Sursa ta de încredere

Emisarul lui Trump, la a 3-a întâlnire cu Putin

Potrivit Kremlinului, întâlnirea a durat peste 4 ore și s-a concentrat pe „aspecte ale reglementării conflictului din Ucraina”.

Emisarul lui Trump, la a 3-a întâlnire cu Putin
Foto: Sputnik | Gavriil Grigorov via REUTERS

Articol de Andrei Enache, Publicat: 12 Aprilie 2025, 08:16  • Actualizat: 12 Aprilie 2025, 08:36

Trimisul special american Steve Witkoff s-a întâlnit, vineri, cu președintele rus Vladimir Putin la Biblioteca Prezidențială din Sankt Petersburg.

De la Washington, președintele Donald Trump l-a îndemnat pe liderul de la Kremlin să „se miște” pentru a încheia un armistițiu în Ucraina, notează BBC.

Potrivit Kremlinului, întâlnirea a durat peste 4 ore și s-a concentrat pe „aspecte ale reglementării conflictului din Ucraina”.

A fost a treia întrevedere dintre Witkoff și Putin în acest an, iar emisarul special rus Kirill Dmitriev a descris discuțiile ca fiind "productive".

Anterior, Trump și-a exprimat frustrarea față de Putin în legătură cu stadiul negocierilor.

Vineri, liderul de la Casa Albă a scris pe rețelele sociale: „Rusia trebuie să se miște. Prea mulți oameni MOR, mii pe săptămână, într-un război îngrozitor și lipsit de sens.”

Între timp, emisarul lui Trump pentru Ucraina a negat că ar fi sugerat o posibilă împărțire a țării.

Cotidianul The Times a relatat că, într-un interviu acordat publicației, Keith Kellogg ar fi propus ca trupe britanice și franceze să preia controlul unor zone în vestul Ucrainei, ca parte a unei „forțe de reasigurare”.

Se presupune că el ar fi sugerat că armata rusă ar putea rămâne în estul ocupat.

"S-ar putea aproape să arate ca Berlinul după Al Doilea Război Mondial", ar fi spus acesta, potrivit ziarului.

Ulterior, Keith Kellogg a reacționat pe rețelele sociale, spunând că articolul i-a „deformat” declarațiile. "Vorbeam despre o forță de reziliență post-armistițiu, în sprijinul suveranității Ucrainei", a scris el pe X, adăugând: "NU mă refeream la o împărțire a Ucrainei."

Nici Casa Albă, nici Kievul nu au reacționat imediat la comentarii.

Mai devreme, vineri, țările europene au convenit un pachet de ajutor militar de 21 de miliarde de euro (24 miliarde dolari; 18 miliarde lire sterline) pentru Kiev.

Cu această ocazie, miniștrii europeni ai Apărării au declarat că nu văd niciun semn de încheiere a războiului.

Înainte de întâlnirea Putin-Witkoff, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că "nu trebuie așteptate progrese majore", întrucât "procesul de normalizare a relațiilor este în desfășurare".

Întrebat dacă discuțiile ar putea include și stabilirea unei întâlniri între Putin și Trump, oficialul cancelariei de la Moscova a răspuns: „Să vedem. Depinde cu ce a venit Witkoff.”

Înainte de întrevederea cu Putin, Witkoff a avut o întâlnire cu Dmitriev la Grand Hotel Europe din Sankt Petersburg, unde avea loc o conferință despre inox și piața rusă.

Șef al fondului suveran de investiții al Rusiei, Kirill Dmitriev a vizitat Washingtonul săptămâna trecută, fiind cel mai înalt oficial rus care a mers în SUA de la invazia pe scară largă a Ucrainei din 2022.

Zelenski, la Krivoi Rog pentru a omagia victimele unui atac

Între timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Kremlinul că prelungește războiul, în timpul unei vizite efectuate, vineri, pe locul atacului cu rachetă al Rusiei, din 4 aprilie, asupra orașului său natal, Krivoi Rog. 19 persoane au fost ucise, inclusiv 9 copii.

Liderul de la Kiev a reluat acuzația că armata rusă a recrutat soldați ruși. Declarația vine după ce Ucraina a anunțat că a capturat doi cetățeni chinezi.

"Avem informații că cel puțin câteva sute de cetățeni chinezi luptă ca parte a forțelor de ocupație ale Rusiei" a spus Zelenski. "Asta înseamnă că Rusia încearcă clar să prelungească războiul, chiar folosind vieți chineze", a adăugat el.

Președintele a depus flori în fața fotografiilor lui Herman Tripolets (9 ani) și ale Arinei Samodina și Radyslav Yatsko, ambii în vârstă de 7 ani.

Ulterior, el a reiterat apelul pentru sisteme de apărare aeriană "pentru a proteja viețile și orașele noastre".

"Am discutat acest lucru cu președintele Trump – Ucraina nu doar cere, suntem gata să cumpărăm aceste sisteme suplimentare", a scris el pe rețelele sociale.

"Doar armele puternice pot fi într-adevăr de încredere pentru a proteja viața, atunci când ai un vecin ca Rusia", a punctat Volodimir Zelenski.

Trump a susținut anterior că ar putea pune capăt conflictului Ucraina-Rusia „în 24 de ore”. Vineri, el a declarat că războiul nici nu ar fi început dacă ar fi fost el la Casa Albă în 2022, când Rusia a declanșat invazia.

„Un război care NU ar fi trebuit să se întâmple și NU s-ar fi întâmplat dacă eram eu președinte!!!,” a scris el.

În februarie, oficiali americani și ruși s-au întâlnit în Arabia Saudită, în primele discuții directe față în față de la începutul invaziei. De asemenea, au loc întâlniri pentru restabilirea relațiilor diplomatice depline.

Trump a avut și o relație tensionată cu Zelenski de când și-a început al doilea mandat de președinte, aceasta culminând cu o confruntare furioasă în Biroul Oval, în februarie.

SUA au încercat să intermedieze un armistițiu limitat între Ucraina și Rusia în Marea Neagră, dar negocierile s-au blocat după ce Kremlinul a cerut ridicarea sancțiunilor impuse în urma invaziei.

Trump a spus ulterior că este "foarte furios" și "enervat" pe Putin pentru lipsa de progres în convenirea unui armistițiu între Kiev și Moscova.

Tot săptămâna aceasta, Washingtonul și Moscova au efectuat un schimb de prizonieri.

Ksenia Karelina, o rusoaică-americancă, a fost condamnată la 12 ani de închisoare în Rusia pentru că donase 51 de dolari unei organizații caritabile ucrainene la începutul războiului, în februarie 2022.

Rezidentă în Los Angeles, ea a fost eliberată joi dimineață și schimbată cu Arthur Petrov, cetățean germano-rus arestat în Cipru în 2023. Bărbatul a fost acuzat că a exportat ilegal componente electronice către Rusia, pentru fabrici cu legături militare.

Citește și: "O pace durabilă în Ucraina va contribui la parcursul european al Republicii Moldova", consideră ministrul Tîlvăr

SUA îi impun sancţiuni preşedintelui Tribunalului Penal Internaţional
Actualitate 18 August 2026, 20:55

SUA îi impun sancţiuni preşedintelui Tribunalului Penal Internaţional

Tensiunile dintre SUA și Tribunalul Penal Internațional au inceput pe fondul nemulțumirilor legate de mandatul de arestare...

SUA îi impun sancţiuni preşedintelui Tribunalului Penal Internaţional
Germania prelungește controalele la frontierele sale terestre până la 15 martie 2027
Actualitate 18 August 2026, 20:08

Germania prelungește controalele la frontierele sale terestre până la 15 martie 2027

Controalele la frontierele Germaniei au reintrat în vigoarea în septembrie 2024. Inițial, măsura urma să dureze 6 luni.

Germania prelungește controalele la frontierele sale terestre până la 15 martie 2027
Atac cibernetic în Letonia: Datele a aproape două treimi din populaţia țării au fost sustrase
Actualitate 18 August 2026, 19:44

Atac cibernetic în Letonia: Datele a aproape două treimi din populaţia țării au fost sustrase

Au fost compromise datele a circa 1,2 milioane de persoane şi 200.000 de companii.

Atac cibernetic în Letonia: Datele a aproape două treimi din populaţia țării au fost sustrase
MIPE: Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a redevenit disponibilă în urma atacului cibernetic din 15 iulie
Actualitate 18 August 2026, 19:24

MIPE: Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a redevenit disponibilă în urma atacului cibernetic din 15 iulie

Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a fost migrată în Cloudul Guvernamental.

MIPE: Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a redevenit disponibilă în urma atacului cibernetic din 15 iulie
Peste 40 de incendii de vegetație, active în Serbia: Fumul a ajuns până în capitala Bulgariei  
Actualitate 18 August 2026, 19:17

Peste 40 de incendii de vegetație, active în Serbia: Fumul a ajuns până în capitala Bulgariei  

Autorităţile bulgare au recomandat populaţiei din zonele afectate să ţină ferestrele şi uşile închise şi să evite ieşirile...

Peste 40 de incendii de vegetație, active în Serbia: Fumul a ajuns până în capitala Bulgariei  
Peste 200.000 de solicitări, înregistrate după reluarea funcționării e-Terra
Actualitate 18 August 2026, 18:26

Peste 200.000 de solicitări, înregistrate după reluarea funcționării e-Terra

Potrivit ANCPI, columul ridicat este determinat în principal de acumularea solicitărilor din perioada în care aplicația...

Peste 200.000 de solicitări, înregistrate după reluarea funcționării e-Terra
Reprezentantul SUA acuză Israelul de „escaladare inutilă” după atacarea unui aeroport sirian
Actualitate 18 August 2026, 17:24

Reprezentantul SUA acuză Israelul de „escaladare inutilă” după atacarea unui aeroport sirian

Loviturile au avut loc în contextul intensificării tensiunilor pe teme de securitate între statul evreu şi Turcia.

Reprezentantul SUA acuză Israelul de „escaladare inutilă” după atacarea unui aeroport sirian
Președintele Nicușor Dan, după decizia CCR față de Legea integrității: Argumentele sesizării mele erau foarte solide
Actualitate 18 August 2026, 17:18

Președintele Nicușor Dan, după decizia CCR față de Legea integrității: Argumentele sesizării mele erau foarte solide

După publicarea motivării CCR, legea va reveni în Parlament pentru dezbatere și va ajunge ulterior la președinte pentru...

Președintele Nicușor Dan, după decizia CCR față de Legea integrității: Argumentele sesizării mele erau foarte solide

Radio România Actualitați

Ambulanța, de la trăsura cu cai la noile tehnologii

Ambulanța, de la trăsura cu cai la noile tehnologii

Ambulanța, de la trăsura cu cai la noile tehnologii
Fostul ministru ucrainean Mihailo Fodorov cere organizarea de alegeri prezidenţiale

Fostul ministru ucrainean Mihailo Fodorov cere organizarea de alegeri prezidenţiale

Fostul ministru ucrainean Mihailo Fodorov cere organizarea de alegeri prezidenţiale
Meta, acuzată de faptul că a urmărit în mod intenţionat să creeze dependenţă de Facebook şi Instagram

Speranţele de pace s-au diminuat puternic în Orientul Mijlociu

Speranţele de pace s-au diminuat puternic în Orientul Mijlociu

Speranţele de pace s-au diminuat puternic în Orientul Mijlociu