanului, Abbas Araqchi a afirmat că Statele Unite vor fi responsabile pentru orice încălcare a angajamentelor asumate prin acord, inclusiv în ceea ce privește încetarea ostilităților din Liban.

Posibile noi negocieri Israel-Liban

Libanul a fost atras în conflictul regional după ce Hezbollah a lansat atacuri asupra Israelului la 2 martie, ceea ce a determinat armata israeliană să înceapă o ofensivă și să pătrundă în sudul țării.

Președintele libanez Joseph Aoun a condamnat cele mai recente atacuri israeliene, dar a declarat că escaladarea nu va împiedica eforturile pentru obținerea unei încetări generale a focului.

Departamentul de Stat al SUA a anunțat că secretarul de stat Marco Rubio a discutat cu Aoun și a reiterat necesitatea dezarmării Hezbollah, reafirmând în același timp sprijinul american pentru un Liban „pe deplin suveran”.

Potrivit Washingtonului, cei doi au discutat și despre organizarea unei noi runde de negocieri între Israel și Liban, care ar urma să aibă loc la Washington în perioada 23-25 iunie.

Președinția libaneză a transmis că un armistițiu cuprinzător reprezintă o condiție fundamentală pentru desfășurarea acestor discuții.

Trump apără acordul provizoriu

Războiul cu Iranul, început la 28 februarie prin atacuri aeriene americane și israeliene asupra teritoriului iranian, a provocat moartea a cel puțin 7.000 de persoane, majoritatea în Iran și Liban. Conflictul a alimentat și creșterea prețurilor la energie, amplificând presiunile inflaționiste la nivel mondial.

Prețul petrolului Brent a crescut ușor vineri, însă se îndreaptă către o scădere săptămânală de aproximativ 8%, după armistițiul din Liban și reluarea fluxurilor de petrol prin Strâmtoarea Ormuz.

Înainte de blocada impusă de Iran în timpul conflictului, prin această rută tranzita aproape o cincime din exporturile mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate.

Organismul iranian responsabil cu administrarea strâmtorii a anunțat, vineri, că va suspenda taxele planificate pe durata negocierilor aferente acordului provizoriu.

Memorandumul prevede relaxarea sancțiunilor economice impuse Iranului, deblocarea unor active în valoare de zeci de miliarde de dolari și acordarea imediată de derogări americane pentru exporturile iraniene de petrol. Documentul include, de asemenea, un fond de reconstrucție de 300 de miliarde de dolari pentru Iran și alte stimulente financiare.

Președintele Donald Trump a apărat din nou acordul, după criticile formulate la Washington, inclusiv de unii republicani din Congres, care consideră că administrația americană a făcut prea multe concesii pentru a pune capăt unui război nepopular în rândul electoratului înaintea alegerilor legislative din noiembrie.

„Războiul a slăbit Iranul!”, a scris liderul de la Casa Albă pe rețelele sociale.

„Nu noi am negociat din disperare, ci Iranul. Sunt terminați! Vom vedea ce se întâmplă în aceste 60 de zile. Nu vor primi niciun ban, nici măcar 10 cenți!”, a adăugat liderul american.

Amenzi de peste 350.000 de lei, în urma unor noi controale sanitare pe litoral
Actualitate 12 August 2026, 11:19

Amenzi de peste 350.000 de lei, în urma unor noi controale sanitare pe litoral

Printre neregulile constatate se numără întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de prelucrare, depozitare și...

Amenzi de peste 350.000 de lei, în urma unor noi controale sanitare pe litoral
Trump confirmă că a schimbat avionul după summitul NATO din cauza unei posibile amenințări
Actualitate 12 August 2026, 10:57

Trump confirmă că a schimbat avionul după summitul NATO din cauza unei posibile amenințări

Manevra secretă a avut loc la o zi după ce Statele Unite au reluat atacurile militare asupra Iranului, în urma eșecului...

Trump confirmă că a schimbat avionul după summitul NATO din cauza unei posibile amenințări
Canicula persistă în sudul țării: Temperaturile vor urca până la 38 de grade
Actualitate 12 August 2026, 10:51

Canicula persistă în sudul țării: Temperaturile vor urca până la 38 de grade

În cea mai mare parte a Carpaților Meridionali și de Curbură, în jumătatea nordică a Olteniei și în nord-vestul Munteniei,...

Canicula persistă în sudul țării: Temperaturile vor urca până la 38 de grade
Centrala Nuclear-Electrică Cernavodă, închisă complet începând de joi dimineață
Actualitate 12 August 2026, 10:37

Centrala Nuclear-Electrică Cernavodă, închisă complet începând de joi dimineață

Scăderea Dunării nu mai permite funcţionarea în condiţii normale a reactorului 2.

Centrala Nuclear-Electrică Cernavodă, închisă complet începând de joi dimineață
Premierul Bolojan: Am ajuns la cea de-a 100-a creşă construită la nivel naţional cu bani din PNRR
Actualitate 12 August 2026, 09:41

Premierul Bolojan: Am ajuns la cea de-a 100-a creşă construită la nivel naţional cu bani din PNRR

"Este o investiţie modernă, construită la standarde de eficienţă energetică ridicată, cu spaţii adaptate nevoilor copiilor şi...

Premierul Bolojan: Am ajuns la cea de-a 100-a creşă construită la nivel naţional cu bani din PNRR
Eclipsă parțială de Soare, vizibilă în România
Actualitate 12 August 2026, 08:30

Eclipsă parțială de Soare, vizibilă în România

Luna va acoperi cel mult aproximativ o treime din discul solar, iar observarea fenomenului va fi posibilă numai din locurile...

Eclipsă parțială de Soare, vizibilă în România
Noua Lege a integrității, în analiza CCR
Actualitate 12 August 2026, 08:01

Noua Lege a integrității, în analiza CCR

Adoptarea actului normativ este legată de un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență și ar trebui promulgat până...

Noua Lege a integrității, în analiza CCR
Furtuni violente s-au dezlănțuit în centrul SUA
Actualitate 12 August 2026, 07:21

Furtuni violente s-au dezlănțuit în centrul SUA

Inundațiile au afectat mai multe zone.

Furtuni violente s-au dezlănțuit în centrul SUA

Radio România Actualitați

Circulație oprită pe A1, pe sensul spre București

Circulație oprită pe A1, pe sensul spre București

Circulație oprită pe A1, pe sensul spre București
Donald Trump a schimbat în secret avionul la plecarea de la summitul NATO de la Ankara

Donald Trump a schimbat în secret avionul la plecarea de la summitul NATO de la Ankara

Donald Trump a schimbat în secret avionul la plecarea de la summitul NATO de la Ankara
Cinci persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier din judeţul Dâmboviţa

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier din judeţul Dâmboviţa

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier din judeţul Dâmboviţa
Două persoane au încercat să fure componente ale barjelor scufundate în Dunăre

Două persoane au încercat să fure componente ale barjelor scufundate în Dunăre

Două persoane au încercat să fure componente ale barjelor scufundate în Dunăre