Sursa ta de încredere

FAO: Ieftinirea alimentelor a continuat în decembrie, la nivel mondial

În schimb, preţurile la cereale au crescut cu 1,7% în decembrie comparativ cu noiembrie, pe fondul îngrijorărilor cu privire la exporturile de grâu din bazinul Mării Negre, precum şi al importurilor considerabile de porumb.

Foto: Unsplash

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 09 Ianuarie 2026, 12:46  • Actualizat: 09 Ianuarie 2026, 12:46

Alimentele au continuat să se ieftinească la nivel mondial, în decembrie, pentru cea de-a patra lună consecutivă, însă tarifele la cereale și zahăr au crescut, a anunțat, vineri, 9 ianuarie, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, ce măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În luna decembrie 2025, acest indice s-a aflat la o medie de 124,3 puncte, în comparație cu o valoare 125,1 de puncte înregistrată în luna noiembrie, şi cu 2,3% sub valoarea din luna decembrie 2024.

Totuşi, pentru întregul an 2025, indicele calculat de FAO s-a situat la o medie de 127,2 puncte, în creştere cu 4,3% faţă de media din 2024, în condiţiile în care preţurile la uleiuri vegetale şi lactate au crescut, iar cotaţiile la cereale şi zahăr au scăzut.

Lactatele s-au ieftinit cu 4,4%, iar carnea cu 1,3%

În ceea ce priveşte situaţia din luna decembrie 2025, datele FAO arată că preţul lactatelor a scăzut cu 4,4% comparativ cu luna noiembrie, influenţat de o scădere a preţurilor la unt, pe fondul creşterii sezoniere a ofertei în Europa.

De asemenea, preţurile la carne au scăzut cu 1,3% comparativ cu valoarea din luna noiembrie, iar preţurile la uleiuri vegetale au scăzut cu 0,2%, la cel mai scăzut nivel din ultimele şase luni.

În schimb, preţurile la cereale au crescut cu 1,7% în decembrie comparativ cu noiembrie, pe fondul îngrijorărilor cu privire la exporturile de grâu din bazinul Mării Negre, precum şi al importurilor considerabile de porumb.

O creştere s-a înregistrat şi în cazul preţurilor la zahăr, care au crescut cu 2,4% comparativ cu luna noiembrie, mai ales ca urmare unei scăderi a producţiei de zahăr în principalele regiuni cultivatoare de trestie de zahăr din sudul Braziliei.

Citește și: BNR: Românii din diaspora au trimis în țară aproximativ 60 de miliarde de euro între anii 2013 și 2025

FRANȚA: Legea eutanasiei şi sinucidereii asistate, adoptată de Parlament
Actualitate 15 Iulie 2026, 21:22

FRANȚA: Legea eutanasiei şi sinucidereii asistate, adoptată de Parlament

Actul mai trebuie examinat şi de Consiliul Constituţional.

FRANȚA: Legea eutanasiei şi sinucidereii asistate, adoptată de Parlament
Subvenții pentru centralele de apartament, până în 2028
Actualitate 15 Iulie 2026, 20:54

Subvenții pentru centralele de apartament, până în 2028

Prelungirea acestui tip de ajutor a fost validată printr-o decizie a Curții Constituționale.

Subvenții pentru centralele de apartament, până în 2028
UCRAINA: Zelenski îl demite pe ministrul Apărării
Actualitate 15 Iulie 2026, 20:53

UCRAINA: Zelenski îl demite pe ministrul Apărării

Liderul de la Kiev a luat hotărârea după o întâlnire avută cu conducerea militară.

UCRAINA: Zelenski îl demite pe ministrul Apărării
Polonia interceptează avioane militare ruse în Marea Baltică pentru a doua zi consecutiv
Actualitate 15 Iulie 2026, 20:38

Polonia interceptează avioane militare ruse în Marea Baltică pentru a doua zi consecutiv

De la începutul anului, s-au înregistrat cel puţin 12 incidente similare în zona Mării Baltice.

Polonia interceptează avioane militare ruse în Marea Baltică pentru a doua zi consecutiv
Președintele Nicușor Dan: Ucraina a existat, Ucraina există şi Ucraina va continua să existe
Actualitate 15 Iulie 2026, 18:52

Președintele Nicușor Dan: Ucraina a existat, Ucraina există şi Ucraina va continua să existe

România își menține angajamentul față de suveranitatea și integritatea teritorială a țării vecine și a condamnat încercările...

Președintele Nicușor Dan: Ucraina a existat, Ucraina există şi Ucraina va continua să existe
SindFISC: În funcţie de forma noii legi a salarizării, protestele ar putea intra într-o etapă superioară
Actualitate 15 Iulie 2026, 17:28

SindFISC: În funcţie de forma noii legi a salarizării, protestele ar putea intra într-o etapă superioară

„Astăzi este a 12-a acţiune de protest desfăşurată la nivel naţional”, a spus preşedintele Sindicatului Naţional Finanţe...

SindFISC: În funcţie de forma noii legi a salarizării, protestele ar putea intra într-o etapă superioară
CCR a respins sesizarea președintelui Nicușor Dan față de finanțarea cazanelor pe combustibili fosili
Actualitate 15 Iulie 2026, 17:23

CCR a respins sesizarea președintelui Nicușor Dan față de finanțarea cazanelor pe combustibili fosili

Nicuşor Dan a atacat la CCR această completare adusă în Parlament, explicând faptul că România şi-a asumat ca termen pentru...

CCR a respins sesizarea președintelui Nicușor Dan față de finanțarea cazanelor pe combustibili fosili
MAE: Un român mort şi altul rănit grav, într-un incendiu la Bruxelles
Actualitate 15 Iulie 2026, 15:23

MAE: Un român mort şi altul rănit grav, într-un incendiu la Bruxelles

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa marţi la Bruxelles în urma izbucnirii unui incendiu într-o clădire rezidenţială...

MAE: Un român mort şi altul rănit grav, într-un incendiu la Bruxelles

Radio România Actualitați

Franța legalizează moartea asistată pentru pacienții în fază terminală

PNL va vota doar un guvern minoritar "condus de Siegfried Mureșan"

Fondurile din PNRR, „motor de creștere economică”

Cupa Mondială 2026: FIFA ia în calcul o pauză de 20-30 de minute la finală