Fostul premier Marcel Ciolacu: România nu este în colaps economic. Austeritatea oarbă este o greșeală periculoasă
Potrivit social-democratului, reformele fiscale aflate în discuție acum nu sunt rezultatul mandatului său, ci obligații asumate anterior prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Articol de Matei Pavel, Publicat: 03 Iulie 2025, 19:03 • Actualizat: 03 Iulie 2025, 21:15
Fostul premier Marcel Ciolacu reacționează public la criticile privind starea economiei, după finalul mandatului său, și respinge acuzațiile de proastă gestionare bugetară.
Într-o postare amplă pe rețelele sociale, social-democratul susține că România se află, dimpotrivă, într-o etapă de dezvoltare accelerată, iar măsurile de austeritate anunțate recent ar putea produce efecte grave.
„Aud, însă, tot mai des în ultima perioadă acuzații dure și teorii alarmiste despre așa-zisul ‘dezastru economic’ în care am lăsat România. Unii văd că îmi fac și plângeri penale de un ridicol fără margini, fără să știe că execuțiile bugetare sunt publice și oricine poate verifica foarte simplu cum au fost cheltuiți banii publici. Dar dacă trebuie să fac și pușcărie ca să avem, după 30 de ani, Autostrada Moldovei, atunci accept fără regrete”, a notat Marcel Ciolacu.
Potrivit acestuia, reformele fiscale aflate în discuție acum nu sunt rezultatul mandatului său, ci obligații asumate anterior prin Planul Național de Redresare și Reziliență: „REFORMA FISCALĂ este parte a angajamentelor luate de fosta guvernare de dreapta prin PNRR. În traducere, și cu deficit de 3% din PIB, această reformă trebuia făcută. Nu există loc de întors.”
Fostul premier critică dur planurile de majorare a TVA sau de impozitare a pensiilor: „Să alegi acum creșterea TVA și taxe pe pensii - punând toată povara consolidării pe cei cu venituri mici și medii (o scădere, în fapt, a puterii de cumpărare cu 20-25%!) doar pentru că, ideologic refuzi o măsură cu același impact – precum impozitul progresiv – este o mare greșeală. Și nu o spun eu, o spun BNR, FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană și experții OECD!”
În opinia sa, actuala retorică despre prăbușirea economică are scopuri politice:
„NU, România nu este în niciun colaps economic. Doar unii ar vrea să credeți asta, pentru a-și putea justifica mai ușor faptul că au intrat cu drujba în economie și în veniturile populației”, opinează Marcel Ciolacu, care adaugă: „Vă invit să vă gândiți cum poate arăta un dezastru cu autostrăzi în construcție, cu salarii și pensii mai mari, cu șantiere peste tot și cu 180 de mii de locuri de muncă noi?!”
Fostul premier prezintă o serie de cifre din perioada guvernării sale:
- „PIB-ul României a crescut cu 46% în doar 3 ani – de la 242 miliarde euro în 2021 la 354 de miliarde de euro în 2024”
- „Puterea de cumpărare a salariului minim și a pensiei medii a crescut cu 31%”
- „Investițiile publice s-au dublat: de la 59 miliarde lei în 2021, la 120 miliarde în 2024. În 2025 mergem spre 149 miliarde – un nou record”
În privința deficitului bugetar ridicat înregistrat anul trecut, Ciolacu susține că decizia de a nu face rectificare bugetară a fost justificată: „Anul trecut NU s-a făcut nicio rectificare bugetară. La propunerea Ministrului de Finanțe, am acceptat să nu facem acest lucru tocmai pentru că presiunile anului electoral ar fi riscat o explozie și mai mare a cheltuielilor publice.”
În ceea ce privește utilizarea Fondului de Rezervă, fostul prim-ministru explică:
- „80% din acest deficit a mers în investiții: drumuri, spitale, școli, apă și canalizare, infrastructură. Adică în viitorul nostru”
- „Am crescut consistent atât salariile din educație (mai ales ale profesorilor debutanți), cât și ale personalului din sănătate, poliție, armată sau administrație publică”
În final, Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă:„Austeritatea oarbă NU reduce deficitul – îl adâncește. Scade consumul. Se taie investiții. Economia se contractă. Și atunci chiar avem o problemă structurală serioasă.”
„Românii nu sunt cifre, iar puterea lor de cumpărare trebuie protejată. Și nu există alt scop al politicilor publice decât creșterea bunăstării populației”, conchide fostul premier al guvernării PSD-PNL-UDMR.
Liderul partidului DREPT a anunțat, joi, că a depus plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu.
Vlad Gheorghe consideră că fostul premier PSD a mințit în legătură cu starea economiei și deficitul bugetar.
Premierul Ilie Bolojan a prezentat, miercuri, măsurile fiscale pentru care Guvernul de coaliție își va asuma răspunderea în Parlament, în încearcarea de a reduce deficitul bugetar.
De la 1 august, TVA va crește, inclusiv pentru medicamente și alimente, iar accizele la carburanți, alcool și țigări vor fi majorate.
De asemenea, va fi aplicat CASS la pensiile de peste 3.000 de lei.
Guvernul mai propune taxarea suplimentară a profiturilor băncilor și suprataxarea câștigurilor din jocurile de noroc.
Joi, premierul s-a întâlnit cu liderii sindicali, nemulțumiți de strategia guvernului și impactul asupra angajaților.
''România are nevoie atât de măsuri structurale pentru a crește credibilitatea pe piețele financiare și în rândul investitorilor, cât și de soluții care să corecteze nedreptățile și dezechilibrele, pentru a reconstrui încrederea cetățenilor noștri. Sindicatele și patronatele sunt partenerii noștri. Dialogul început astăzi va continua în mod constant. Mâine va avea loc Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, în cadrul căruia vom continua consultările'', a afirmat Ilie Bolojan.
Citește și: "Sunt foarte optimist că ne vom menține ratingul Fitch", declară ministrul Nazare