GERMANIA: Arme confiscate în urma percheziţiilor care au vizat o grupare de extremă dreapta
Perchezițiile au avut loc în 3 landuri.
Articol de Victor Marin, Publicat: 16 Septembrie 2025, 21:13
Poliţia germană a confiscat mai multe arme în timpul unor percheziţii efectuate în trei landuri şi care au vizat o grupare de extremă dreapta.
Procurorii şi poliţia judiciară au anunţat că au fost percheziţionate 14 proprietăţi din landurile Saxonia Inferioară, Renania de Nord-Westfalia şi Baden-Württemberg.
Autoritățile au indicii că 8 suspecţi, cu vârste cuprinse între 32 şi 57 de ani, au format o grupare armată bazată pe convingeri extremiste de dreapta.
Potrivit procurorilor din oraşul Celle (Saxonia Inferioară), ofiţerii de poliţie au confiscat în acest oraş arme de foc de diferite tipuri. Armele erau încărcate, dar concluziile iniţiale ale anchetei indică faptul că ele nu fac obiectul Legii privind controlul armelor de război.
De asemenea, anchetatorii germani au găsit muniţie, bani şi materiale care pot fi utilizate ca explozibili, potrivit comunicatului citat de Agerpres și DPA.
Ministrul de interne al landului Saxonia Inferioară, Daniela Behrens, a afirmat că operaţiunea ilustrează cea mai mare ameninţare - extremismul de dreapta - cu care se confruntă statul de drept şi democraţia în Germania.
Poliţia şi serviciile de informaţii ''monitorizează constant eforturile făcute mai ales de extremiştii de dreapta pentru a se înarma'', a precizat Behrens.













