Fritz, după consultările de la Cotroceni: USR nu va putea să susţină un guvern din care face parte PSD | VIDEO
Uniunea susține varianta unui guvern minoritar cu PNL și UDMR.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 23 Iunie 2026, 15:21 • Actualizat: 23 Iunie 2026, 15:47
La consultările de la Palatul Cotroceni, delegația Uniunii Salvați România și-a expimat disponibilitatea alăturării într-un guvern minoritar, alături de Partidul Național Liberal și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România.
Prin vocea liderului Dominic Fritz, formațiunea a repetat că refuză o guvernare cu Partidul Social Democrat.
”I-am spus preşedintelui că USR nu va putea să susţină un guvern din care face parte PSD. Asta este o poziţie care nu este nouă. Cu mare consecvenţă, am susţinut această poziţie de când PSD a făcut un pact AUR, iar unde a dus acest pact am văzut aseară [la votul pentru formula de guvern propusă de Adrian Veștea - n. red]”, a anunţat Dominic Fritz.
"Bineînţeles că suntem gata să discutăm în ce condiţii un astfel de guvern minoritar ar putea fi susţinut şi de PSD”, a adăugat el.
Dominic Fritz a subliniat că USR nu se teme de anticipate.
"Credem că un astfel de pas ar putea să relegitimeze procesul democratic din România", a conchis el.













