Sursa ta de încredere

Esteticianul acuzat că și-a mutilat pacienţii, cercetat în libertate condiționată

Potrivit anchetatorilor, victimele au suferit afecţiuni estetice grave şi permanente.

Esteticianul acuzat că și-a mutilat pacienţii, cercetat în libertate condiționată

Publicat: 14 Martie 2024, 09:37  • Actualizat: 14 Martie 2024, 09:51

Acuzat că a efectuat intervenţii chirurgicale în urma cărora unii pacienţi au fost mutilați, un medic este cercetat sub control judiciar şi are interdicţia de a mai efectua operaţii, anunță Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

"Faţă de persoana în cauză au fost dispuse măsura preventiva a controlului judiciar pentru 60 de zile şi interdicţia de a efectua intervenţii chirurgicale de orice natura", se precizează într-un comunicat.

La începutul acestei săptămâni, poliţiştii au făcut mai multe percheziţii domiciliare în Bucureşti, într-un dosar penal de vătămare corporală din culpă şi evaziune fiscală.

Trei plângeri pe numele medicului

Esteticianul este acuzat că a efectuat 3 intervenţii chirugicale în urma cărora pacienţii au suferit afecţiuni estetice grave şi permanente.

Medic specialist în chirurgie plastică, individul activează la clinici din Constanța și București, conform rechizitoriului întocmit de anchetatori.

Citește și: Operație pe creier, efectuată printr-o incizie la nivelul pleoapei stângi

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere